Pe vremea păgînului împărat Maximian, era prigoană mare asupra
creştinilor prin toate părţile stăpînirii Romei. Un sutaş oarecare, slujitor
înflăcărat al diavolilor, din porunca împăratului, a zidit afară din cetatea
Romei, mai departe de o stadie, o capişte necuratului lor zeu Die. Împăratul
a dat poruncă, ca să silească pe creştini să aducă jertfe zeilor, poruncind
ca toţi să se adune la înnoirea capiştei zeului Die. Crainicii strigau din trîmbiţe
prin cetatea Romei şi ziceau: "Ascultaţi, prietenii zeilor, se cade ca voi de
dimineaţă, să vă adunaţi cu împăratul în capiştea cea nouă a lui Die. Auzind poporul glasul trîmbiţei crainicilor, se gătea pentru
a doua zi. De dimineaţă mulţi din cei ce făceau neguţătorie, au mers la capiştea
cea nouă a lui Die cu mărfurile lor, pe de o parte pentru închinăciune, iar
pe de alta, pentru vînzarea mărfurilor lor. Un bărbat foarte bogat, cu numele
Tiberian şi cu dregătoria tribun, avînd mulţi ostaşi sub mîna sa, încredinţaţi
lui de Felix voievodul, chemîndu-i, le-a zis: "Ascultaţi, fraţilor! Ştiţi porunca
împăratului, că astăzi se cade nouă tuturor să fim cu împăratul în capiştea
zeului Die; deci, să fiţi gata". Grăindu-le acestea, li s-a făcut înştiinţare,
că împăratul a venit la capişte; şi toţi se sîrguiau să alerge acolo, ca să
fie de faţă la împărat. Unul din acei ostaşi cu numele Alexandru, care din copilăria
sa învăţase buna credinţă cea creştinească şi se temea de Dumnezeu, a răspuns
tribunului: "De ai fi zis, să mergem şi să ne închinăm adevăratului Dumnezeu,
Care este în cer, bine ai fi zis; iar aceia pe care voi îi numiţi zei, nu sînt
zei, ci diavoli". Zis-a Tiberian: "Nu tuturor avem să le aducem jertfe, ci numai
lui Die, deşi sînt mulţi zeii pe care îi cinstim noi şi împăratul". La acestea a răspuns fericitul Alexandru: "Pe unul Die l-au
numit zeu, dar el este asemenea ca şi ceilalţi diavoli înşelători care trag
pe închinătorii lor la pierzare şi-i amăgesc spre lucrurile cele fărădelege
şi spurcate, cu care se spurcă chiar zeii voştri, precum povestiţi şi voi de
ei; pentru că uneori pofteau femeie şi, găsind-o, o înşelau, o sileau şi o necinsteau,
spurcînd nu numai pămîntul, ci şi marea şi văzduhul. Cine a văzut sau a auzit vreodată ca un dumnezeu să zacă în
fapte desfrînate? Dumnezeul nostru este nevăzut de ochii cei trupeşti şi cunoscut
numai cu singura credinţă, El este Preacurat, Atotputernic, Ziditorul cerului
şi al pămîntului, Căruia nu-i trebuie nişte jertfe ca acestea, pe care voi le
aduceţi nenumăraţilor voştri diavoli, ci îi trebuie jertfe curate şi fără de
sînge". Tiberian, auzind acestea, a zis: "Încetează cu nebunia ta, Alexandre,
şi nu huli pe zeii noştri făcători de bine, ca să nu audă cîndva împăratul şi
să se mînie asupra mea pentru tine, că îngădui între ostaşii mei pe un hulitor
de zei ca acesta". Acestea zicînd Tiberian, a alergat la împăratul, iar Alexandru
s-a dus la casa sa. Sosind vremea jertfelor, împăratul aducea necurata jertfă în
capiştea cea nouă a urîtului zeu Die; iar Tiberian, aducînd aminte împăratului
de Alexandru, ostaşul său, că nu ascultă porunca împărătească, ci ocărăşte şi
huleşte pe zei, îndată împăratul a poruncit să trimită după el şi să-l aducă
înaintea sa legat cu lanţuri de fier. Atunci era ceasul al şaselea din zi şi
Sfîntul Alexandru se odihnea în casă pe patul său, cînd i s-a arătat îngerul
Domnului în vis, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te şi te întăreşte, Alexandre, căci
multe ai să pătimeşti pentru numele lui Iisus Hristos, Cel răstignit. S-au pregătit
multe munci pentru tine; deci, iată, vin după tine ostaşii împăratului, dar
nu te teme de ei, nici să se înfricoşeze inima ta, pentru că eu sînt trimis
spre ajutorul tău; scoală-te şi te roagă Dumnezeului tău; iar eu voi fi cu tine,
pînă ce-ţi vei săvîrşi alergarea". Sculîndu-se sfîntul din somn, a început a cînta psalmul lui
David: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul
Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului: Sprijinitorul meu eşti
şi scăparea mea, Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre Dînsul..., şi cealaltă
parte a acelui psalm, pînă la sfîrşit. Apoi, ieşind din casă, a întîmpinat pe
ostaşii care veniseră la el şi care i-au fost tovarăşi în oaste. Aceia, văzînd
pe Sfîntul Alexandru, au căzut la pămînt de frică; pentru că faţa lui s-a arătat
ca fulgerul. Şi le-a zis sfîntul: "Sculaţi-vă, fraţilor! De ce v-aţi înspăimîntat?"
Ostaşii au răspuns: "Te vedem înconjurat de puterea lui Dumnezeu şi de frică
am căzut". Sfîntul le-a zis: "Ascultaţi, fraţilor! Dumnezeul Cel ceresc a cercetat
pe robul Său; iar voi nu vă temeţi, ci faceţi porunca voastră, pentru că sînteţi
trimişi să mă prindeţi şi să mă duceţi legat la împărat". Ostaşii i-au răspuns:
"Noi ne-am sfătuit ca să nu-ţi spunem nimic, dar tu de unde te-ai înştiinţat
că sîntem trimişi după tine?" Sfîntul a zis: "Nu se cade să vorbesc mult cu
voi, de vreme ce mă sîrguiesc spre nevoinţa care îmi este înainte pregătită
de Împăratul; pentru că am să fiu dus de la Roma pînă în Bizanţ". Acestea zicînd, şi-a plecat genunchii şi s-a rugat, zicînd:
"Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul părinţilor noştri, Cel lăudat şi binecuvîntat
în veci, mă rog Ţie, Stăpîne, nu mă despărţi de ceata drepţilor Tăi, nici mă
lepăda pe mine, care vin la Tine, de vreme ce numele Tău cel sfînt şi înfricoşat,
mi l-ai făcut cunoscut, şi Tu eşti ajutătorul şi sprijinitorul meu! Trimite,
Doamne, pe îngerul Tău, ca să-mi ajute şi să-mi îndrepteze limba spre a grăi
înaintea muncitorilor". Iar după ce sfîntul şi-a sfîrşit rugăciunea sa, ostaşii,
apucîndu-l, l-au legat cu lanţuri de fier şi l-au dus la împăratul Maximian. Atunci Pimenia, maica sfîntului, nu ştia că fiul ei, Alexandru,
este luat spre cercetare. Sfîntul Alexandru era mare la trup, înalt la statură,
frumos la faţă şi tînăr de optsprezece ani. Iar cînd l-au pus înaintea împăratului,
acesta i-a zis: "Nebunule, tu defăimezi puterea mea şi nu te supui mai marelui
tău, nici n-ai venit împreună cu ostaşii tăi, ca să te închini marelui meu zeu,
Die?" Răspuns-a sfîntul: "Eu mă închin Dumnezeului meu, Care este în ceruri,
şi lui Iisus Hristos, Fiul Lui Cel Unul născut şi Sfîntului Duh; iar pe alt
Dumnezeu nu ştiu, nici nu mărturisesc. Deci, nu mă întreba pe mine mai mult
de alt Dumnezeu, că nu mă înfricoşez de stăpînirea ta, nici nu mă tem de îngrozirile
tale şi nici de muncile cu care voi fi muncit". Maximian, auzind aceasta, s-a mîniat şi a zis: "Ce poate să
facă Dumnezeul acela pe care tu îl mărturiseşti?" Sfîntul a răspuns: "Dumnezeul
meu este nevăzut şi Atotputernic, şi nici un lucru nu este în această lume,
ca să nu fie cu putinţă Dumnezeului meu". Maximian a zis: "Dar Dumnezeu este
Cel ce a fost răstignit de oameni şi a murit pe Cruce?" Sfîntul a răspuns: "Taci,
satano, că nu eşti vrednic să pomeneşti cu gura ta cea spurcată, preacin-stitul
şi preasfîntul nume al Domnului meu Iisus Hristos, Care a răbdat de voie răstignirea
şi moartea pentru noi. O, nebunule, dacă zici că El a fost răstignit şi a murit,
pentru ce nu auzi că tot Acelaşi a înviat din morţi şi a dăruit multor celor
morţi viaţa?" Zis-a Maximian: "Cruţ tinereţile tale, căci te văd foarte tînăr".
Sfîntul a răspuns: "Fie-ţi milă de tine însuţi şi te scoate din cursele diavolului,
că eu nu mă tem de munci, avînd ajutător pe Dumnezeu". Maximian a zis: "Ţi-am
spus că îmi este milă de tine; deci apropie-te şi jertfeşte şi vei fi unul din
cei ce sînt în palatul meu împărătesc, avînd cel dintîi loc între ei". Sfîntul
a zis: "Cărui dumnezeu porunceşti să mă închin?" Maximian a răspuns: "Închină-te
marelui zeu Die şi adu-i jertfă". Iar sfîntul, ridicîndu-şi mîinile în sus, a început a se ruga,
zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa pe mine smeritul robul Tău, ci
ajută-mi mie, păcătosul şi nevrednicul". Astfel rugîndu-se, îşi ridică ochii
spre cer şi a văzut cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu şezînd de-a dreapta
Tatălui; deci, s-a umplut de negrăită mîngîiere duhovnicească. Şi iarăşi a întrebat
pe Maximian: "Cărui zeu voieşti să-i jertfesc? Maximian a zis: "Jertfeşte marelui
zeu Die". Sfîntul a răspuns: "Oare nu ştii că acela pe care voi îl numiţi dumnezeu,
a fost om spurcat şi înşelat? Pentru că odată, poftind pe o femeie şi robindu-se
de dragostea ei, s-a prefăcut întru asemănare de bou şi prin farmecele sale,
pe acea ticăloasă femeie a înşelat-o şi a necinstit-o!" Maximian, auzind acestea, a rîs şi a zis: "Aceasta arată puterea
zeilor noştri, că într-acel fel se arată oamenilor, precum singuri voiesc".
Grăit-a lui sfîntul: "Ticălosule, lauzi necuratele lucruri ale acelora, căci
singur te asemeni lor cu necurăţiile. Nu cunoşti pe Dumnezeul Care ţi-a dăruit
ţie cinstea şi împărăţia?" Zis-a Maximian: "Zeii mei mi-au dăruit mie împărăţia
aceasta". Grăit-a sfîntul: "Mă minunez de tine că, socotindu-te a fi deştept,
te-ai pierdut pe tine singur, de vreme ce crezi diavolilor şi slujeşti idolilor
celor muţi şi fără de suflet. Lăsînd pe Dumnezeul Cel viu şi fără de moarte,
urmezi diavolului, tatălui tău; deci, întoarce-te de la întuneric la lumină,
ca să nu fii aruncat în focul gheenei în veci!" Atunci Maximian, umplîndu-se de mînie, a dat tribunului Tiberian
putere asupra lui ca să-l muncească; şi nu numai asupra lui Alexandru, ci şi
asupra tuturor celor ce pomeneau numele lui Hristos. Pentru aceasta el a trimis
pe tribunul acela în Tracia, ca să izgonească pe creştinii de pretutindeni şi
să-i muncească. Deci a poruncit să ducă pe Alexandru după sine pînă la Bizanţ.
