PACAT

PACATUL

1494. -Pacatul este calcarea legii lui Dumnezeu cu stiinta si vointa. Aceasta calcare isi are radacina in puterea liberei noastre vointe si in firea noastra slabita si robita.

a). De pacatul stramosesc al lui Adam in rai (Pac. 3, 10-14; Rom. 15,12; I Tim. 2,14).

b). Intr-o oarecare, masura de mostenirea ereditara a pacatelor cultivate de stramosii apropiati: “Pregatiti moartea fiilor din pricina nelegiuirii parintilor lor” (Isaia 14,21; Fac. 6,1-5; Exod. 20,5; 34,7; Lev. 20,5; Num. 14,18; III Regi 21,29; Is. 65,7; Ier. 32,18; F. Ap. 8,22).

c). De pacatele noastre personale. Altfel noi scapam de pacatul stramosesc numai prin taina Sfantuiui Botez. Urmarile pacatelor ereditare aduc o slabire a naturii si numai o aplecare spre pacat, dar aceste urinari nu ne face de-a gata pacatosi (Ier. 31, 29-31) ci, devenim cu adevarat pacatosi, numai dupa ce facem fapta pacatului cu stiinta si cu vointa. Pacatul se transforma in viciu numai daca este repetat cu placere si perseverenta indelungata (Luca 11, 52; Matei 23, 1-30; Rom. 6, 1-23; 7, 5-25).

1495. -Pacatul personal are o zamislire interna care se plamadeste in fiinta noastra de care nimeni nu este scutit, numit si pacat venal care se iarta prin rugaciunea zilnica (I Ioan l, 8). El se naste: a). Prin poftele inimii noastre dezordonate si se manifesta ca o actiune indefinita intru nestiinta ca raspuns la placerea necesitatilor noastre organice sau a lucrurilor inconjuratoare sau a oamenilor cu care venim in contact, la care se adauga si indemnurile tainuite ale diavolului. “Inima este foarte inselatoare si nespus de rea: Cine poate s-o cunoasca?” (Iz. 6, 9-11; Matei 13, 14-15; F. Ap. 7,51; Rom. 11. 8; Matei 13,19; Marcu 1,9,13; I Ioan 1,7-10).

b). Poftele inimii se adreseaza mintii adica constiintei care le judeca, le apreciaza in conformitate cu legile morale de care omul se calauzeste si astfel hotaraste in ce masuri trebuiesc satisfacute si in ce masura, nu. Daca mintea este limitata si indestulata cu poruncile lui Dumnezeu, aflate in fiinta naturii omenesti, in lucrurile inconjuratoare in viata aproapelui si in descoperirea Scripturii ea va putea usor sa aleaga binele de rau si va permite inimii numai ceea ce este legal si bun, potrivit cu situatia, locul, timpul si urmarile apropiate si indepartate. Daca ratiunea sau constiinta este intunecata si robita de alte patimi vechi, in care si-a gasit placerea de nenumarate ori, ea va asculta si acum de dulcegariile poftelor ca de o lege a pacatului depozitat in adancul inimii, care consta in: “gandurile cele rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtisagurile, lacomiile, viclesugurile, inselaciunile, faptele rusinoase, hula, trufia, rautatea” (Marcu 7, 21-22; Fac. 6, 5; Matei 15,19; Apoc. 18, 5-6).

1496. -Pacatele se exteriorizeaza prin cuvinte, gesturi si mai ales prin fapte care desavarsesc toate lucrarile sufletesti si trupesti, transformandu-se pentru faptas intr-o haina morala nevazuta, care il va impodobi pentru vesnicie inaintea judecatii lui Dumnezeu (Rom. 2, 11-16; Matei 7,21; Iacob 1.21-22; II Petru 1,5-8; Matei 25,3145; Ioan 8,7).

1497. -a). Pacatul se desavarseste numai prin exteriorizare si prin intruparea lui in lumea materiala obiectiva indreptandu-se contra lui Dumnezeu adevarul suprem si legal care este Stapanul si Creatorul a toate, numite si pacate impotriva Duhului Sfant cum sunt: tagaduirea adevarului evident, necredinta in Dumnezeu, hula celor sfinte, practicarea superstitiilor, a spiritismului, a vrajitoriei, etc. (I Regi 2,25; Ps. 36, 20; 49, 20, 2; is. 59, 2; Matei 12, 24-32; Marcu 3. 29-30; Luca 12. 10).

1498. -b). Pacate facute de om contra sa insusi, ca: deznadajduirea de viata, neingrijirea de sufletul sau potrivit cu menirea lui in viata de veci, ingrijirea exagerata sau neingrijirea de trup in conformitate cu legile morale, sinuciderea, etc (Sirah 10,32; 41,9; Rom. 2,12; I Cor. 15,34).

1499. -c). Pacate contra respectarii aproapelui, prin care omul se “vatama pe sine si huleste pe Dumnezeu, cum sunt: lacomia, mandria, niinia, invidia, curvia, zgarcenia si lenevirea numite si pacate de moarte, fiindca aduc moartea sufletului sau pacate capitale fiindca sunt radacina altor pacate (Fac. 4,7; Matei 6,14-15).

1500. -d). Pacate contra naturii, adica pacate care dusmanesc in natura creata pana la distrugerea ei, atat a celui ce le face cat si a vietii aproapelui cu care se asociaza, incat natura insasi se revolta si striga catre Dumnezeu. De aceea, ele se mai numesc si pacate strigatoare la cer, cum sunt: Uciderea (Fac. 4, 10; Apoc.6, 10; 12, 17; Luca 11.51). Sodomia (Fac. 18, 20; Lev. 18, 22; 20, 13; .Jud. 19, 22; Rom. 1, 26, 27). Asuprirea vaduvelor si a celor neputinciosi (Ex. 37,9; 22,21.24; Is. 1. 17; 5,8; Ier. 7,5; Luca 18,5-8). Oprirea platii lucratorilor (Deut. 24, 15; Ier. 22, 13; Iacob 5, 4; Lev.19, 14; Marcu 10,19). Necinstirea parintilor (fix. 20, 12; 23,26; Lev. 19, 3; Deut. 21, 18-20; Rom. 1, 30).

1501. -”Clericii care au facut pacate de moarte (Ap. 5,25) se vor scoate din treapta lor de clerici dar nu se vor opri de la impartasirea cu laicii, caci nu vei pedepsi de doua ori pentru acelasi pacat”. -Sf. Vasile 32 (V. Gandurile, Canonisirea).

1502. -”Cunoasterea legilor si a canoanelor spre a putea sa iconomisim si sa vindecam viata celor ce au pacatuit este cea mai mare datorie a noastra pentru cinstirea unei sarbatori asa de mari a Pastilor. De aceea, cand aceasta sarbatoare universala a creatiunii revine periodic in fiecare an, noua ni se ofera prilejul ca sa ridicam pe omul cel cazut (prin pacat si ridicat prin pocainta) noi trebuie sa aducem lui Dumnezeu, nu numai pe cei ce se nasc din nou prin botez, ci si pe cei ce au cazut in pacate si se pocaiesc cu sinceritate, intarindu-i si indepartandu-i de la rau (Evrei 9, 14). A face toate bune, nu este tocmai usor, dupa cele zise de proorocul cum ca trebuie a vorbi cu judecata, ca cel ce aude sa nu se mai clinteasca in veac, pentru ca in pomenirea vesnica sa fie dreptul” (Ps. III, 5-6).

“Dupa cum scopul medicinii este de a vindeca pe cel bolnav prin tot felul de doctorii si mijloace, tinand seama de felul bolii si al bolnavilor, tot asa trebuie sa se procedeze pentru vindecarea bolilor sufletesti; chibzuind si folosind toate lucrurile, potrivit cu situatia pacatosului si cu felul pacatului, procedand cu mare bagare de seama pentru a atinge scopul urmarit”.

“In aprecierea sufleteasca intotdeauna trebuie sa avem in vedere 3 laturi sufletesti: ratiunea, pofta si activitatea vointei. Acestea sunt radacinile tuturor activitatilor omenesti atat al celor ce traiesc si lucreaza dupa legea Domnului cat si al celor ce se dedau la pacate. Astfel, doctorul trebuie sa aplice tratamentul potrivit cu boala, numai dupa ce a cercetat cu grija ca sa afle mai intai care este radacina din care a izvorat pacatul, pentru ca nu candva aplicarea doctoriei sa fie nepotrivita, asa cum fac unii medici neindemanatici care prin retelele lor aplica doctoria la partea sanatoasa, iar pe cea bolnava n-o lecuiesc, fiindca n-o cunosc. Cateodata boala provine din cauza caldurii prea mari, daca doctorul da leacuri care maresc caldura, primejdia bolii va fi si mai mare, pe cand aceste leacuri sunt bune numai pentru cei rataciti. Deci, dupa cum in medicina cunoasterea (diagnosticului) este partea esentiala, lot asa si-n duhovnicie este necesara cunoasterea realitatilor pacatului, precum si mijloacele de vindecare a sufletului mergand pana la izvorul rautatii. Acestea sunt de trei feluri cum am vorbit”.

“Pentru a ne lumina mintea, noi trebuie sa ne inspiram din evlavia gandului omenesc (I Cor. 2,15-16), ca sa apreciem pe cel pacatos daca el mai intai crede corect in Dumnezeu, daca el poate face deosebire corecta intre bine si rau, daca el stie sa aprecieze oamenii, daca el are pricepere sa deosebeasca intre felul de a fi a lucrurilor care trebuiesc folosite. De asemenea, se va observa in ce masura el pacatuieste fata de Dumnezeu, fata de binele legal si adevarat, fata de legaturile lui cu lucrurile inconjuratoare, daca nu cumva el ia intunericul drept lumina, precum zice Scriptura”. (Is. 5,20).

“Cu privire la poftele, sentimentele, daca el se calauzeste de indemnurile virtutilor, daca isi indreapta placerile spre binele legal, daca el cu adevarat iubeste virtutea izvorata de legile naturale si din cele revelate. Pacatele sentimentalismului orb sunt slava cea desarta, aprecierea exagerata a lucrurilor inconjuratoare, placerile si toate nimicurile lumii trecatoare”.

“Activitatea vointei este buna cand ea se calauzeste dupa, legile virtutilor, ea uraste raul dupa ce lupta contra poftelor josnice, intareste si imbarbateaza sufletul ca sa nu se teama de greutatile vietii si sa ramana statornic pana la sange, impotrivindu-se pacatului nu se teme de primejdiile suferintelor si ale mortii, se indeparteaza de la indulcirile poftelor care inseala pe multi, duce la lupta cea buna pentru credinta si fapte bune (II Tim. 4,6-8). Pacatele vointei sunt de toti cunoscute: invidia, uraciunea, defaimarea, galceava, pomenirea de rau si toate cele ce duc la crima”.

“Ratiunea cea vatamata instrainandu-se de menirea ei, daca nu se foloseste bine de armele sale, ea intoarce sabia si zestrea ei data de Dumnezeu spre bine asupra ei insasi si foloseste totul in rau spre pierzarea tuturor celor ce le foloseste rau”. -Sf. Grigore de Nissa 1.

1503. -”Dracii ne razboiesc fie prin lucruri, fie prin intelesurile patimase ale lucrurilor. Prin lucruri, pe cei ce sunt intre lucruri, iar prin intelesuri pe cei despartiti de lucruri”. -Filoc. II, p. 70-71.

1504. -”Cu cat e mai usor a pacatul cu mintea decat cu lucru, cu atat e mai greu razboiul cu gandurile, decat cel cu lucrurile”. -Filoc. II, p. 70,73.”

1505. -”Lucrurile sunt afara de mine dar ideile stau inlauntru. In minte este prin urmare puterea de a se folosi bine sau rau de ele. Caci folosirea gresita a ideilor este greaua intrebuintare a lucrurilor”. -Filoc. II, p. 70,73.

1506. -”Dintre lucrurile care n-au fost date de Dumnezeu spre intrebuintare, unele se afla in suflet, altele in trup, iar altele in jurul trupului. De pilda in suflete sunt facultatile lui; in trup, organele simturilor si celelalte madulare, iar in jurul trupului mancarile, avutiile si celelalte. Buna sau reaua intrebuintare a acestora, sau accidentele ce stau in legatura cu acestea ne arata sau virtuosi, sau netrebnici”. -Filoc. II, p. 70-75.

1507. -”Dintre accidentele lucrurilor pomenite unele sunt ale lucnirilor din suflet, altele ale celor din trup, iar altele ale celor din jurul trupului. Ale celor din suflet sunt de pilda cunostinta si nestiinta, uitarea si amintirea, iubirea si ura, frica si curajul, intristarea si bucuria si celelalte. Ale celor din trup sunt de pilda placerea si durerea, simtirea si impietrirea, sanatatea si boala, viata si moartea si cele asemenea. Iar ale celor din jurul trupului, de pilda bogatia de prunci si lipsa de prunci, belsugul si saracia, slava si lipsa de slava si celelalte. Dintre acestea, unele se socotesc de oameni, bune, iar altele, rele. Dar nici una nu este rea in sine, ci dupa intrebuintare toate sunt sau rele sau bune”. -Filoc. II, p. 71,76.

1508. -”Cunostinta este buna prin fire; asemenea si sanatatea. Iar cele dimpotriva i-au folosit pe multi, mai mult decat acestea. Caci celor netrebnici cunostinta nu este spre bine desi prin fire ea este buna. De asemenea, nici sanatatea, nici bogatia, nici bucuria, caci nu le intrebuinteaza cu folos. Prin urmare, acestora le sunt de folos cele dimpotriva (adica lipsa lor). Asadar, nici acelea (lipsuri) nu sunt rele in ele insele, desi par ca sunt rele”. -Filoc. II, p. 71,77.

1509. -”Sa nu intrebuintezi rau ideile ca sa nu fii silit sa intrebuintezi rau si lucrurile. Caci de nu pacatuieste cineva mai intai cu mintea, nu va pacatui nici cu lucrul”. -Filoc II, p. 71,78.

1510. -”Chipul celui pamantesc” sunt pacatele generale, ca: nechibzuinta, frica, necumpatarea, nedreptatea. Iar “chip al celui ceresc” sunt virtutile generale ca intelepciunea, barbatia, cumpatarea, dreptatea. “Dar, precum am purtat chipul celui pamantesc, sa purtam si chipul celui ceresc”. (I Cor. 15,47) -Filoc. II, p. 72,79.

1511. -”De vrei sa afli calea care duce la viata caut-o in “Cale” si acolo o vei afla pe ea, adica in “Cale” care a zis: “Eu sunt Calea, Viata si Adevarul” (Ioan 14, 6). “Dar caut-o cu mare osteneala, caci putini sunt care o afla pe ea; si nu cumva ramanand pe dinafara celor putini sa te afli cu cei multi”. -Filoc. II, p. 72,80.

1512. -”Pentru aceste cinci pricini se opreste sufletul de la pacate: sau pentru frica oamenilor, sau pentru frica judecatii, sau pentru rasplata viitoare, sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau in sfarsit pentru mustrarea constiintei”. -Filoc. II, p. 72,81.

1513. -”Unii spun ca n-ar fi raul in faptura daca n-ar fi vreo alta putere care ne atrage spre el. Iar aceasta nu este nimic altceva decat neingrijirea de lucrurile firesti ale mintii. Caci cei ce au grija de acestea, fac cele bune, iar pe cele rele nu le fac niciodata. Deci, daca vrei alunga neglijenta si vei amana totodata si pacatul. Caci pacatul este intrebuintarea gresita a ideilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor”. -Filoc. II, p. 72,82.

1514. -”Virtuti sufletesti zicem ca sunt mai intai aceste patru, cele mai generale, care sunt: barbatia, prudenta, cumpatarea si dreptatea. Din acestea se nasc virtutile sufletesti: credinta, nadejdea, dragostea, rugaciunea, smerenia, blandetea, indelunga rabdare, suferirea raului, bunatatea, nemanierea, cunostinta dumnezeiasca, neiutirea, simplitatea, netulburarea, nefatarnicia, neinfumurarea, nemandria, nepizmuirea, neviclenia, neiubirea de argint, compatimirea, milostenia, generozitatea, neintristarea, strapungerea inimii, sfiala, evlavia, dorinta bunurilor viitoare, dorul dupa imparatia lui Dumnezeu, poftirea invierii”. -Filoc. II, p. 187.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare:

PACAT

Vizualizari: 1529

Id: 715

Imagine:

Share: