Dumnezeu Creatorul este liber. Făcută după chipul Său, făptura umană este şi ea dăruită cu libertate. Fundamental, prin ce se deosebeşte omul de animale? Înainte de toate, prin conştiinţa de sine, vocea conştiinţei, liberul arbitru, capacitatea de a lua decizii morale. Acolo unde celelalte făpturi, animalele, acţionează din instinct, omul se află prin conştiinţa sa în faţa lui Dumnezeu, deplin conştient de aici şi acum, de momentul critic şi de circumstanţe: el alege. Dumnezeu îi spune omului în fiecare zi: „Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa, ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronom 30, 19). Numai exercitându-şi liberul arbitru devine omul cu adevărat uman.
Fiinţa umană este aşadar, mai întâi, o făptură liberă. Dostoievski o aminteşte cu putere în Fraţii Karamazov, prin figura „marelui inchizitor” care recunoaşte că darul adus de Hristos omenirii este libertatea: Fiul lui Dumnezeu a venit pentru a ne face liberi (Ioan 8, 36). Dar această libertate este, după părerea bătrânului cardinal, o povară prea grea pentru oameni, o sabie prea ascuţită ca să poată fi mânuită: seminţia umană ar fi mai fericită dacă i s-ar lua acest dar. „V-am corectat opera”, Îi spune inchizitorul lui Iisus.
În anumite privinţe are, fără îndoială, dreptate: libertatea se dovedeşte adesea un dar teribil. Dar, cu cât omul este mai puţin liber, cu atât este şi mai puţin om.
(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 36)
Categoria: Articole
Cautare:
Omul primeste toate darurile atunci cand isi exercita libertatea de alegere
Vizualizari: 810
Id: 6719
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.