Sfîntul Alexandru, auzind aceasta, a zis către împărat: "Mulţumesc ţie de aceasta,
o, tirane, că vrei să mă faci pe mine slăvit prin multe ţări. Dumnezeul meu
o să mă învrednicească pe mine, ca prin toate marginile pămîntului pentru numele
Lui Cel Preasfînt, să rabd toate durerile şi pătimirile". Atunci Maximian a
poruncit să ia pe sfînt din faţa lui; iar tribunul Tiberian l-a luat pe el întru
a sa stăpînire. A doua zi a poruncit să-l dezbrace şi să-l spînzure pe un lemn
de muncire şi cu unghii de fier să-i strujească tot trupul lui. Astfel strujindu-se,
mucenicul n-a scos nici un glas de durere, ci numai ochii ridicîndu-şi către
cer, mulţumea lui Dumnezeu. După aceea, luîndu-l de la muncire, l-a legat cu
lanţuri grele şi l-a dat ostaşilor să-l ducă în Tracia. Sfîntul, fiind dus legat, îngerul Domnului s-a arătat Pimeniei,
maicii lui, în vedenia visului, zicîndu-i: "Scoală-te degrabă şi găteşte pe
robii tăi şi dobitoacele şi urmează fiului tău cel dus în Tracia spre muncire,
pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, ca după sfîrşitul aceluia, să îngropi
trupul lui". Fericita Pimenia, deşteptîndu-se, nu s-a mîhnit pentru fiul ei,
ci mai ales s-a umplut de bucurie şi de veselie. Deci, sculîndu-se îndată şi
gătind toate cele de cale, s-a dus cu sîrguinţă pe calea aceea întru care era
dus fiul ei şi l-a ajuns în cetatea Catargin. Intrînd acolo, a văzut pe sfîntul
înaintea poporului, judecîndu-se de Tiberian, cercîndu-se şi muncindu-se, iar
ea, de mare bucurie, a strigat cu glas tare către iubitul său fiu, zicînd: "Fiul
meu, Dumnezeul cel de sus şi păstorul cel bun, să-ţi ajute ţie". Dar, Tiberian,
auzind glasul, îl întreba: "Al cui este glasul acela?" Şi nimeni n-a înţeles
de unde vine glasul acela, de vreme ce stătea mult popor împrejur. Zis-a Tiberian
către mucenic: "Ticălosule, jertfeşte zeilor". Iar sfîntul a răspuns: "Eu jertfesc
lui Dumnezeu jertfă de laudă". Zis-a muncitorul: "Oare n-ai grăit că Dumnezeul
vostru nu are trebuinţă de jertfă?" Răspuns-a sfîntul: "Nu are trebuinţă Dumnezeul meu de acel fel
de jertfe de care voi aduceţi idolilor voştri, ci are trebuinţă de jertfele
dreptăţii şi ale sfinţirii; pentru că Dumnezeu este drept şi sfînt!" Atunci Tiberian a poruncit să-i ardă trupul cu făclii aprinse,
zicînd: "Să vedem, va veni Dumnezeul lui ca să-l scoată pe el din mîinile mele?"
Deci, sfîntul fiind ars, şi-a ridicat ochii către cer, zicînd: "Slavă Ţie, Doamne
Iisuse Hristoase, Cel ce ai trimis pe arhanghelul Tău Mihail, în Babilon, şi
pe cei trei tineri i-ai izbăvit din foc; izbăveşte-mă şi pe mine, Doamne, din
ceasul acesta al durerii şi ruşinează pe acest muncitor cu puterea Ta, ca şi
eu să grăiesc ca David: Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi
întru odihnă". Tiberian, auzind că focul nu se atinge de mucenic, s-a ruşinat
şi a poruncit ostaşilor să-l aducă legat pe drum înaintea sa. Iar maica sa,
văzînd pe fiul ei ducîndu-se în faţa muncitorului, a rugat pe ostaşi să-i dea
voie, să se apropie de fiul ei, ca să vorbească cu el, iar ei n-au oprit-o.
Atunci sfîntul mucenic, văzînd pe maica sa, i-a zis: "Bine ai venit aici, doamnă,
maica mea! Urmează-mă pînă la locul în care am să mă săvîrşesc, precum mi-a
arătat Domnul meu". Iar unii din ostaşi grăiau: "Fericit eşti, Alexandre, că
mare este credinţa ta şi mare este Dumnezeul creştinilor! Iată cît de multe
munci ai suferit pentru Dînsul, şi nimic rău n-ai pătimit!" Acestea zicînd,
mergea pe drum, după porunca lui Tiberian. Sosind el la un izvor ce era acolo lîngă cale, a şezut să se
odihnească, şi ostaşii au început a ruga pe Sfîntul Mucenic Alexandru să mănînce
cu dînşii, deoarece trecuseră patruzeci de zile de cînd sfîntul nu gustase nimic,
nici pîine, nici apă. Însă el, avînd rugăciunea ca o hrană pentru sine, şi-a
plecat genunchii şi a început a cînta psalmul acesta: Ridicat-am ochii mei
la munţi, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a
făcut cerul şi pămîntul..., Doamne Iisuse Hristoase, păzeşte-mă fără de
prihană pe mine, mieluşelul Tău, ca să nu se bucure vrăjmaşul meu de mine, că
am cunoscut numele Tău. Nu mă ruşina pe mine, Stăpîne, înaintea muncitorilor,
ci trimite pe îngerul Tău şi dreapta Ta, şi fii mie ajutător şi apărător". Sfîrşindu-şi el rugăciunea, i-a stat înainte îngerul Domnului,
zicîndu-i: "Nu te teme, Alexandre, că a auzit Domnul rugăciunea ta, şi eu sînt
trimis de Dînsul în ajutorul tău". Acestea zicînd îngerul către sfînt, ostaşii
au auzit glasul cel grăit către mucenic, dar n-au văzut pe nimeni; deci, s-au
temut foarte mult şi de frică au căzut la pămînt. Atunci fericitul a zis către
dînşii: "Ce aţi văzut, fraţilor, de v-aţi înspăimîntat aşa de rău?" Iar ei au
zis: "Am auzit glasul Dumnezeului tău, grăind către tine şi frică ne-a cuprins
pe noi; de aceea am căzut!" Pe cînd ostaşii grăiau acestea către Sfîntul Alexandru, i-au
ajuns pe dînşii Tiberian, fiind însoţit de cei mai mari ai cetăţii, şi i-a întrebat
cum se numeşte locul acela. Iar ei i-au răspuns: "Numele locului acesta este
loc de judecată". Iar Tiberian a zis: "Atunci se cade ca pe dînsul să facem
judecată! Aduceţi înaintea mea pe creştinul Alexandru!" Stînd de faţă sfîntul,
Tiberian a zis către dînsul: "Oare tot în nebunia ta petreci şi nu voieşti să
te închini zeilor? Precum văd, inima ta este împietrită, dar mie cu adevărat
mi-e milă de tine şi de aceea voiesc să te întorci spre zei, stăpînii lumii".
Mucenicul îi răspunse: "Necuratule, orbitule cu mintea şi fiu al diavolului,
cel ce te-ai dat tatălui tău, satana, cum poţi să te milostiveşti spre mine,
deoarece tatălui tău, satana, nu-i este milă de nimeni, ci pe toţi voieşte să-i
tragă cu el în gheena focului şi să-i piardă". Tiberian a zis: "O, răule! Aşa îmi răspunzi, ca unui deopotrivă
cu tine? Oare pentru aceea mă necinsteşti, că te cruţ? Nu ţi se cădea oare să
mă cinsteşti pentru bunătatea mea către tine, iar nu să mă ocărăşti cu osîndiri?"
Sfîntul răspunse: "Cu adevărat eşti asemenea tatălui tău, satana, avînd inima
împietrită ca o piatră vîrtoasă. Nu socoteşti oare că locul acesta se numeşte
loc de judecată? Acest lucru arătat înştiinţează, că degrabă te va ajunge judecata
lui Dumnezeu, Cel ce are să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia
după faptele lui. Atunci vei cunoaşte că îţi grăiesc adevărul, pentru că te
va judeca Dumnezeu, că judeci fără de milă pe robul Lui. El vede cu cîtă nedreptate
şi cît de cumplit mă judeci; dar să ştii că aceste munci îmi aduc slavă, iar
ţie îţi gătesc mare pierzare". Tiberian, auzind acestea, s-a aprins de mînie şi a poruncit
să aştearnă pe pămînt ciulini de fier şi să tîrască pe mucenic peste ei. Sfîntul,
fiind astfel muncit, tăcea, nesimţind durerile. Deci, Tiberian, cunoscînd că
Alexandru nu simte muncile, mai mult s-a iuţit şi a poruncit la patru ostaşi
să-l bată cu toiege dureroase. Iar mucenicul, fiind bătut, a strigat către muncitor,
zicînd: "O, păgînule, oare de acest fel îţi sînt muncile ce mi le faci? Adaugă
altele şi mai cumplite, dacă ai; pentru că eu, cu ajutorul lui Hristos, Dumnezeul
meu, nu simt dureri în aceste munci". Atunci Tiberian a zis: "Îţi voi zdrobi
mădularele şi te voi arunca în foc, cenuşa ta o voi vîntura şi nici urmă de
pomenirea ta nu voi lăsa pe pămînt; atunci voi vedea, dacă va veni Hristosul
tău să te scoată din mîinile mele". Sfîntul răspunse: "Hristosul meu te va pierde fără zăbavă, iar
trupul şi oasele tale vor fi risipite pe pămînt. Că nu te vei mai întoarce la
Roma şi nu vei vedea faţa împăratului tău cel spurcat, deoarece Domnul va pierde
pomenirea ta de pe pămînt, fiindcă nu L-ai cunoscut, ticălosule, nici ai cinstit
pe Cel ce ţi-a dat cinstea şi puterea aceasta. Că, de L-ai fi cunoscut, ai fi
putut petrece în cer; iar acum, lăsînd pe Dumnezeul Cel viu, ai iubit pe tatăl
tău satana. Deci, te vei arunca cu dînsul în gheena focului, iar eu voi lăuda
totdeauna pe Stăpînul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, Care mă va izbăvi din
mîinile tale şi mă va învrednici în veci darului Său, întru slava Lui". Muncitorul, auzind unele ca acestea, şi-a schimbat faţa de mînie,
însă a poruncit să înceteze a-l munci pe sfînt. Deci, ple-cîndu-se ziua, a voit
să rămînă acolo şi, cinînd, s-a culcat. După ce a adormit, a văzut în vedenia
visului pe îngerul lui Dumnezeu înfricoşat, arătîndu-i-se cu sabia scoasă şi
zicîndu-i: "Păgînule, iată, am venit asupra ta, fiindcă munceşti cumplit pe
robul lui Dumnezeu, Alexandru! Deci să ştii că pot să te ucid îndată cu sabia
aceasta, dar te las pînă la o vreme; iar tu, sculîndu-te, să te duci degrabă
prin Iliric la Bizanţ, căci s-a apropiat sfîrşitul robului lui Dumnezeu, Alexandru". Tiberian, deşteptîndu-se îndată cu spaimă, tremura de frică
şi, chemînd pe cei ce erau cu dînsul, bărbaţi sfetnici ai săi, le-a spus înfricoşătorul
vis. Iar aceia i-au zis: "Şi noi am voit să-ţi spunem să nu munceşti pe omul
acela atît de cumplit şi cu nedreptate, dar n-am îndrăznit. Am auzit că este
mare Dumnezeul creştinilor, că aruncă în focul cel nestins pe cei ce muncesc
pe robii Lui". Atunci Tiberian, mai mult s-a temut şi a poruncit ostaşilor ca
îndată în acelaşi ceas al nopţii să pornească pe mucenic înainte şi, sculîndu-se
şi el, a mers după dînsul. Ei au trecut prin multe cetăţi, dar n-au intrat în
ele, că se grăbeau să ajungă în Bizanţ, după porunca îngerului; fiindcă acea
înfricoşată vedenie a visului o avea de multe zile în minte şi se temea de ea
şi nu îndrăznea să facă ceva rău mucenicului. Tiberian, trecînd ţara Iliricului, s-a apropiat de cetatea Sardica;
şi au ieşit în întîmpinarea lui mai marii cetăţii; dar el n-a intrat în cetate,
ci a trecut pe lîngă dînsa. Auzind creştinii care erau în cetatea aceea, că
tribunul Tiberian a venit de la Roma şi aduce cu el pe un mucenic oarecare,
au ieşit toţi din cetate, nu ca să vadă pe tribun, ci pe mucenic. Şi, văzîndu-l
dus deosebit, au alergat la el şi, căzînd la picioarele lui, grăiau: "Roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi, purtătorule de chinuri al lui Hristos". Iar el a zis
către dînşii: "Fraţilor, voi rugaţi-vă Domnului pentru mine să săvîrşesc alergarea
mea pentru Iisus Hristos şi să mă învrednicesc a lua, din sfînta Lui dreaptă
cununa cea făgăduită mie". Şi, fiind dus mai departe sfîntul mucenic şi trecînd
cetatea Clisur, s-au apropiat de tabăra Vonomasiei - aşa se numea locul acela
- care era departe de Filipopoli ca la patruzeci de stadii, şi au stat acolo.
Tiberian începuse a uita acea înfricoşată vedenie care i se arătase în vis şi,
punînd la încercare pe sfîntul mucenic înaintea sa, l-a întrebat: "Mai petreci
încă în nesupunerea ta, Alexandre? Nu voieşti să te apropii de milostivii noştri
zei şi să jertfeşti lui Die şi lui Asclipie, cei ce stăpînesc lumea?" Sfîntul răspunse: "Orbitule cu mintea, fiu al satanei, oare
voieşti să auzi altceva de la mine decît aceasta: că nu voi jertfi diavolilor?"
Tiberian zise: "Să nu fie aceea, ca eu să te silesc să te închini diavolilor,
ci marilor zei, Die şi Asclipie". Sfîntul răspunse: "Nebunule, oare nu cunoşti
că Die şi Asclipie sînt diavoli?" Tiberian zise: "Mă jur pe toţi zeii, că voi
face numele tău de ocară în tot pămîntul; pentru că mare dosădire îmi faci mie
şi zeilor mei". Sfîntul răspunse: "Şi eu doresc aceasta, ca prin mine să se
preamărească în tot pămîntul numele Domnului meu Iisus Hristos". Atunci Tiberian
a zis către ostaşii, care stăteau înaintea lui: "Duceţi-l din faţa mea, că nu
pot să rabd dosădirile de la dînsul. Să-l duceţi la Filipopoli şi să-l aruncaţi
în temniţă, pînă ce voi veni şi eu acolo". Ostaşii au dus pe mucenic în cetatea
lui Filip şi l-au pus în temniţă. Auzind cetăţenii de venirea lui Tiberian,
au ieşit întru întîmpinarea lui; iar el, intrînd în cetate, gătea jertfă lui
Die şi lui Asclipie. Deci, creştinii care erau în cetatea aceea, aflînd de Sfîntul
Mucenic Alexandru că este în temniţă, s-au adunat toţi şi au rugat pe păzitorul
temniţei să-i lase în temniţă, să vadă pe mucenicul lui Hristos; iar păzitorul
nu i-a oprit, pentru că era temător de Dumnezeu. Creştinii, intrînd înăuntru
şi văzînd pe sfîntul şezînd în legături, au căzut la picioarele lui şi-i sărutau
legăturile, zicînd: "Binecuvintează-ne, purtătorule de chinuri al lui Hristos!
Binecuvintează patria noastră, căci, sîntem creştini şi vieţuim în cetatea aceasta
cu multă frică; căci ighemonul cetăţii în toate zilele caută să ne muncească,
dar nu poate să ne întoarcă de la Hristos. Mulţi sîntem aici cu darul lui Hristos
şi unii din cei dintîi cetăţeni sînt în numărul nostru; deci, nădăjduim că puterea
lui Hristos va birui credinţa păgînească şi toată cetatea va slăvi pe Hristos.
Iar tu, pătimitorule al lui Hristos, rabdă pînă la sfîrşit, pînă ce îţi vei
săvîrşi bine alergarea ta!" După ce Tiberian a săvîrşit necurata jertfă idolilor şi-a adus
aminte de Alexandru, cel ţinut în legături, şi a zis către mai marii cetăţii:
"Se cade vouă a şti, că am de la împărat, dat mie spre cercetare, pe un creştin,
pe care în toată vremea călătoriei l-am silit cu munci la închinarea zeilor
şi n-am sporit nimic; căci îmi răspunde aspru şi mă ocărăşte pe mine şi pe zeii
noştri. Deci, poruncesc să-l aducă aici, poate se va ruşina de voi care sînteţi
mulţi şi se va apropia de zei". După ce au adus înaintea soborului pe Alexandru,
Tiberian, şezînd cu ighemonul, i-a zis mucenicului: "Spune, Alexandre, oare
încă nu te-ai plecat să te apropii de zeii noştri? Iată, toţi creştinii care
sînt în această cetate, s-au închinat acum lui Die şi lui Asclipie şi numai
tu singur te împotriveşti". Sfîntul a răspuns: "Minţi, ticălosule, precum şi
tatăl tău, satana, este mincinos; pentru că nici unul din creştinii cei de aici
n-a făcut voia voastră! Dar ce voieşti mai mult să auzi de la mine? Decît tot
aceeaşi care ţi-am spus înainte de multe ori, că sînt creştin şi nu voi jertfi
diavolilor celor spurcaţi! Iată, acum fac ştire în auzul tuturor celor adunaţi
aici, că sînt rob al Dumnezeului ceresc şi niciodată nu mă voi lepăda de Iisus
Hristos, Dumnezeul meu!" Deci, Tiberian, ruşinîndu-se, a zis către ostaşi: "Duceţi-l
îna-inte legat cu fiare, iar eu voi veni după voi". Astfel au pornit cu sfîntul
pe cale. Ajungînd la un pîrîu ce se numea Sirma, mucenicul şi-a spălat mîinile
şi faţa şi, stînd spre răsărit, a început a se ruga, zicînd: "Slavă Ţie, Doamne
Dumnezeul meu, că şi în Filipopoli m-ai învrednicit a mărturisi sfînt numele
Tău!" Iar ostaşii, nelăsîndu-l mai mult să se roage, l-au luat şi-l duceau în
cale; apoi, cînd au ajuns într-un loc care se numea "Tabără", unde se făcea
tîrg, acolo i-a ajuns Tiberian şi, punînd înainte pe Alexandru, i-a zis: "Alexandre,
ştii oare că înaintea ighemonului am grăit cu tine cu blîndeţe, ca să jertfeşti
zeilor; iar tu m-ai ocărît cu dosădire înaintea tuturor. Deci, măcar acum fă
ceea ce ţi se porunceşte şi vei scăpa de munci". Sfîntul a răspuns: "Fiule al satanei, întunecatule diavol, ceea
ce ţi-am zis înaintea ighemonului, aceea îţi voi zice în tot locul: Să nu nădăjduieşti,
că vei întoarce pe robul lui Hristos de la adevăratul Dumnezeu". Atunci Tiberian
a poruncit ostaşilor să bată patru pari în pămînt şi, întinzînd pe mucenic în
patru părţi să-l lege de acei pari şi să-i dea două sute de lovituri. Deci,
mucenicul, primind loviturile care i se dădeau, tăcea; dar în el se ruga către
Domnul Dumnezeul lui. Atunci s-a auzit glas din cer, grăind către mucenic: "Îmbărbătează-te,
Alexandre, şi nu te teme de munci, căci sînt vremelnice; iată, Eu sînt cu tine!"
Acest glas auzindu-l Tiberian, s-a temut foarte, şi îndată a poruncit să-l dezlege
şi să înceteze de a-l bate şi să pornească mai departe în cale. Ajungînd în
cetatea ce se numea Carasura, ce era între Filipopoli şi Veria, Tiberian a intrat
în cetate; iar ostaşii cu Alexandru n-au intrat; ci, ducîndu-se sub nişte copaci
umbroşi, se odihneau. Fiind al şaselea ceas din zi şi zăduf mare, sfîntul a zis către
ostaşi: "Fraţilor, mi-e sete!" Aceia i-au zis: "Şi nouă ne este sete, dar de
unde vom lua apă aici?" Sfîntul le-a zis: "Aşteptaţi puţin, că puternic este
Dumnezeul meu, ca şi în acest loc să ne dea apă". Acestea zicînd, şi-a plecat
genunchii şi s-a rugat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, care ai lovit altădată
piatra în pustie şi ai scos apă lui Israel cel însetat, caută şi acum cu milostivire
spre robul Tău şi dă apă în locul acesta, ca să beau eu şi cei ce sînt cu mine;
ca şi în aceasta să se preamărească numele Tău Cel preasfînt". Astfel rugîndu-se sfîntul, îndată s-a desfăcut pămîntul sub
un stejar şi a izvorît pîrîu de apă curată şi rece. Ostaşii, văzînd această
minune, au zis: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor, Care ascultă degrabă
pe robii Săi cei credincioşi!" Deci, au băut din apa aceea sfîntul mucenic şi
toţi cei ce erau cu el, slăvind pe Hristos Dumnezeu! Apoi, de acolo, trecînd
multă cale, au ajuns la un rîu, ce se numea Arzon şi, de vreme ce se osteniseră
pe cale, au şezut să se odihnească. Ajungîndu-i acolo Tiberian, a văzut pe mucenicul
şezînd şi a zis cu mînie către ostaşi: "Ticăloşilor, pentru ce aţi lăsat să
şadă acel om necurat?" Şi sculîndu-se, s-a dus şi s-a apropiat de cetatea Veria,
unde cetăţenii au întîmpinat cu cinste pe Tiberian. În acea cetate, cea mai
mare parte din popor erau creştini credincioşi, însă de frica muncitorilor,
păzeau în taină dreapta credinţă creştinească. Aceia, văzînd pe Sfîntul Mucenic
Alexandru dus deosebi, au alergat la el şi ziceau: "Bucură-te, purtătorule de
chinuri al lui Hristos! Îmbărbătează-te şi te întăreşte, pentru că nimic nu
vor spori muncitorii cei păgîni împotriva puterii lui Hristos Dumnezeul nostru". Tiberian, chemînd pe mucenic în Veria, i-a zis: "Alexandre,
ascultă-mă ca pe tatăl tău şi jertfeşte acum cu mine zeilor! De vei face aceasta,
mă făgăduiesc ţie înaintea tuturor, că îndată te voi elibera şi, de vei voi
din ceasul acesta să fii cu mine, vei fi mare în cetatea mea; iar de nu-ţi va
plăcea să fii cu mine, apoi vei merge unde vei voi". Sfîntul, zîmbind, i-a zis:
"O, amară este mîngîierea ta cu care mă mîngîi pe mine! Aceste cuvinte ale tale,
aduc sufletului meu mai cumplite munci! Dar să nu-mi dea mie Dumnezeu să urmez
sfatul tău! De multe ori ţi-am spus şi îţi spun şi acum, şi după aceasta iarăşi
zic: Sînt creştin şi nu voi jertfi diavolilor tăi!" Tiberian, auzind acestea,
s-a dus de acolo, luînd după el pe mucenicul legat în lanţuri. Apoi ei au sosit
la vadul rîului Arzon, departe de Veria ca la patruzeci de stadii, unde erau
multe case de oaspeţi. Deci, Tiberian s-a odihnit acolo, aşteptînd pe mucenicul
care se aducea mai pe urmă şi căruia îi urmau mulţi creştini din cetatea Veria. După ce ostaşii au ajuns cu mucenicul la Tiberian, mucenicul
l-a rugat să-i dea vreme să se roage lui Dumnezeu şi muncitorul l-a eliberat.
Văzînd sfîntul un nuc mare, a mers sub el şi, plecîndu-şi genunchii, se ruga
lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, trimite pe îngerul Tău şi ia
sufletul meu, că nimic nu mai pot suferi, deoarece mi-a slăbit trupul". Tiberian,
văzînd pe mucenic rugîndu-se, a zis către ai săi: "Mă minunez foarte de unde
a învăţat acesta rugăciuni de vrăjitorii, că a crescut înaintea ochilor mei
şi eu l-am rînduit în rînduiala ostăşească, şi niciodată nu am cunoscut că el
ştie farmece". Chemînd la sine pe sfîntul i-a zis: "Alexandre, jertfeşte idolilor".
Sfîntul a răspuns: "Cu adevărat mintea ta este întunecată, că iarăşi voieşti
să auzi de la mine aceleaşi lucruri pe care de multe ori m-ai auzit grăindu-le".
Atunci Tiberian a poruncit să-i toarne untdelemn fiert pe piept; iar îngerul
Domnului, stînd de faţă nevăzut, a sfărîmat vasul, iar untdelemnul acela l-a
turnat pe slugile muncitorului, arzîndu-le. Văzînd muncitorul vătămaţi de untdelemnul
fiert nu pe mucenic, ci pe slujitorii lui, s-a umplut de mînie şi a poruncit
să-l întindă pe mucenic sub copac şi patru ostaşi să-l bată cu beţe fără de
milă, pînă ce au ostenit cei ce îl băteau. După acea bătaie, sculîndu-se Sfîntul
Alexandru, a zis: "Dumnezeule, Stăpîne, binecuvintează copacul acesta şi dă-i
putere tămăduitoare; căci sub dînsul am pătimit pentru numele Tău cel sfînt".
Şi din ceasul acela, rodul şi frunza acelui copac, tămăduiau tot felul de boli. Luînd ostaşii pe mucenic, l-au dus în cale, mergînd înaintea
muncitorului. După ce au trecut de Adrianopol, au ajuns la un loc ce se numea
Vurtodexion şi acolo sfîntul a aflat pe maica sa, fericita Pimenia, care mersese
acolo înainte de el. Deci, văzîndu-l, l-a sărutat şi a căzut la picioarele lui,
plîngînd. Grăit-a sfîntul către dînsa: "Nu plînge, maica mea, că nădăjduiesc
spre Domnul meu, că mîine îmi va da să-mi săvîrşesc alergarea mea". Ajungîndu-i
acolo, Tiberian s-a odihnit, deoarece trecuse ziua. Apoi, sculîndu-se la al
optulea ceas din noapte, s-au dus; şi pe cînd răsărea soarele, au ajuns la un
rîu, care se numea Zionisel, unde era o casă de oaspeţi şi, odihnindu-se acolo
puţin, a grăit către mucenic: "Multe munci ţi-am rînduit ţie şi n-am putut să
te întorc la zeii mei; deci, să ştii că acum te voi pierde, de nu vei voi să
asculţi poruncile mele". Zicînd acestea a plecat de acolo. Apropiindu-se de Bizanţ, au
mers la cetatea care se numea Drizipera, pe unde a trecut rîul Erginului şi,
şezînd lîngă el, a rostit cea de pe urmă judecată asupra sfîntului mucenic.
Şi a zis către dînsul: "Alexandre, iată, acum sfîrşitul tău este înaintea ta,
ce zici? Aici te voi ucide şi trupul tău îl voi arunca în rîu, ca să-l mănînce
fiarele din apă". Iar sfîntul a răspuns lui: "Ţi-aş mulţumi, dacă ai face aceasta
acum cu adevărat, cum zici, că aş scăpa degrabă din mîinile tale; pentru că
zeilor tăi niciodată nu voi jertfi, măcar că ai fi putut cu mii de morţi să
mă pierzi". Atunci muncitorul a dat împotriva lui răspunsul de moarte, dîndu-l
ostaşilor să-i taie capul; iar trupul să-l arunce în rîu. Deci, sculîndu-se, s-a dus în cale, iar ostaşii au rămas să
săvîrşească porunca. Pentru aceasta s-a adunat mulţime de popor din locuitorii
cei ce erau acolo, vrînd să vadă sfîrşitul mucenicului, căci erau între dînşii
mulţi creştini. Sfîntul mucenic a rugat pe călău să aştepte puţin pînă ce se
va ruga şi a cerut apă. Apoi, unul din cei ce veniseră la acea privelişte, luînd
un vas, a scos apă din rîu şi a adus mucenicului. Deci, sfîntul mucenic, spălîndu-şi
mîinile şi faţa, a stat spre răsărit şi, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci,
a început a se ruga, zicînd: "Slavă Ţie, Dumnezeul părinţilor noştri! Dumnezeul
lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, de care se cutremură toată făptura
şi toţi Ţi se închină, ca unui Făcător al cerului şi al pămîntului! Ţie, Dumnezeului
tuturor, Cel nevăzut şi nestricăcios, cu frică îţi stau înainte Serafimii, neîndrăznind
a căuta spre Tine şi strigă neîncetat: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot, plin
este cerul şi pămîntul de slava Ta! Pe Tine Te binecuvintează soarele de pe
cer. Pe Tine Te binecuvintează pămîntul şi cele de pe el: oamenii, dobitoacele
şi toată suflarea cea vie Ţie îţi cîntă laudă, că Unul eşti în toţi vecii, Tatăl,
Fiul şi Sfîntul Duh! Stăpîne, adu-Ţi aminte de cei ce se tem de Tine şi înalţă
mulţumiri preasfînt numelui Tău, nu mă trece cu vederea şi pe mine păcătosul
şi nevrednicul robul Tău, Iubitorule de oameni, Doamne!" După aceea a zis către cei ce erau creştini: "Fraţilor şi părinţilor,
aduceţi-vă aminte de ostenelile mele; pentru că nu m-am lenevit a pătimi pentru
Domnul nostru, ca să-mi fie milostiv mie şi tot neamului creştinesc. Ştiţi cîtă
cale am făcut? M-au adus de la Roma pînă la acest loc legat, cu lanţuri ferecat,
purtat cu sila, tîrît şi muncit; toate acestea le-am răbdat cu vitejie. Am biruit
tirania lui Tiberie şi pe diavolul, ajutorul lui, nu cu puterea mea, ci cu ajutorul
Domnului nostru Iisus Hristos, şi, iată, acum mă duc, ca să stau înaintea Stăpînului
meu; iar voi rugaţi-vă pentru mine, ca să aflu milă de la Dînsul". Apoi a grăit
către cei ce aveau să-i taie capul, ca să mai aştepte puţin; şi, plecîndu-şi
genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ascultă
pe robul cel ce a pătimit pentru numele Tău, dăruieşte dar trupului meu ca unde
se va pune, acolo să se dea tămăduire bolilor întru slava preasfînt numelui
Tău". Şi s-a auzit glas din cer făgăduindu-i să-i împlinească cererea.
După aceea mucenicul a zis către ostaşi: "Fraţilor, săvîrşiţi degrabă porunca
voastră". Iar călăul cel cu numele Celestin a zis către sfînt: "Mucenice al
lui Hristos, roagă-te Dumnezeului Tău, ca să nu-mi socotească aceasta ca păcat;
căci îmi este poruncit, ca să te ucid pe tine". Grăit-a lui sfîntul: "Nu de
voia ta faci aceasta, ci din poruncă; deci, cel ce a poruncit are păcatul, iar
tu degrabă fă ceea ce eşti dator a face, pentru că eu mă săvîrşesc către Domnul
meu". Atunci Celestin i-a legat ochii cu o basma curată şi, scoţînd sabia, voia
să-l taie. Însă auzind pe sfinţii îngeri care veniseră să primească sufletul
mucenicului, s-a înspăimîntat şi stătea astfel. Iar sfîntul, aşteptînd tăierea
cea grabnică, zicea către dînsul: "Frate, fă ceea ce ai să faci". Răspuns-a
călăul: "Mă tem, robule al lui Dumnezeu, pentru că văd pe nişte bărbaţi luminaţi
aproape de tine". Iar sfîntul a strigat către Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse
Hristoase, dă-mi mie să mă sfîrşesc în ceasul acesta!" Atunci îngerii s-au îndepărtat puţin de la dînsul, iar Celestin,
apropiindu-se, i-a tăiat cinstitul lui cap, şi îndată sfîntul lui suflet s-a
luat de mîinile îngereşti şi s-au dus la cer în glasul laudei lui Dumnezeu.
Atunci, s-a auzit acel glas îngeresc de tot poporul creştinesc, cel ce stătea
de faţă acolo. Astfel, Sfîntul Mucenic Alexandru şi-a săvîrşit nevoinţa pătimirii
sale, iar trupul lui cel cinstit - după ce poporul a plecat - ostaşii, din porunca
muncitorului Tiberian, l-au aruncat în rîul acela, şi s-au dus. După rînduiala lui Dumnezeu, patru cîini au tras la mal din
apă, trupul mucenicului şi-l lingeau cu limbile lor şi şedeau lîngă el, păzindu-l
de fiare şi de păsările cele mîncătoare de trupuri, pînă ce a ajuns la locul
acela maica mucenicului, fericita Pimenia. Aceea, luînd trupul mult pătimitor
al iubitului său fiu, l-a uns cu aromate şi, învelindu-l cu pînze curate, l-a
îngropat cu cinste lîngă rîul Erhinului; şi se dădeau bolnavilor tămăduiri multe
de la mormîntul mucenicului. Odată, sfîntul s-a arătat în vedenie maicii sale
şi a mîngîiat-o şi i-a vestit mutarea fără de zăbavă a ei către Dumnezeu, cu
care acum, stînd înaintea scaunului slavei lui Dumnezeu, în ceata sfinţilor
mucenici, roagă pentru noi milostivirea cea iubitoare de oameni a Domnului,
şi slăveşte pe Tatăl, pe Fiul, şi pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime,
Cel slăvit de toată făptura cea văzută şi nevăzută, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin. Pătimirea Sfîntului Mucenic Alexandru Romanul
(13 mai)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna mai
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Alexandru Romanul
Cautare:
Patimirea Sfantului Mucenic Alexandru Romanul
Vizualizari: 2699
Id: 1654
Imagine:
Share:
Patimirea Sfantului Mucenic Alexandru Romanul
Sfantul Mucenic Mihail Monahul
Viata Cuvioasei Eufrosina fecioara, egumena Manastirii Polotca
Cuviosul Mihail Marturisitorul, Episcopul Sinadiei
Aratarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim
Minunile Sfantului Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului
Sfantul Isidor cel nebun pentru Hristos
Sfinta Mucenita Teodosia din Tir
Patimirea Cuviosului Nichita Marturisitorul, Episcopul Calcedonului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.