“Parinte, da-ma in vileag!”

Omorârea înţelegerii şi a voii căzute nu poate fi săvârşită de un om sufletesc, chiar dacă acesta ar fi bun şi evlavios. Pentru aceasta este nevoie de un părinte purtător de Duh: doar înaintea unui purtător de Duh poate fi limpede sufletul ucenicului, doar un purtător de Duh poate vedea de unde şi încotro se îndreaptă mişcările sufleteşti ale celui îndrumat de el. Ca să aibă conştiinţa curată, ucenicul trebuie să-şi mărturisească întocmai şi în amănunt gândurile, dar îndrumătorul nu trebuie să se ia după această mărturisire în judecarea stării sufleteşti a ucenicului; el trebuie să-l pătrundă, să-l măsoare cu simţirea duhovnicească şi să-i vestească starea lui sufletească, pe care el nu o vede. Aşa lucrau Pahomie cel Mare, Teodor cel Sfinţit şi ceilalţi îndrumători sfinţi ai monahilor. Lui Teodor cel Sfinţit ucenicii îi spuneau: “Părinte, dă-mă în vileag!” – şi el, mişcat fiind de Duhul Sfânt, îi arăta fiecăruia dintre ei bolile sufleteşti ascunse în sufletul lui. Aceşti mari Părinţi socoteau ascultarea călugărească a fi un dar aparte al Sfântului Duh: aşa spune un scriitor contemporan cu ei – Cuviosul Cassian. Ascultarea este o minune a credinţei! Să o săvârşească poate doar Dumnezeu – şi au săvârşit-o oamenii cărora Dumnezeu le-a dat acest dar de Sus.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 174-175)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: