Pătimirea Sfîntului Mucenic Amfian şi a fratelui său Edesie
(2 aprilie)
Sfinţii mucenici Amfian şi Edesie au fost fraţi după trup, născuţi
dintr-un tată în păgînătatea elinească, iar patria lor a fost cetatea Patara
din ţara Lichiei. De acolo au fost trimişi de părinţii lor la Virit (Beirut),
pentru învăţătura înţelepciunii celei din afară, unde, cu cinste, cu blîndeţe
şi cu toată înţelepciunea petrecînd zilele lor din tinereţe, erau în mirarea
tuturor, pentru viaţa lor cea fără de prihană. Căci, lepădînd năravurile cele
obişnuite ale tinerilor, se asemănau bătrînilor celor cinstiţi, avînd drept
cărunteţe, înţelepciunea - după Scriptură - şi în loc de vîrsta bătrîneţilor,
viaţa cea curată.
Pentru aceasta nu s-au lipsit de darul lui Dumnezeu, pentru
că a răsărit în inimile lor lumina cunoştinţei adevărului şi au început a
vedea rătăcirea închinătorilor de idoli şi a cunoaşte calea cea dreaptă a
bunei credinţe celei creştineşti. Apoi, doreau ca mai desăvîrşit să ştie cele
despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi să se facă robi
ai Aceluia. Întorcîndu-se de la Virit acasă, au găsit pe tatăl lor avînd boierie
în Patara, dar păgînătatea elinească nu o lăsase; asemenea şi pe toate rudeniile,
care nu voiau să se deştepte din întunericul închinării idoleşti. Deci, nesuferind
să se împărtăşească cu păgînii şi să petreacă în loca-şurile păcătoşilor,
au plecat în taină de la ai lor, lăsîndu-şi părinţii, casa, averile şi desfătarea
vieţii pentru Hristos.
Purtîndu-se cu duhul lui Dumnezeu, au mers în Cezareea, cetatea
Palestinei, unde au aflat pe plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Pamfil, prezbiterul
creştinesc, care după aceea s-a făcut mucenic al lui Hristos şi s-au încredinţat
lui spre învăţătura duhovniceştii înţelepciuni. De la el învăţînd sfînta credinţă
şi deprinzînd toate creştineştile taine, s-au luminat cu Sfîntul Botez şi
vieţuiau împreună cu dascălul lor Pamfil, spre lauda lui Dumnezeu. Apoi se
îndeletniceau cu citirea cărţilor şi în legea Domnului învăţau ziua şi noaptea.
Într-acea vreme, Maximian, al doilea împărat cu acelaşi nume,
a luat partea Răsăritului de la Maximian Galeriu, unchiul său, fiind foarte
cumplit asupra creştinilor. Pentru că, arătîndu-şi păgînătatea după neamul
său şi ură împotriva adevăratului Dumnezeu, prigonea Biserica lui Hristos
mai amar decît împăraţii care au fost înaintea lui. Şi a fost tulburare mare
în toate părţile Răsăritului, pretutindeni fiind ucişi robii lui Hristos.
Mulţi, sîrguindu-se să scape de primejdiile ce veneau asupra lor, îşi lăsau
casele şi cetăţile şi fugeau, ascunzîndu-se de frica muncitorilor; iar mulţi
se dădeau în mîinile păgînilor şi în nevoinţa pătimirii intrau, pentru dragostea
lui Hristos.
Unul ca acesta a fost Sfîntul Amfian, viteazul tînăr cu vîrsta
trupească abia fiind de douăzeci de ani, iar de o sută de ani cu înţelegerea
şi cu mărirea de suflet. Cînd în toată Cezareea, precum şi prin celelalte
cetăţi şi ţări, propovăduitorii chemau pe nume pe fiecare dintre cetăţeni
la diavoleştile locaşuri, prin porunca boierilor, şi toţi creştinii erau în
mare primejdie, atunci viteazul Amfian, urmărind scopul său, a ieşit din acel
loc în care se ascundeau creştinii, tăinuit de toţi, şi s-a dus la necurata
capişte idolească, în care Urban ighemonul în acel ceas aducea idolilor jertfă.
Fără frică apropiindu-se de el, a apucat de dreapta lui cea cu jertfă şi cu
îndrăzneală, cu mare glas, printr-o dumnezeiască stăpînire îl sfătuia ca să
înceteze de la o rătăcire ca aceea, iar pe diavolii şi idolii cei făcuţi de
mîini omeneşti să nu-i socotească zei, defăimînd pe Unul adevăratul Dumnezeu.
Acea îndrăzneală a lui pe mulţi creştini i-a întărit în credinţă,
iar pe necredincioşi şi mai ales pe însăşi ighemonul, l-a pornit spre mînie
şi urgie. Şi îndată ostaşii care erau cu ighemonul s-au năpustit ca lupii
asupra oilor, i-au dat lovituri peste gură, peste faţă şi peste tot trupul,
apoi, tăvălindu-l pe pămînt şi călcîndu-l cu picioarele, l-au aruncat în temniţă
şi l-au înfăşurat în legături.
Iar a doua zi l-au scos la judecată şi l-a silit ighemonul
la jertfă idolilor, dar s-a arătat nesupus şi nebiruit ostaşul lui Hristos.
Fiind spînzurat şi cu unelte ascuţite de fier strunjit peste tot trupul, pînă
la oase, bătut cu vergi de plumb peste faţă, peste grumaji şi peste coaste,
nu i se vedea faţa de răni, încît nici de cei cunoscuţi nu se cunoştea, iar
coastele lui erau sfărîmate şi zdrobite. Dar el n-a încetat a mărturisi în
munci numele lui Iisus Hristos, pătimind ca într-un trup străin. După aceea
l-au înmuiat în untdelemn, învăluindu-l şi legîndu-i picioarele, l-au aprins
cu foc şi, arzînd pătimitorul, se topea ca ceara. Însă nici cu această muncă
nu l-au putut birui, ci, mai ales umplîndu-se de o mai mare îndrăzneală, striga
cu mare glas, preamărind pe Hristos, iar nedumnezeirea elinească vădind-o
şi ocărînd-o. Apoi, l-au aruncat în temniţă, iar în a treia zi, fiind abia
viu, iarăşi muncitorii îl întrebau cu munci şi în aceeaşi mărturisire petrecînd
neschimbat, ighemonul a poruncit să-l arunce în adîncul mării.
Ducînd pe mucenicul în mijlocul noianului şi legîndu-i o piatră
de dînsul l-au aruncat în mare. Şi îndată, în acel ceas, s-a umflat marea
cu valurile, s-a cutremurat pămîntul, cetatea s-a clătinat şi toţi erau cuprinşi
de frică mare. Valurile mării, înălţîndu-se, au scos trupul mucenicului afară
pe pămînt, înaintea porţilor cetăţii. Astfel a fost pătimirea şi sfîrşitul
Sfîntului Mucenic Amfian, în a doua zi a lunii Aprilie, joi. După aceasta,
au fost prinşi şi ceilalţi creştini, precum şi Edesie, fratele lui Amfian.
Deci unii îndată au fost munciţi în multe feluri, iar alţii s-au osîndit la
tăiere, prin unelte de aramă, în Palestina, unde au şi fost trimişi, printre
care şi Edesie.
După cîtăva vreme l-au adus pe Edesie în Alexandria, cetatea
Egiptului. Acolo, văzînd pe Ieroclei voievodul şezînd la judecată, mai presus
de măsură iuţindu-se asupra creştinilor, iar pe fecioarele cele sfinţite lui
Dumnezeu şi pe femeile creştine foarte înţelepte dîndu-le spre batjocură desfrînaţilor
celor fără de ruşine, sfîntul s-a umplut de rîvnă pentru Hristos şi înaintea
tuturor, repezindu-se asupra acelui boier, l-a lovit peste obraz şi, trîntindu-l
la pămînt, îl bătea cu mîna, iar cu cuvîntul îl ocăra pe acel păgîn judecător,
pentru judecăţile cele nedrepte.
Atunci, îndată cei ce stăteau împrejur l-au apucat şi l-au
muncit asemenea ca pe Sfîntul Amfian, fratele său, şi astfel şi-a cîştigat
sfîrşitul. Pentru că după cumplitele munci l-au înecat în mare, luînd Sfîntul
Edesie cununa biruinţei împreună cu Sfîntul Amfian, de la Hristos, Mîntuitorul
nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci.
Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Amfian, Sfantul Mucenic Amfian Edesie
Cautare:
Vizualizari: 1221
Id: 1547
Imagine:
Share:
