Păcatul spovedit, udat cu lacrimi și urât este șters din toate cărțile în care a fost scris – din cartea dreptății lui Dumnezeu, din cartea firii noastre, din cartea legăturilor noastre cu lumea văzută și nevăzută. Astfel nu mai este pomenit la judecată. Având în vedere acest lucru, trebuie, fără să reducem sentimentul păcătoşeniei, să ne hrănim întotdeauna sufletul cu buna nădejde a mântuirii. Păcatele noastre Domnul le-a luat pe toate în trupul Său pe lemn şi acolo a rupt zapisul lor.
În orice fel s-ar manifesta răul, îndată ce îl observaţi, trebuie să vă ridicaţi şi să luptaţi. Iată principalele metode de luptă: să-l simţiţi pe vrăjmaş în răutatea care se manifestă, să vă mâniaţi pe el şi să vă încordaţi să-l alungaţi, chemându-L pe Domnul Mântuitorul în ajutor, şi apoi să repetaţi aceste fapte până când răul va pieri şi sufletul se va linişti... Este nevoie de energie, bărbăţie şi răbdare.
Zdrobirea inimii şi mustrarea de sine fără milă întotdeauna trebuie să le avem în faţă, dar, cu toate acestea, nici măsura nu trebuie să o uităm.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 236-237)
Categoria: Articole
Cautare:
Pacatul din cartea firii noastre
Vizualizari: 718
Id: 20542
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.