Osandindu-l pe aproapele nostru, vom fi parasiti de Dumnezeu

Osândindu-l pe aproapele nostru, vom fi părăsiţi de Dumnezeu. Şi când Dumnezeu îl părăseşte pe om şi-l lasă doar cu puterile lui, atunci diavolul este gata să-l zdrobească, aşa cum piatra de moară macină grâul.

Să avem mereu în minte cuvintele Apostolului: Cel căruia i se pare că stă-n picioare să ia seama să nu cadă (I Corinteni 10, 12). Căci nu se ştie cât timp vom putea rămâne în virtute. David care cunoştea acest lucru din experienţă, spune aşa: Zis-am eu întru îmbelşugarea mea: În veac nu mă voi clinti […] dar dacă Tu Ţi-ai întors faţa, eu m-am tulburat (Psalm 29, 7-8).

Când cineva te insultă în orice fel, nu trebuie să te răzbuni pe el, ci dimpotrivă, să-l ierţi din toată inima. Şi dacă inima ta se împotriveşte, s-o îmbunezi, având credinţă în cuvintele Domnului: De nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre (Matei 6, 15) şi Rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Matei 5, 44).

Nu trebuie să păstrăm în inima noastră răutate sau ură faţă de celălalt, chiar dacă ne duşmăneşte. Suntem datori să-l iubim şi pe cât putem să-i facem bine, după învăţătura Domnului: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri […], faceţi bine celor ce vă urăsc (Matei 5, 44).

(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 345-346)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: