Patima este cancerul sufletului
Împlinirea patimilor devine pentru om o cerinţă dăunătoare, care este mai puternică decât cele fireşti. Şi una ca aceasta poate să ne mire. Patima înlocuieşte firea, asemenea cancerului care înlocuieşte celule obişnuite ale corpului omenesc cu altele, modificate. Aceste celule încep să crească mai repede decât cele fireşti, cuprind organele, corup ţesuturile trupului omenesc. Organele şi vasele sanguine se îmbolnăvesc, cuprinse fiind de cancer. Ele îndeplinesc totuşi oarecare funcţii, însă poartă deja în ele moartea. Asemenea schimbare a vieţii normale a firii trupului va conduce, mai devreme sau mai târziu, la moarte.
Tot astfel acţionează fiecare patimă în parte. Ea ocupă locul mişcării fireşti a sufletului şi se preface într-un ţesut patologic nou, pervertit, al acelui suflet care începe să trăiască prin patimi, în loc să vieze întru însuşirile lui legiuite ce i-au fost hărăzite. Sfinţii Părinţi spun că fiecare patimă este o lucrare a demonilor în om, o lucrare a celui rău, omul devenind întotdeauna schimbat după atacul demonilor.
Categoria: Articole
Cautare:
Patima este cancerul sufletului
Vizualizari: 762
Id: 6705
Imagine:

Share:
Articolele urmatoare
Rautatea are sfarsit tragic, iar adevarul iese mereu la iveala
Indrumarile catre preoti ale Cuviosului David Batranul
De ce privesti lumea intr-o oglinda aburita sau sparta?
O temelie solida pentru reusita in viata
Cand este firesc sa primim dezlegare de la post
Dialoguri la Athos (40) - Ce este credinta?

Cele mai vizualizate articole din categorie
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase

Categorii principale
Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Ne găsiți pe:
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

Sfinții zilei
Calendar
Căutare
Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.