PARINTE

PARINTE

1515. -Parinte sau tata se numeste in sens absolut numai Dumnezeu, fiindca El a creat tot si astfel, din iubire si bunatate a facut pe om cu suflet viu, adica nemuritor (Fac. 2,7) si-i poarta de grija prin pronia Sa (Matei 6, 19-34). Adam si urmasii sai pana la sfarsitul lumii au mostenit puterea naturala de a fi parinti pentru copiii lor (Fap. 17,26). Insa pe langa mostenirea naturala de a fi tata, Dumnezeu a randuit prin pronia previziunii Sale pe patriarhi, prooroci (IV Regi 6, 21) apostoli si toti urmasii lor arhierei, preoti si slujitori ai Bisericii, sa le fie parinti duhovnicesti pentru ca ei nasc prin sfintele taine, pe toti cei ce fac parte din Biserica (I Cor. 5, 15) si-i providentiaza prin invataturile evangheliei, hranindu-i ca sa devina barbati desavarsiti intru implinirea varstei lui Hristos (I Petru 2, 1-2) pentru ca toti sa primeasca Duhul Fiului Sau, care striga: “Ava-Parinte”. (Gal. 4,6).

1516. -”Parintii dupa duh se fac cu voia si a celor ce vor sa le fie fii prin invatatura ce le-o dau, plasmuindu-i prin cuvantul si viata lor cea dupa Dumnezeu. Iar fiii dupa duh se fac fii cu voia si celor care vor sa le fie parinti, prin primirea invataturii lor, lasandu-se formati de buna voie de catre aceia prin cuvantul si viata lor. Caci harul Duhului lucreaza nasterea liber consimtita a celor ce nasc si se nasc dupa el, ceea ce nu au parintii cei dupa trup, care sunt parinti involuntari a unor fii involuntari. Caci plasmuirea celor ce nasc pe calea naturala, este o fapta a firii, nu a vointei”. -Filoc. II, p. 249, 10.

1517. -”Dumnezeu se face si se numeste Tata dupa har al acelora care au primit de buna voie, nasterea curata in duh. Acestia, purtand asupra vietii lor pecetea lui Dumnezeu care i-a nascut, pe care o arata prin virtuti, ca pe o fata a sufletului, ii face pe cei ce privesc la ei, sa mareasca prin Dumnezeu prin schimbarea modurilor lor de purtare, intrucat le ofera acelora spre imitare, viata proprie ca pe o pilda aleasa de virtute. Caci Dumnezeu nu trebuie slavit numai cu cuvantul gol, ci si prin faptele virtutii (exemple) care vestesc cu mult mai mult decat cuvantul, maiestatea dumnezeiasca”. -Filoc. III, p. 383,26.

1518. -”Sa nu fii judecatorul faptelor Parintelui tau, ci implinitorul poruncilor Lui. Caci dracii au naravul sa-ti arate lipsurile lui ca sa-ti astupi urechile de la cuvintele lui si asa sa te scoata din lupta ca pe un ostas slab si fricos, sau sa te fure prin ganduri de necredinta si sa te faca neputincios pentru orice virtute”. -Filoc. IV, p. 214,42.

1519. -”Cel ce nu asculta de poruncile parintilor, calca cele mai insemnate datorii ale fagaduintei. Iar cel ce a luat in brate ascultarea, junghiindu-si voia sa cu sabia smeritei cugetari implineste dupa puterea sa, cele ce le-a fagaduit lui Hristos in fata multor martori”. -Filoc. IV, p. 214, 43.

1520. -”Dar tie, celui ce esti in ascultarea Parintelui, sa nu-ti scape nebagat in seama viclenia vrajmasilor si a potrivnicilor. Nu uita nici de fagaduinta ce ai dat-o lui Dumnezeu. Sa nu te lasi biruit de ocari, sa nu te infricosezi de mustrari, de batjocuri si de luari in ras, sa nu te supui gandurilor rele care umfla lucrurile, sa nu fugi de asprimea parinteasca si sa necinstesti jugul bland al smereniei, prin indrazneala placerii de sine si a incapatanarii. Ci, punandu-ti la inima cuvantul Domnului, ca: “Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, poarta cu rabdare lupta ce-ti este data tie, privind pe Iisus capetenia credintei noastre”. -Filoc. IV, p. 215,45.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare:

PARINTE

Vizualizari: 1235

Id: 716

Imagine:

Share: