Zic unii: „Nu vreau să merg la biserică pentru că preotul este aşa şi pe dincolo…”.
Dar cel care invocă un astfel de argument şi contestă autoritatea preoţiei nu are dreptate. Preoţia, aşa cum învaţă Biserica Ortodoxă, nu-şi pierde valoarea, dacă preotul care săvârşeşte Taina nu este în regulă. Ar fi fost vai şi amar dacă preoţia depindea de judecăţile subiective ale fiecăruia. Toţi preoţii ar fi fost expuşi moral contestării, iar Tainele pe care le-ar fi săvârşi ‒ lipsite de valabilitate (nule) şi nelucrătoare. Trebuie să ştim că şi cel mai nevrednic preot, atât timp cât are hirotonie canonică şi n-a fost caterisit canonic, poate să săvârşească Tainele; şi Tainele sunt valide ca şi Tainele pe care le săvârşeşte cel mai sfânt cleric. De altfel, aşa gândesc şi în aceeaşi măsură acţionează oamenii şi în legătură cu cadrele şi reprezentanţii stăpânirii lumeşti. Pentru a fi serviţi de către preşedintele comunităţii sau de alţi funcţionari ai statului, nu examinează cum este, ci dacă deţin în mod legitim puterea. Sau, ca să amintim un exemplu concret: dacă presupunem că unul împarte lire şi știe că lirele acestea sunt monezi autentice, nu controlezi dacă mâinile aceluia care le împarte sunt curate sau necurate, ci te grăbeşti să iei lira. Valoarea lirei nu depinde de cel ce o ţine. Lira are propria ei valoare. Şi chiar dacă va cădea în noroi, nu-şi pierde valoarea.
Mă înţelegeţi, creştinii mei? Din gura preotului, oricine ar fi el, de câte ori săvârşeşte Tainele, din gura lui ies lire, cuvinte de aur, pe care, dacă le crezi, pot să te mântuiască, pentru că au putere de mântuire.
(Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani - Predici ale Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, vol. XIII, traducere de Valeriu Paloş, Editura Metamorfosi, 2013, pp. 107-108)
Categoria: Articole
Cautare:
Pacatele preotului nu afecteaza Taina Preotiei
Vizualizari: 737
Id: 5043
Imagine:
Share:
Care este scopul corect al maniei?
Frigiderul plin, unul dintre idolii societatii de azi
Pocainta nu inseamna renuntarea la bucuria vietii
Nu este prea plictisitoare viata unui credincios?
Rugaciunea iti deschide ochii, ca sa-l vezi pe cel de langa tine si sa-i cunosti nevoia
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.