Pătimirea Cuviosului Mucenic Andrei
din Creta, care a pătimit pentru icoane
(17 octombrie)
După prigoanele cele multe în care s-a vărsat sîngele sfinţilor
mucenici pentru mărturisirea dumnezeirii şi a întrupării lui Iisus Hristos,
fiind urmăriţi de împăraţii şi de domnii cei necredincioşi; cînd Biserica
lui Dumnezeu, ca un pămînt bine roditor, adăpîndu-se cu cinstitul sînge al
robilor Domnului, se lăţise în toate marginile pămîntului şi acum se făcuse
pace şi unire în casa Domnului şi înflorea dreapta credinţă; cînd se înmulţeau
între popoare obiceiurile cele bune, se păzeau poruncile Domnului şi credincioşii
mergeau din putere în putere, aflîndu-se în toate bunătăţile, atunci diavolul,
zavistuind şi vrînd acum să aducă pe oameni spre lepădarea de Hristos - nu
la vedere precum lucrase mai înainte, ci cu meşteşug, sub chipul rîvnei pentru
Dumnezeu, a ridicat lupta împotriva icoanelor, ca oamenii, lepădîndu-se de
sfînta icoană a lui Hristos, pe Însuşi Hristos să-L lepede, pentru că cinstea
ce se face icoanei se urcă spre Acela a Cărui faţă este închipuită pe icoană.
Diavolul, potrivnic mîntuirii omeneşti, a îndemnat pe împăratul
Constantin - nu cel ce a fost asemenea cu apostolii şi a luminat lumea cu
credinţa lui Hristos, ci pe altul cu acelaşi nume, care a fost numit Copronim,
pentru că a spurcat mai întîi scăldătoarea botezului său, iar după aceea Biserica
lui Hristos, cu păgînescul său eres - pe acela l-a ridicat diavolul, zicîndu-i
că nu se cade ca creştinii să se închine icoanelor şi să le cinstească, căci
aceasta este închinarea de idoli. Nechibzuitul n-a înţeles că unde este lucru
rău, vătămător de suflet şi oprit, acolo şi icoana lucrului aceluia este rea,
vătămătoare de suflet şi oprită, iar unde este lucru bun, folositor şi neoprit,
acolo şi icoana lucrului aceluia este bună, folositoare şi neoprită. Răi sînt
zeii păgînilor şi vătămători de suflet şi este oprit a-i cinsti pe ei, deci
şi icoanele lor sînt rele şi vătămătoare de suflet şi Legea lui Dumnezeu a
oprit a le cinsti pe ele. Bun este Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi
buni sînt robii Lui şi ne sînt nouă foarte folositori de suflet şi nu numai
că nu ni se opreşte, ci ni se porunceşte să cinstim pe Dumnezeu şi pe sfinţii
Lui, precum a zis David: "Iar mie îmi sînt foarte cinstiţi prietenii Tăi,
Dumnezeule". Deci şi icoanele Domnului şi ale cinstiţilor Lui prieteni, către
care a grăit: "voi sînteţi prietenii Mei", sînt bune şi foarte folositoare
de suflet şi sîntem datori a le cinsti, ştiind că cinstea cea adusă icoanelor
trece asupra celui închipuit pe icoană.
Nebunul şi nelegiuitul împărat, neînţelegînd aceasta, a trimis
poruncă prin toate ţările stăpînirii sale ca să fie aruncate icoanele din
casele Domnului şi să nu îndrăzneasacă cineva să ţină în casa sa icoane. Si
îi îngrozea cu înfricoşate chinuri şi cu moarte pe toţi cei ce nu vor voi
să se supună poruncii lui. Era mare necaz, mîhnire şi strîmtorare în Biserica
lui Dumnezeu. Mulţi din cei credincioşi, temîndu-se de ameninţările cele înfricoşătoare
ale împăratului, fugeau şi se ascundeau, cetăţile erau pustii şi popoarele
fugeau prin pustietăţi, iar cei ce rămîneau, unii se supuneau poruncii împăratului
şi se lepădau de închinarea icoanelor, iar alţii, ţinîndu-se cu străşnicie
de învăţăturile Sfinţilor Părinţi, se împotriveau cu îndrăzneală luptătorilor
de icoane şi erau în multe feluri chinuiţi; puteai să vezi închisorile, temniţele
şi gropile cele adînci, pline, nu de tîlhari, nici de hoţi, nici de alţi făcători
de rele, ci de episcopi, de preoţi, de călugări şi de alte popoare dreptcredincioase.
În acea vreme era în insula Creta, care acum se numeşte Candia,
un oarecare om, cu numele de Andrei, care era încă din copilărie temător de
Dumnezeu. El a părăsit lumea aceasta şi slava ei, toate el le-a defăimat şi
nu le-a socotit şi, luîndu-şi crucea, petrecea o viaţă strîmtorată, care ducea
spre cer şi pe mulţi îi atrăgea în această viaţă plăcută lui Dumnezeu. Auzind
Andrei că în Constantinopol nelegiuitul Copronim chinuia pe mulţi sfinţi pentru
noua învăţătură eretică şi hulitoare împotriva icoanelor, s-a aprins cu rîvna
credinţei şi a dragostei de Hristos şi, sculîndu-se, a mers la Constantinopol,
netemîndu-se de nimic. Acolo cu bărbăţie şi îndrăzneală mare învăţa pe faţă
poporul ca să nu se lase înşelat de cuvintele împăratului şi de învăţătura
lui cea eretică. Pe cei ce rămîneau în credinţă, în mărturisirea cea adevărată
şi în răbdarea chinurilor, îi deştepta.
Andrei, văzînd că mărturisitorii lui Hristos sufereau chinuri
pentru cinstirea sfintelor icoane - căci, după porunca împăratului, unii erau
bătuţi cumplit cu vîne de bou, alţii erau arşi cu foc, unora li se scotea
ochii şi li se tăia limba, iar altora li se tăiau mîinile şi picioarele -
şi neputînd să rabde mai mult, a alergat în biserica Sfîntului Mucenic Mamant,
unde era mîndrul împărat cu toată mulţimea boierilor şi curtenilor săi şi,
trecînd printre oameni în adunarea cea mare a poporului, Andrei a ajuns la
împărat. Stînd înaintea lui cu inimă curajoasă, a strigat cu glas mare, zicînd:
"Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele
Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?!"
După ce a terminat de grăit, împăratul a poruncit să fie
prins şi îndată, repezindu-se slujitorii, l-au apucat cu mîinile lor ucigaşe,
unii de cap, alţii de mîini, iar alţii de umeri şi de haine şi, aruncîndu-l
la pămînt, l-au bătut, tîrîndu-l şi călcîndu-l cu picioarele. Împăratul, vrînd
să se arate milostiv, a poruncit să înceteze de a-l mai bate. Şi, ieşind din
biserică, l-au dus pe Andrei la împărat şi acesta a început a grăi cu el :
"De unde, îi zise, ai îndrăzneala aceasta, căci fără ruşine ai venit să-mi
grăieşti de rău în faţă? Oare din nebunie, oare din vreo părere, sau pentru
aceea ca să fii ştiut de mine?" Iar Andrei a răspuns: "Nu din nebunie fac
aceasta, nici din părere, nici pentru o slavă deşartă te caut, pentru că toate
acestea pe care tu le ai în lume eu ca pe un vis le-am defăimat şi ca fumul
le-am socotit. Eu am auzit de învăţătura ta cea rea, cum că surpi cinstea
sfintelor icoane şi prigoneşti Biserica lui Dumnezeu dreptcredincioasă şi
pentru aceasta rîvna casei lui Dumnezeu m-a mîncat pe mine şi am venit de
departe aici să te sfătuiesc pe tine, sau să mor pentru Hristos. Căci dacă
însuşi Dumnezeul meu a murit pentru mine, apoi eu, chipul Lui fiind, oare
nu pot să mor pentru icoane?" Iar împăratul i-a zis: "La voi este acea îndrăcire
şi nebunie a minţii voastre deşarte ca să daţi lemnului, vopselelor şi pietrei
slava veşnicului Dumnezeu şi nu ascultaţi ceea ce a poruncit El prin Moise:
de a nu face chip cioplit, nici orice altă asemănare. De unde, dar, creşte
în voi această nebunie, că vă împotriviţi adevărului, pe care singuri îl vedeţi
şi singuri pe voi vă daţi pierzării? Să mă crezi că nu pentru adevăr, nici
pentru Hristos, ci numai pentru îndrăzneala şi împotrivirea cea fără de ruşine
te voi chinui". Iar Sfîntul Andrei, neputînd suferi hula aceasta, i-a zis:
"O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimeşte cel ce pătimeşte pentru icoanele
Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la acela a cărui este
icoana? Pentru ce voi pedepsiţi cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stîlpii
şi chipurile voastre cele împărăteşti? Iar voi, care sînteţi azi şi mîine
pieriţi ca praful, vreţi să fiţi cinstiţi întru chipurile voastre, apoi nu
este mai mare păcat să vă porniţi împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea
făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută însuşi lui Hristos, pe al
Cărui chip îl reprezintă!"
Cînd voia Sfîntul Andrei să-i tîlcuiască ce chipuri a poruncit
Dumnezeu prin Moise să nu se facă - pe care omul le-ar fi avut în loc de Dumnezeu
- nu l-a lăsat împăratul să mai grăiască, zicîndu-i: "Dacă împăraţii se mînie
pe chipurile lor, cu mult mai mult pentru aceea, dacă cineva de faţă ar îndrăzni
să grăiască asupra lor cu limbă aşa de rea". Şi îndată a poruncit ca să fie
dezbrăcat şi bătut fără milă. Iar cînd sfîntul răbda bătaia cu bărbăţie, a
început împăratul să-l amăgească cu momeli, ca să se supună păgîneştii porunci.
Dar Sfîntul Andrei, ridicîndu-şi ochii spre cer, a zis: "Dumnezeule, scapă-mă,
să nu mă lepăd de Hristos, Care este zugrăvit pe sfînta Lui icoană. Mai de
folos îţi era ţie, împărate, ca să te îndeletniceşti cu lucruri ostăşeşti
şi să rînduieşti poporul, decît să goneşti pe Hristos şi pe robii Lui". Împăratul,
mînios, a poruncit ca iarăşi să fie bătut, încît se înroşea pămîntul cu sîngele
lui. Unii, care se asemănau împăratului, aruncau pietre asupra lui Andrei,
încît i-au spart gura şi i-au sfărîmat coastele. Apoi, după ce l-au chinuit
multă vreme, l-au aruncat pe sfînt în temniţă, unde, stînd cîtva vreme, întărea
în dreapta credinţă pe credincioşii care veneau la dînsul. După aceasta împăratul
a poruncit ca iarăşi să fie scos şi să fie chinuit, înnoindu-i rănile cele
dintîi; şi făcîndu-se aceasta, cădea carnea de pe el. Iar mai pe urmă, legîndu-l
de picioare, a poruncit chinuitorilor ca să-l tîrască prin cetate, pînă la
locul unde se pedepseau făcătorii de rele şi apoi să-l ucidă acolo. Pe cînd
sfîntul era tîrît astfel prin tîrg, un oarecare om dintre eretici, care adusese
în tîrg peşte de vînzare, fiind înştiinţat de pricina răbdării lui şi fiind
îndemnat de diavol, a apucat securea şi degrabă a tăiat picioarele mucenicului
şi în felul acesta i s-a scurtat mult chinuita lui alergare, pentru că îndată
a murit din pricina acelei dureri. Iar trupul lui a fost aruncat în prăpastie
între trupurile tîlharilor şi a zăcut acolo mai mult de douăsprezece săptămîni.
Prin porunca lui Dumnezeu, adunîndu-se din diferite părţi cei chinuiţi de
duhuri necurate, au scos trupul sfîntului din prăpastie şi dintre stîrvuri,
punîndu-l la loc sfinţit şi îndată, drept răsplătire, au cîştigat tămăduire.
Mulţi alţii s-au vindecat la mormîntul sfîntului cu rugăciunile lui, pentru
că are îndrăzneală către Dumnezeu şi se roagă pentru noi toţi, stînd cu sfinţii
înaintea scaunului Domnului, în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie
Cuvinte cheie: Cuviosul Mucenic Andrei din Creta, Cuviosul Andrei din Creta, Andrei din Creta
Cautare:
Vizualizari: 1380
Id: 1889
Imagine:
Share:
