Osandirea duhovnicului

Îl osândeşti pe duhovnicul tău în faţa prietenului, în casa ta, pretutindeni unde ţi se dă ocazia (în timp ce în faţa lui taci), deoarece după părerea ta a făcut o greşeală. Prin urmare, tu, care-l osândeşti, şi pentru faptul că-l osândeşti, nu faci un păcat? Desigur! Şi cine face păcatul cel mai mare? Duhovnicul tău sau tu, cel care-l osândeşti? Ia seama că-l osândeşti pe învăţătorul care te conduce spre împărăţia lui Dumnezeu! „Nu muşca degetul care ţi-a arătat drumul!”, spune poporul nostru înţelept. Gândeşte-te la următorul lucru: dacă erai virtuos, l-ai fi osândit? Dacă erai nevoitor şi ţi-ai fi îmblânzit patima, l-ai fi osândit? Dacă aveai smerenie, ai fi făcut-o?

Cu siguranţă că şi duhovnicul tău, ca om, poate că a greşit undeva, iar tu te-ai „agăţat” de greşeala lui. Însă, dacă erai om duhovnicec, i-ai fi arătat greşeala în ascuns şi cu smerenie, fără să-l osândeşti prin judecata ta!

Dacă nu-ţi este îngăduit să-l osândeşti pe fratele tău (v. Luca 6, 37), cu atât mai mult pe preot. Şi cu atât mai mult pe duhovnicul tău! Sfântul Ioan Gură de Aur este foarte caustic în privinţa acestui aspect. El mustră cu asprime pe cel care-l osândeşte pe părintele său duhovnic şi, printre altele, spune: „Nu este făţărnicie când săruţi în faţa tuturor mâna preotului tău, îi ceri binecuvântarea, îl rogi să-ţi boteze copilul, să vină în casa ta, în timp ce în familia ta şi în piaţă îl ocărăşti şi-l vorbeşti de rău? Un înţelept a spus că, chiar dacă tatăl tău după trup nu mai este în toate minţile, eşti dator să-l rabzi, căci, «deşi îi lipseşte chibzuinţă, are iertare». Cu atât mai mult este valabil acest lucru pentru părinţii duhovniceşti! Ai necazuri cu preotul tău, te sminteşte purtarea lui? Să nu-l împroşti cu cuvintele tale, să nu-l osândeşti! Arată tărie şi îndelungă răbdare!

Fariseul avea virtuţi, ţinea posturile, făcea rugăciuni, milostenii, nu încălca cu nimic Legea lui Dumnezeu, însă, deoarece l-a numit pe vameşul necăjit «răpitor şi lacom», a fost pedepsit de Dumnezeu. Noi, care-i osândim pe părinţii duhovnici, ce răspuns vom da în faţa lui Dumnezeu? Îl osândeşti pe duhovnicul tău? Nu te temi să nu cadă foc şi să-ţi ardă limba? Nu te temi că se va deschide pământul ca să te înghită?”

Sfântul Ioan Gură de Aur nu îngăduie nici să asculţi osândirile grele la adresa duhovnicilor: „Cum rabzi să-l ocărască pe duhovnicul tău? Cum nu le închizi gura, ca să ai plată de la Dumnezeu? Dacă nu faci aşa, vei da răspuns în faţa lui Dumnezeu în Ziua înfricoşătoare a Judecăţii.” (Omilie despre faptul că nu trebuie să vorbim de rău pe preoţii lui Dumnezeu.)

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de preot Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 105-107)

Categoria: Articole

Cautare: