www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ori ii miluiesti pe saracii care traiesc in necazuri, ori ii dispretuiesti

Ori ii miluiesti pe saracii care traiesc in necazuri, ori ii dispretuiesti

Să-ţi aminteşti întotdeauna, suflete, de înfricoşătoarea judecată şi cum El, la vremea judecăţii, pentru fapte bune va împleti săracilor, ce vor sta atunci „de-a dreapta Lui”, cununi şi le va dărui împărăţia nesfârşită şi viaţa şi slava cea cerească; iar pentru nemilostivire va cuvânta ameninţător celor ce vor sta „de-a stânga Lui”: duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel nestins. Despre toate celelalte fapte bune sau rele ale unora şi altora nu se pomeneşte pentru că ele nu merită nici laude nici mustrări. Însă, prin cuvintele de mai sus, este arătat clar că şi virtutea şi răul constau în aceea că ori îi miluieşti pe săracii care trăiesc în necazuri, ori îi dispreţuieşti. Astfel, nu te bucura nici de suspinul, nici de reaua suferinţă a săracilor căci răsplătitorul şi apărătorul lor este Însuşi Cel de Sus.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 40)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Ori ii miluiesti pe saracii care traiesc in necazuri, ori ii dispretuiesti

Vizualizari: 772

Id: 14581

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.