Omule, toate le-ai luat de la Dumnezeu: înţelegere, gând, meşteşug şi minte. Şi toate îţi sunt supuse ţie: cele de pe pământ, din munţi, din ape şi din văzduh şi spre hrană ţi s-au dat. Ci însă împrumut ţi s-au dat, ca adică, să plăteşti în locul acestora: dreptate, dragoste, blândeţe, smerenie şi milostenie. Iar Acela îţi va da daruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El.
Omule, până ce eşti în priveliştea vieţii acesteia, până ce târgul nu s-a risipit, cumpără-ţi cu milostenia la săraci mila lui Dumnezeu; cu smerenia, veşnica slavă; cu dreptatea, viaţa cea nesfârşită, cu curăţia, cunună; cu blândeţile, intrarea în rai; cu rugăciunea, viaţa cea împreună cu îngerii. Cumpără-ţi cu osteneala odihnă, cu privegherea faţa nevăzută a lui Dumnezeu, iar cu postul şi cu setea desfătarea bunătăţilor celor veşnice. Omule, să-ţi fie în cap mintea şi priceperea; iar, în ochi, privirea lui Dumnezeu, iar în partea de jos pământul, întru care vei merge; în urechi, ascultarea Scripturilor; în inimă, suspinarea pentru păcate; pe limbă, adevărul; în gură, rugăciunea; în mână, darea la săraci; în suflet, nemânierea; în trup, curăţia; în pântece, flămânzirea; în genunchi, închinăciunea către Dumnezeu. Şi, de le vei păzi pe acestea, vei fi fiu al luminii şi părtaş al Împărăţiei cerului şi moştenitorul bucuriei celei veşnice şi vieţuitor al Ierusalimului celui de Sus vei fi. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
(Î.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Suceava, 2003, p. 240)
Categoria: Articole
Cautare:
Omule, toate cate ai primit de la Dumnezeu, imprumut ti s-au dat…!
Vizualizari: 727
Id: 7564
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.