Cu bine vă săvârşiţi pribegia pământească? În vremea acestei pribegii, omului i se întâmplă să se uite cu nesaţ la lucrurile care se înfăţişează privirilor, şi atunci i se pare că mersul lui către veşnicie s-a oprit. Aceasta este o iluzie a ochilor sufletului. Mergem tot timpul şi nu ne oprim nici măcar o clipă. Pentru ca cel pribeag pe acest pământ să nu se rătăcească în calea-i grea, i se cântă o cântare duhovnicească. Iată cuprinsul ei: voia lui Dumnezeu, preasfintele Lui porunci. Cântate erau de mine îndreptările Tale în locul pribegiei mele (Ps. 118, 54), a zis de Dumnezeu insuflatul David...
Cred că omul nu poate afla mângâiere adevărată decât în aducerea-aminte de Dumnezeu. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, zice Sfântul David, şi m-am veselit (Ps. 76, 3).
Cât de sigur este faptul că toţi trebuie să murim! Ce este viaţa aceasta faţă de veşnicie? O clipă care nu înseamnă nimic! Nici unul dintre oameni nu a rămas nemuritor pe pământ, dar noi trăim de parcă am fi fără moarte; gândul la moarte şi veşnicie ne scapă, ne devine cu desăvârşire străin. Aceasta este o mărturie limpede a faptului că neamul omenesc se află în starea de cădere; sufletele noastre sunt ţinute în legăturile unui anumit întuneric, unor lanţuri nedezlegate ale amăgirii de sine, prin care lumea şi timpul ne ţin în robie şi în subjugare. Este nevoie de sforţări, de sforţări neîncetate, de luptă cu noi înşine, ca să scăpăm din prăpastia cea cumplită şi întunecată; este nevoie de răbdare pentru a îndura cu mărime de suflet toate nevăzutele furtuni sufleteşti.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 18-19)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Omul nu poate afla mangaiere adevarata decat in aducerea-aminte de Dumnezeu
Vizualizari: 788
Id: 12789
Imagine:
Share:
Nunta din Rai a firii umane cu firea divina
Inaltarea Domnului si a noastra
„Mai bun este putinul celui drept, decat bogatia multa a pacatosilor”
Va temeti de Dumnezeu? De aveati frica lui Dumnezeu inaintea ochilor, nu faceati aceasta!
Vazand in tine suferinta, slabiciunea, pacatul tau, poti sa intelegi pe pacatos, pe aproapele tau
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.