Osandirea - otrava din varful limbii

„Ascuţit-a limba lor ca a şarpelui, venin de aspidă sub buzele lor” (Psalmul 139, 3). Sub buzele oamenilor vicleni, ale celor care ţin minte răul, se află ascunsă otravă. Şarpele când ne muşcă, îşi varsă otrava în trupul nostru şi îl otrăveşte, aducând moartea. Aşa lucrează şi şarpele patimilor sufleteşti (în special al patimii ţinerii de minte a răului) când ne muşcă. Ne otrăveşte sufletele şi, astfel, la rândul nostru împroşcăm cu otravă (v. Psalmul 139, 4). Sfântul Ioan Scărarul, în Cuvântul 25, 9, numeşte osândirea „venin”. Toate cuvintele osânditoare (înjurături, ponegriri, bârfe) pe care le scoatem din gură, osândindu-l pe aproapele nostru, sunt de asemenea otravă: „Dar limba nici un om n-o poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte” (Iacov 3, 8). Ceea ce purtăm în inimă este mărturisit de gură. Dacă inima este curată, şi gura este curată, iar dacă inima este murdară, şi gura este murdară (v. Matei 12, 35). „Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană!” (Luca 19, 22). Prin urmare, când spui „nu te înghit”, te trădezi singur că ai adunat în străfundurile sufletului tău „cisterne” pline de otravă. (Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Părintele Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 29-30)

Categoria: Articole

Cautare: