Orice om are o misiune pe pamant - sfintii sunt dovada vie!

Părintele Sofronie spunea adeseori: „De n-aş fi cunoscut vieţile sfinţilor, de multe ori aş fi căzut în deznădejde, însă datorită lor am putut răbda şi eu mai mult”. Ne este, aşadar, de mare folos să citim Vieţile Sfinţilor, pentru că ele înfăţişează diferitele experienţe şi stadii ale vieţii duhovniceşti, iar când vom ajunge să le cunoaştem noi înşine din cercare, cele citite ne vor fi sprijin şi încredinţare pe calea mântuirii. La vreme de ispită, chiar şi cunoaşterea indirectă a vieţii duhovniceşti poate fi izvor de mare mângâiere, dându-ne curajul să-I spunem lui Dumnezeu: „Doamne, dă-mi să cunosc şi eu acest lucru din cercare”. Aceasta şi aşteaptă Dumnezeu de la noi. În marea Lui bunătate şi mărinimie, Domnul nu ne sileşte niciodată, căci nu vrea să ne constrângă libertatea cu care El Însuşi ne-a înzestrat. Hristos ne dăruieşte cuvintele şi poruncile Lui mântuitoare, dar ne lasă pe noi să le împlinim, să facem un experiment pentru a verifica adevărul Său şi a-l statornici apoi drept singura lege a fiinţei noastre.

Un mod de a efectua acest experiment este să cugetăm la lucrarea lui Dumnezeu cu omul, din care cunoaştem marea cinste de care ne-am învrednicit înaintea Ziditorului nostru. Începem să înţelegem faptul că omul s-a aflat în cugetul lui Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1, 3-5) şi că Domnul i-a purtat de grijă în chip minunat atât în Rai, cât şi de-a lungul cumplitei tragedii a căderii sale. El ni L-a dăruit pe Fiul Său cel Unul-Născut, Care a venit pe pământ ca să răscumpere cu preţul scumpului Său Sânge pe omul vândut rob păcatului. Vedem din negrăita iconomie a lui Dumnezeu faţă de noi cât de măreaţă şi de minunată este chemarea omului.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, pp. 107-108)

Categoria: Articole

Cautare: