Papalitatea » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Papalitatea

Intre un Imperiu condus de catre un suveran care era trimisul lui Dumnezeu pe pamant si un papa care cauta sa-si afirme suprematia pe plan spiritual, relatiile au fost adesea deosebit de complexe. La sfarsitul secolului al VI-lea, cand Bizantul pierdea controlul Italiei, asumarea unui rol protector in zona era exclus, iar papa care refuza iconoclasmul in secolul al VIII-lea se indrepta catre carolingieni, adopta adaosul Filioque si incerca prin pretinsa "Donatio Constantini" sa joace cartea propriei independente. "Cazul" Bulgariei a acutizat conflictul. Cu toate acestea constiinta unitatii crestine ramanea evidenta pentru credinciosi; pe malurile Bosforului, latinii erau numerosi, majoritatea fiind constituiti din grupuri de pelerini care doreau sa vada Ierusalimul sau din comercianti italieni. De asemenea, la Roma puteau fi intalniti calugari greci si bizantini care veneau sa viziteze orasul. Odata cu papa Leon al IX-lea (1049-1054) si cu anturajul sau de prelati, precum cardinalul Humbert, ambitia reformatoare devine tot mai evidenta. Revendicarea "libertatii Bisericii" nu putea fi inteleasa de catre un bizantin, care nu separa spiritualul de temporalitate. In aceste conditii, patriarhul Mihail Cerularie a socat oarecum Roma prin afirmarea autoritatii sale asupra Bisericilor de rit latin din Constantinopol. De aceea, in urma victoriei normanzilor asupra bizantinilor, Leon al IX-lea a trimis la Constantinopol o delegatie condusa de cardinalul Humbert, care avea si misiunea supunerii lui Cerularie. Pana la urma s-a ajuns la Schisma de la 1054, iar asazisa mobilizare pentru ajutorarea fratilor din Orient, sub forma cruciadelor nu a facut decat sa modifice intentiile initiale.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: