Parerea de sine

Astăzi, prin farisei ne-a fost dat un avertis­ment cu privire la un vrăjmaş cumplit al dez­voltării morale şi al întregii vieţi duhovniceşti a omului; vrăjmaşul acesta este părerea de sine. Cu cât aceasta este mai sinceră, ca să zic aşa, alt­fel spus cu cât crede omul mai mult în calităţile şi în meritele sale, cu atât este mai primejdioasă şi pierzătoare. Pentru tinerii vremii noastre, care suferă tocmai de părere de sine şi mărire de sine, care se consideră sarea pământului, floarea inte­lectualităţii, înnoitori şi îndrumători ai vieţii, şi pe care părerea de sine îi face intoleranţi faţă de toţi cei ce nu-s de acord cu ei, este foarte folositor să se gândească adânc la această cumplită boală a duhului. Pentru că în trup cea mai primejdioa­să boală este cea de care omul nu-şi dă seama şi pe care n-o observă, şi de aceea nu ia nici un fel de măsuri împotriva ei...

Parabola despre vameş şi fariseu ne zugrăveş­te părerea de sine într-o formă vie, concretă. As­cultaţi cum se laudă fariseul înaintea lui Dumne­zeu: „Nu sunt ca ceilalţi oameni!” Minte? Se preface? Foarte puţin probabil. Fiindcă nu poţi să crezi că-L poţi înşela pe Dumnezeu. Nu. După cât se ve­de, el era sincer convins că este lipsit de păcat şi ireproşabil. El îşi enumeră virtuţile cu deliciu. „Postesc... dau zeciuială..." Şi, cred eu, nici aici nu minte; este foarte posibil şi foarte probabil ca el să fi şi postit de două ori pe săptămână, să fi şi plătit zeciuiala pentru venitul său.

Şi totuşi, el a plecat acasă osândit după rugă­ciune. Pentru ce a primit o asemenea sentinţă? Pentru ce a fost osândit? Ce rău a făcut fariseul?

Bineînţeles, el nu a săvârşit o încălcare a Legii, însă morala nu este o înşiruire, o listă de fapte, ci mai întâi şi mai întâi este un domeniu duhov­nicesc al dispoziţiilor sufleteşti, al simţămintelor şi al gândurilor, din care vin dorinţele şi decurg faptele. În aceste condiţii, aceeaşi faptă capătă diferite nuanţe, are diferite valori. La Liturghie, în sfântul potir, pe sfânta masă, pâinea şi vinul sunt cea mai mare taină; acasă, la masă, pâinea şi vinul sunt simplă mâncare. Operaţia sângeroasă şi chinuitoare pe care o face doctorul asupra bolnavului atrage stimă şi recunoştinţă; fapta sân­geroasă a tâlharului, cu toate că şi acela tot cuţit a avut în mână şi a rănit aceleaşi părţi ale trupu­lui, atrage blestem. Şi faptele evlaviei au însem­nătate, sunt sau nu recunoscute ca atare în func­ţie de starea duhovnicească din care provin. Iar fariseul ajunsese la o stare morală cumplită, ca­re a pus capăt vieţii lui duhovniceşti şi a însem­nat moartea lui duhovnicească. El va face şi de acum înainte aceleaşi fapte ale evlaviei aparente, însă şi de acum înainte acestea, întemeindu-se pe mândrie şi pe părerea de sine, vor fi lipsite de valoare morală.

Închipuiţi-vă un om care nu este doar sătul, ci chiar îmbuibat: va vrea să mănânce, oare? Închipuiţi-vă un om care a băut apă până la saţ: va vrea să bea, oare? Însuşi gândul la mâncare îi fa­ce silă celui îmbuibat; până şi o singură înghiţi­tură de apă îi face silă celui care nu simte absolut deloc sete. Aplicaţi ceea ce am spus acum la do­meniul duhovnicesc. Iată un om care se admiră singur, care este convins că este ireproşabil, că în el nu se găseşte nici un neajuns, că a îndeplinit cu multă prisosinţă toate datoriile care au fost puse asupra lui: fariseul trebuia să postească o dată pe an, iar el făcea aceasta de două ori pe săptămână; trebuia să dea zeciuială numai din roadele câm­pului, iar el dădea din tot ce agonisea, chiar şi din ierburile neînsemnate: din mentă, din chimen şi din mărar... Poate un asemenea om să aibă do­rinţa de a se desăvârşi mai depare, năzuinţa spre chemarea cea mai înaltă? Se înţelege că nu. Mai mult decât atât, însuşi gândul că trebuie să devi­nă mai bun reprezintă pentru el, deja, o jignire.

Categoria: Articole

Cautare:

Parerea de sine

Vizualizari: 938

Id: 14908

Imagine:

Share: