www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Participarea la durerea celorlalti

Participarea la durerea celorlalti

Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu se înduioşează şi se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudeşte cu El şi de aceea primeşte mângâierea Lui cea dumnezeiască. Altfel nu ar fi putut suporta durerea pentru semenul său.

- Părinte, cum poti simţi durerea celorlalţi?

- Atunci când ai şi tu vreo durere, dar te gândeşti la durerea celuilalt, te pui în situaţia lui şi te doare mai mult pentru acela. Adică durerea ta te ajută să înţelegi durerea celorlalţi. Iar atunci când primeşti cu bucurie propria ta durere, dăruieşti mângâiere celor îndureraţi.

Oricum, altceva este să afli că s-a îmbolnăvit cineva şi altceva este să te îmbolnăveşti tu. Abia atunci îl înţelegi pe cel bolnav. Auzeam despre „chimioterapii” şi credeam că sunt „hymoterapii”, adică credeam că bolnavilor de cancer li se face terapie cu sucuri, cu alimente naturale. De unde să ştiu? Acum însă am înţeles ce suferinţă este.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 228-229)

Categoria: Articole

Cautare:

Participarea la durerea celorlalti

Vizualizari: 644

Id: 11121

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.