Omul lui Dumnezeu
Ne povestea nouă un oarecare saracin, zicând: „M-am dus singur, în muntele părintelui Antonie, ca să prind vânat. Iar după ce am mers, am văzut pe un călugar șezând și ținând niște cărți și citind.” Deci, am ieșit la dânsul, vrând să încerc să-l ucid. Iar dacă am venit aproape de dânsul el și-a întins mâna sa cea dreaptă spre mine și mi-a zis: Stai! Și am stat două zile și două nopți, neputând să mă duc nicăieri din locul unde eram. Atunci am grăit lui: Jură-te pe tine, pe Dumnezeu pe Care Îl cinstești și mă slobozește. Iar el mi-a zis: Mergi în pace. Și așa am putut să mă duc din locul în care stam”.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 47)
Categoria: Articole
Cautare:
Omul lui Dumnezeu
Vizualizari: 823
Id: 19558
Imagine:

Share:
Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Categorii principale
Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Ne găsiți pe:
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

Sfinții zilei
|
Calendar
Căutare
Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.