Rabdă de bună voie mustrare şi umilinţă, ca să ai îndrăzneală către Dumnezeu. Omul care rabdă tot cuvântul aspru cu ştiinţă, fără să facă niciun rău aceluia care îl spune, îşi pune acum cunună de spini pe cap; dar este fericit, fiindcă într-o clipă pe care n-o ştie el, încununat va fi cu neveştejita cunună.
Cel ce cu ştiinţă fuge de slava cea deşartă, acela a şi simţit veacul viitor în suflet. Cel ce spune că s-a lepădat de lume, dar se luptă cu oamenii pentru trebuinţa lui, ca să nu-i lipsească nimic pentru odihna lui, acela a căzut într-o desăvârşită robie. Fiindcă el cică a părăsit trupul său în întregime, dar se războieşte şi se luptă pentru un singur mădular al său. Când fuge cineva de odihna lumei acesteia, mintea lui vede veacul cel viitor, iar când un om este legat cu iubirea de agoniseală, el este rob al patimilor. Şi să nu crezi că numai câştigarea de aur şi de argint este iubire de agoniseală, ci orice lucru de care atârnă voinţa ta.
Să nu lauzi pe cel ce suferă trupeşte, dar este slab cu simţurile; cu auzul, adică, cu gura căscată şi nestăpânită, şi cu ochii privind încoace şi încolo. Şi să ştii, că a ierta greşalele celor ce ne-au greşit, este o faptă a dreptăţii. Atunci vei vedea liniştea peste tot strălucind în mintea ta. Şi când te vei sui în calea dreptăţii atunci cu adevărat vei fi liber în toate lucrurile tale.
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 112)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Omul care rabda tot cuvantul aspru
Vizualizari: 778
Id: 6925
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.