Un frate a întrebat pe un bătrân: „Oare pentru toate gândurile care răsar în inimă trebuie a întreba pe bătrâni?” Şi a răspuns bătrânul: „Nu trebuie a întreba pentru toate gândurile ce răsar, căci unele sunt trecătoare; ci pentru cele ce rămân şi bat război; că precum un om, de mulţi fiind ocărât, îi dispreţuieşte şi nu-i bagă în seamă, aşa se face fără de grijă, dar de se va porni cineva împotriva lui sau se va sfădi cu el, atunci se plânge dregătorului; adică, apropiindu-se de dregător, îl pârăşte pe cel ce s-a sfădit cu el; tot aşa este şi la gânduri: pe cele ce ne luptă sau se zăbovesc, se cuvine să le mărturisim la bătrâni”. Zis-a fratele: „Dar de unde mi se întâmplă ca, după întrebare, să stărui a osândi pe alţii?” Şi a răspuns stareţul: „A osândi pe alţii şi după întrebare ţi se întâmplă ţie pentru aceea că, îndreptăţirea n-a murit de la tine; osândeşte-te pe sineţi, şi osândirea altora se va duce de la tine”. (Sfântul Varsanufie)
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 115)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Oare pentru toate gandurile care rasar in inima trebuie a intreba pe Batrani?
Vizualizari: 730
Id: 12268
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.