Pana unde merge rabdarea, totusi?

Îngăduinţa şi răbdarea Părintelui Nicolae nu aveau limite. El avea un însoţitor ce mergea totdeauna cu el şi îl ajuta la slujbe, dacă nu era altcineva la strană. Îl chema Mihail. Acesta îl iubea pe Părintele Nicolae, dar în acelaşi timp îl şi chinuia cu vocea lui cea greu de suportat. În zilele geroase, cu zăpadă, atunci când toti bătrânii stau lângă sobe, Mihail al nostru era, de nevoie, lângă Părintele în biserică. Bătea din palme ca să se încălzească şi striga la Părintele Nicolae, care pomenea pomelnicele: „Haide, Părinteeeeee! Vrei să scoţi pe cei morţi din iad şi să ne îngropi pe noi cu frigul ăsta?”. Şi iarăşi bătea din palme şi din picioare ca să se încălzească, în timp ce afară ningea.

Altădată, Părintele a liturghisit la bisericuţa Sfintei Ana, de pe strada Regele Gheorghe. Acolo, după Sfânta Liturghie, pe la ora 15.00, Stareţul, ostenit, stând afară, lângă biserică, pe un scaun improvizat, a adormit îndată. Atunci Mihail alergă, chipurile îngrijindu-se de el, şi-l îmbrânci fără nici un bun simţ, scuturându-i scaunul şi strigând: „O să răceşti, Părinteeee!”. Era ameţit, căci până să termine Părintele Liturghia, când avea ocazie, mergea şi mai bea câte ceva. L-a speriat tare atunci pe Părintele Nicolae. Toţii fiii lui duhovniceşti, care ne aflam acolo, l-am certat pe Mihail pentru comportamentul lui. Bătrânul însă, cu smerenia lui sinceră, ne-a spus: „Nu-l certaţi... Mă iubeşte şi de aceea nu mă lasă să-mi dau aere”. Ne-a închis gurile şi nu mai ştiam ce să mai spunem...

Până şi copiii cei mici au nervi, egoism. Părintele însă n-a învăţat ce înseamnă egoismul sau mânia.

Se mâhnea numai pentru un lucru. Atunci când ceva îl întrerupea de la rugăciune se întrista. Acest Mihail odată nu l-a lăsat să facă Paraclisul Maicii Domnului, după sfârşitul Liturghiei, şi toată ziua aceea Părintele a fost posomorât şi vorbea cu sine: „Auzi, să nu mă lase Mihail să fac Paraclisul!”. Şi iarăşi repeta pentru sine: „Auzi, să nu mă lase să fac Paraclisul!”.

Câteodată, atunci când la Sfântul Ioan se ivea vreo neînţelegere între epitropi, Părintele Nicolae se ascundea în spatele altarului, ca să nu ia parte la discuţie. Într-o după-amiază, într-un scurt răgaz, sfătuind o fiică duhovnicească despre felul în care trebuie să-şi stăpânească mânia, îi spunea: „Ce crezi, fiică? Oare eu nu ştiu să vorbesc? Ştiu, dar mă gândesc la consecinţe şi astfel tac”.

(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 43-44)

Categoria: Articole

Cautare: