Patania unui monah neascultator

Odată un monah, după ce a plecat de la mănăstirea lui de metanie, a mers la Stereț pentru a se mărturisi, căci în acea vreme Părintele Haralambie era duhovnicul acelei mănăstiri. Starețul l-a refuzat spunându-i:

- Numai atunci te voi mărturisi când te vei întoarce la metania ta.

- Dar nu se poate asta. Nu pot...

Starețul însă rămânea neîndupleat. Dar nici monahul nu ceda. Dar când Starețul a văzut încăpățânarea aceluia i-a spus:

- Dacă nu vrei să te duci la starețul tău pentru a face ascultare de el, atunci caută alt stareț în altă parte și supune-te până la moartea lui și atunci te voi mărturisi.

Și astfel monahul, văzând că nu are nici o scăpare, ce a plănuit? A găsit la o chilie dintr-un schit un stareț care avea vârsta de o sută de ani. Un bătrân la o astfel de vârstă nu avea nevoie de nimic altceva, decât de puțină îngrijire. Iar aceasta era un prilej bun să ia binecuvântarea unui bătrân. "Va mai trăi un an, doi, se gândea în sinea sa, îl voi înmormânta și astfel voi moșteni și binecuvântarea și coliba lui." Apoi s-a întors bucuros la Părintele Haralambie să-l înștiințeze că acum se afla sub ascultarea unui bătrân. Așadar starețul trebuia să-l mărturisească. Atunci acesta l-a mărturisit, dar fără tragere de inimă. După ce s-a întors la colibă, a început s-o facă pe starețul așteptând moartea bătrânului său. Dar ce a îngăduit Dumnezeu pentru încercarea lui?

În acel schit se ivise o problemă serioasă. Acest monah, împreună cu alți doi-trei voiau să facă unele schimbări în tipicul schitului. Ceilalți părinți au considerat aceasta o încălcare a tradiției. Atunci s-a întrunit consiliul bătrânilor și i-a chemat pe acei monahi și i-a sfătuit să renunțe la inovație, în caz contrar să părăsească schitul. Aceia însă au rămas neînduplecați preferând să plece decât să cedeze. Iar când acel monah a venit din nou la Starețul Haralambie pentru a-i povesti cele întâmplate, acesta i-a spus:

- În acea problemă voi aveți dreptate, dar călugărul nu trebuie să-și caute dreptatea. Căci dreptatea monahului este ascultarea și răbdarea nedreptăților și ispitelor. Fiul meu, dacă vrei să pleci din schit, ești liber s-o faci, dar acum ai stareț, care nu va mai trăi mult. Rabdă așadar cel puțin până ce va adormi. Iar atunci când va muri și vei lua binecuvântarea lui, vei merge unde vei voi.

Dar acel călugăr a rămas neînduplecat și a plecat tulburat. Singura soluție pe care a aflat-o a fost de a-i propune bătrânului să plece împreună. Bătrânul însă i-a răspuns indignat:

- Am trăit o viață întreagă în această colibă, iar acum să mor în altă parte?

Atunci monahul a plecat rămânând din nou în neascultare. Nu au trecut însă două-trei luni și bătrânelul a murit. Și astfel acest monah, cu felul său de a nu asculta pe nimeni, a pierdut binecuvântarea starețului său, pe care ar fi putut-o primi făcând numai câteva luni de răbdare.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 135)

Categoria: Articole

Cautare: