- Cum poţi să fii plin de Dumnezeu și plin de bucurie?
- Dacă eşti plin de Dumnezeu, eşti plin de bucurie. Şi numai dacă zici „Doamne!” cu toată prezenţa fiinţei tale, eşti plin de bucurie, pentru că numele „Doamne” este aducător de bucurie. Numai că mulţi dintre noi, multă vreme, nu ştim ce este bucuria. Bucuria nu ţine de ce facem, de ceea ce avem sau ni se întâmplă. Bucuria ţine de a fi și a fi înseamnă comuniune cu Cel Ce Este, iar nu a face ceva sau a avea! Bucuria de a fi cu Dumnezeu este ca bucuria îndrăgostitului. Când eşti îndrăgostit eşti bucuros, dar nu înseamnă că nu ai necazuri. Dacă eşti îndrăgostit şi ai luat patru la un examen nu eşti bucuros că ai luat patru, eşti bucuros că eşti îndrăgostit, nu? Şi eşti necăjit că ai luat patru. Putem să avem necazuri dar, în acelaşi timp, să fim în bucurie. Aceasta ne aduce Dumnezeu: o bucurie pe care n-o ia nimeni şi nimic de la noi. Atunci vom cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”. Nu fugiţi de necazuri şi nici nu le căutaţi şi nici nu treceţi peste ele – că mulţi zic: „Las' că trec eu şi peste asta!” – Dacă ai trecut peste, ţi se va întâmpla iarăşi. Adică îţi vei produce sau vei atrage iarăşi la tine acel necaz din care poţi învăţa ce anume ai nevoie să schimbi la tine. Doar vedeţi că ni se întâmplă deseori acelaşi fel de necaz. Spunem: „Parcă-i un făcut!”. E chiar „un făcut!” Este un fel al meu de a face lucruri care provoacă o anumită situaţie. Asta trebuie să descopăr. Asta trebuie să învăţ. Şi învăţ dacă înţeleg ce voieşte Dumnezeu de la mine în acel necaz. Aşadar să treceţi „prin”! Aceasta este trăirea necazului ca întâlnire cu Dumnezeu Care doreşte să-mi dăruiască şi mie biruinţa Sa asupra lumii care încearcă să mă ţină captiv!
(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 202-203)
Categoria: Articole
Cautare:
„Parca-i un facut! Dau toate necazurile peste mine!”
Vizualizari: 780
Id: 5471
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.