Parintii si preotul – puncte de vedere diferite

Cea mai mare dilemă pentru un preot sau educator creştin în relaţiile sale cu copiii apare atunci când îşi dă seama că părinţii au greşit cu copilul lor - fie de-a lungul unei perioade mai îndelungate, fie prin răspunsul dat într-o anumită problemă. Pe de o parte, el nu poate discuta întotdeauna în mod direct despre asta cu părinţii, pentru a nu trăda încrederea copilului; pe de altă parte, conştiinţa îl împiedică să dea răspunsul dorit de părinţi. Menirea sa nu este de a-i reprezenta pe părinţi în ochii copilului, ci de a încerca să desluşească voia lui Dumnezeu pentru copil la momentul respectiv, însă nu-şi poate îngădui nici să micşoreze cu ceva respectul copilului pentru părinţii săi, fiindcă asta ar dăuna în primul rând copilului.

Sfânta Scriptură ne învaţă să ne cinstim părinţii şi să-i ascultăm în toate. Pot fi cazuri în care e obligat să-i mărturisească copilului că nu este întru totul de acord cu părinţii lui. De obicei se vede silit să-l sfătuiască pe copil să facă ceea ce i-au spus părinţii. În cazul când copilul îşi dă seama că părinţii gândesc altfel decât preotul, acesta să încerce să-i arate că părinţii îl vor numai binele, justificându-le punctul de vedere, amintindu-i de respectul şi recunoştinţa pe care le-o datorează.

Fie ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cu înţelepciunea Lui!

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 87-88)

Categoria: Articole

Cautare: