Pătimirea Sfîntului Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului din Asia
(11 aprilie)
În zilele Apostolilor şi pe vremea împărăţiei lui Domiţian,
s-a pornit mare prigoană asupra creştinilor, încît prin toată lumea se trimitea
la domni şi la stăpînitori scrisori de la împăratul, ca să se supună creştinii
poruncilor împărăteşti şi să primească credinţa cea rea a nebuniei idolilor
şi să cinstească capiştile idoleşti cu toată rînduiala. Atunci s-a arătat
mulţime de credincioşi şi de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvîntul
lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mîntuitorul.
Atunci şi marele stîlp al credinţei, temelia adevărului creştinătăţii
şi propovăduitorul Dumnezeirii Celei mai înainte de veci, a Unuia Născut Fiul
lui Dumnezeu, Sfîntul Ioan Evanghelistul, preaalesul Apostol, a fost surghiunit
în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele şapte
sfeşnice, poruncindu-i să scrie către cei şapte îngeri, adică episcopi ai
celor şapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.
Acolo, prin gura Domnului, s-a pomenit acest arhiereu Antipa,
astfel: "Antipa mărturisitorul Meu cel credincios a fost ucis între voi, între
care petrece satana". Căci Sfîntul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului.
Şi dintr-acele cuvinte care s-au scris pentru dînsul în descoperirea lui Ioan,
este arătat în ce fel a fost Antipa, credinciosul mărturisitor al lui Hristos
şi în ce fel au fost locuitorii Pergamului, avînd sataniceasca petrecere între
ei. Iar în mijlocul lor, Sfîntul Antipa, era ca o lumină în întuneric, ca
un trandafir în mijlocul spinilor, ca nişte aur în mijlocul noroiului, sau
mai bine să zicem în mijlocul cuptorului de foc, după cum este scris, ca aurul
cel lămurit în ulcea. Acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata
lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; şi pe cît cineva putea, pe atît
năpăstuia pe alţii. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun şi drept, dacă
biruia pe cineva din creştini, sau îl pierdea de pe pămîntul celor vii. Acolo,
fiind creştineasca adunare, erau creştinii în mare chinuire şi tulburare din
pricina acelor necredincioşi.
Atunci fericitul Antipa, bărbatul cel ales, cel neclintit
în credinţă şi statornic în viaţa îmbunătăţită, deloc nu se tulbura, ci ca
şi cum ar fi fost schimbat într-o fire îngerească din cea omenească, stătea
împotriva potrivnicilor, netemîndu-se de nimic. Chiar ieşea adeseori în popor,
neavînd nici o grijă de îngrozirea muncitorilor; apoi strălucea ca o rază
prin mijlocul lor şi cu lumina credinţei celei curate şi drepte izgonea întunericul
rătăcirii şi al închinării idolilor. Pentru aceasta, diavolii cei crezuţi
de elini, a fi zei, toţi au fugit de acolo şi nici unul dintre aceia nu îndrăznea
să mai rămînă în acea cetate a Pergamului, în care vieţuia Sfîntul Antipa.
Deci, diavolii se arătau în vis slujitorilor lor, zicîndu-le: "Nici din jertfele
voastre nu gustăm, nici mirosim aburii şi fumul jertfelor, de vreme ce sîntem
izgoniţi de Antipa, mai marele creştinilor".
Atunci, mulţimea elinilor mîniindu-se, s-au pornit asupra
lui Antipa şi, prinzîndu-l, îl trăgeau la locul unde se obişnuia a se aduce
necuratele lor jertfe. Şi a zis ighemonul către dînsul: "Au tu eşti Antipa,
care nu asculţi poruncile împărăteşti şi pe alţii îi înveţi să nu asculte?
Jertfele cele făcute de noi zeilor atît le tulburi, încît pe nici unul din
zei nu-l laşi să se sature de grăsime? De aceea, toţi zeii, lăsînd cetatea,
s-au dus şi ne este frică, să nu năvălească vreo mare primejdie asupra cetăţii,
de vreme ce ei nu voiesc s-o mai păzească. Destul îţi este pînă astăzi îndeletnicirea
în creştineasca vrăjitorie. Pocăieşte-te de acum şi la legile noastre supune-te;
ca zeii care stăpînesc această preafrumoasă cetate, să aibă grijă de noi şi
să nu înceteze a ne păzi. Iar de nu vei face aceasta şi de nu vei voi să te
lepezi de credinţa ta, şi cinstirea zeilor noştri de o vei defăima, apoi după
legea romanilor, te vei munci cu vrednice pedepsiri".
Sfîntul Antipa a răspuns: "Aceasta s-o ştii, o, ighemoane,
că sînt creştin, iar împărăteştii porunci, celei nebune şi păgîneşti, niciodată
nu voiesc să mă supun. Dar, de vreme ce împotriva cuvintelor tale se cuvine
a da răspuns cuviincios, îţi răspund astfel: Dacă zeii voştri, cărora vă închinaţi,
sînt izgoniţi de un om muritor, şi dacă aceia pe care îi socotiţi că vă sînt
apărători şi pentru voi izbînditori, caută de la voi ajutor, de aici puteţi
cu uşurinţă să vă cunoaşteţi rătăcirea. Căci dacă, celor ce li se face vreun
rău, nu pot să se răzbune, şi singuri mărturisesc că de un om sînt biruiţi,
apoi cum vor putea, pe tot neamul omenesc sau vreo cetate, s-o izbăvească?
Aceasta socotind şi cunoscînd, sînteţi datori măcar acum să vă depărtaţi din
pierzătoarea voastră rătăcire şi să credeţi în Hristos, Care S-a pogorît din
cer ca să mîntuiască neamul omenesc. Acela cu adevărat la sfîrşitul veacurilor
va veni să judece pe toţi şi să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui,
ori cu cinste, ori cu osîndă".
Astfel răspunzînd Sfîntul Antipa cu bunăînţelegere, ighe-monul
a început a zice aşa: "Voi vă supuneţi legilor celor noi şi rînduielilor celor
aflate de voi, defăimînd buna cinstire cea veche, pe care din început am primit-o
de la strămoşii noştri şi ca o moştenire de la dînşii a ajuns pînă la noi,
adică cinstirea de zei. Deci, urmînd obiceiurilor strămoşilor noştri, nu este
bine a ne îndepărta de dînşii; căci cele vechi sînt mai bune decît cele noi,
sînt mai adevărate şi mai vrednice decît acelea şi care cu vechimea vremii
sînt întărite. De aceea eşti dator şi tu a-ţi schimba credinţa, ca să nu urmezi
acelui Om, care S-a arătat nu cu multă vreme mai înainte de tine şi care a
tulburat viaţa omenească prin farmece şi a fost răstignit pe vremea lui Pilat.
Deci, supune-te poruncilor împărăteşti, ca împreună cu noi să petreci fără
primejdie, pentru că la tot lucrul ne vei avea ajutători, ca pe nişte fii
iubiţi ai tăi. Căci bătrîneţile tale sînt vrednice de toată cinstea şi meriţi
să te iubim ca pe un tată".
La acestea, Sfîntul Antipa a răspuns: "Chiar de vei astupa
urechile mele cu dovezi fără de număr, eu nu voi fi atît de nebun şi fără
minte, după ce am ajuns la bătrîneţile cele mai de pe urmă şi de moarte m-am
apropiat, să-mi schimb credinţa pentru această ticăloasă şi necinstită viaţă
şi să mă depărtez de mărturisirea credinţei celei adevărate. Deci, nu-mi amăgi
mintea, care întotdeauna se îndeletniceşte cu citirea dumnezeieştilor cărţi;
căci din început n-a fost nici un zeu de-ai voştri, ci mai pe urmă s-au arătat
şi nici un bine n-au făcut, nici un folos de la ei nu ne-a venit. Ci singuri,
fiind oameni necuraţi, s-au făcut pricinuitori de viaţă rea altor oameni iubitori
de desfătări. Pentru ce nu urmaţi celor ce au voit să se suie la cer, care
nu se ruşinau a se amesteca cu ale lor surori? Pentru aceea a şi venit potopul,
care a pierdut neamul lor, de vreme ce pe căile cele drepte şi credincioase
n-au voit să umble. Iar dacă şi voi veţi voi să urmaţi fărădelegilor pentru
vechimea lor, apoi nu cu apă, ci cu focul cel veşnic veţi fi pedepsiţi şi
de viermii cei neadormiţi veţi fi mîncaţi, de nu vă veţi pocăi".
Acestea şi multe altele grăind bărbatul cel sfînt, l-au răpit
oamenii cei păgîni şi l-au dus la capiştea Artemidei, unde era un bou de aramă,
pe care arzîndu-l, l-au aruncat pe mucenic peste el. Dar el însemnîndu-se
cu semnul Crucii, se ruga din mijlocul focului către Dumnezeu, strigînd: "Dumnezeule,
Cel ce ne-ai arătat Taina cea din veac ascunsă, pe Domnul nostru Iisus Hristos,
prin care şi sfaturile Tale cele neştiute ni le-ai descoperit, îţi mulţumesc
de toate bunătăţile Tale, că ne mîntuieşti pe noi cei ce nădăjduim spre Tine
şi m-ai învrednicit în ceasul acesta, să fiu vrednic să mă scriu în numărul
sfinţilor mucenici, care au pătimit pentru numele Tău cel Sfînt. Primeşte
duhul meu cînd va ieşi din viaţa aceasta şi-mi dă parte ca să aflu doar la
Tine parte şi la Unul Născut Fiul Tău şi nu numai pe mine, dar şi pe cei ce
vor fi după mine, să-i faci părtaşi milei Tale, ca de toţi să se slăvească
numele Tău cel Sfînt, în veci. Amin".
Acestea şi alte asemenea zicînd Sfîntul Antipa, s-a rugat
multă vreme, chinuindu-se pe boul cel roşit de foc. După aceea s-a rugat pentru
cei care îi vor face pomenire să fie feriţi de patimi şi de alte boli, de
nesuferita durere a dinţilor, cum şi pentru lăsarea păcatelor, ca să dobîndească
milă la judecata care va să fie pentru toată lumea. Isprăvindu-şi rugăciunea
şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu, adormind cu somn dulce şi s-a suit
la cer, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească. Apoi nişte bărbaţi
binecredincioşi, luînd sfintele lui moaşte, le-au pus cu cinste în aceeaşi
cetate a Pergamului. Şi a izvorît dintr-însele mir, care tămăduia toate bolile
omeneşti, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu
Tatăl şi cu Sfîntul Duh în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Antipa
Cautare:
Vizualizari: 1993
Id: 1563
Imagine:
Share:
