Pentru care pricină Scriptura spune că Isav a fost urât de Dumnezeu chiar mai înainte de a se naşte, iar Iacov, dimpotrivă, a fost iubit de El?
Potrivit literei, e limpede că Dumnezeu, Cel ce cunoaşte toate lucrurile mai înainte de a fi ele, a cunoscut ce fel avea să fie fiecare dintre cei doi după alegere, şi fiindcă ştia, pe unul l-a urât, iar pe celălalt l-a iubit. Iar dacă cineva cercetează textul potrivit anagogiei, va fi urâtă de Dumnezeu orice minte care, asemenea lui Isav, este păroasă (îngroşată) din pricina materiei lumeşti şi asprită de cugetele neîngăduite. Dar va fi iubit orice Iacov, adică orice minte blândă, simplă şi nematerialnică şi de o singură formă. Şi altfel iarăşi: orice Isaac are doi fii, care înainte de a se fi născut, unul este urât şi unul iubit. Iar aceştia sunt legea duhului şi cugetul trupesc care, chiar înainte de a veni în lucrare, unul a fost iubit, iar celălalt a fost urât. Şi încă altfel: Isaac este înţeles ca tip al lui Dumnezeu, iar El a avut doi fii care sunt Legea scrisă şi Legea duhului. Unul era păros şi aspru, iar celălalt blând. Căci Legea avea multe şi nenumărate prescripţii şi a fost urâtă, după Isaia, care spune că urăşte sufletul Meu sărbătorile voastre şi sabaturile voastre, iar celălalt era iubit fiindcă era blând, căci aşa este Evanghelia, blândă şi concisă, fiindcă cere credinţă sinceră în Dumnezeu şi o conştiinţă binevoitoare faţă de aproapele. Sau cu privire la acelaşi lucru altfel: după tâlcuirea numelor va fi urâtă de Dumnezeu orice minte vicleană şi nimicitoare a bunei cucernicii, căci aşa se tâlcuieşte Isav, dar va fi iubită orice minte care loveşte cu călcâiul răutatea, precum se tâlcuieşte Iacov.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 105)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Orice Isaac are doi fii: acestia sunt legea duhului si cugetul trupesc
Vizualizari: 752
Id: 14300
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.