Pătimirea Sfîntului Mucenic Martin Mărturisitorul, Papă al Romei
(14 aprilie)
După sfîrşitul lui Teodor papă al Romei, a luat scaunul Bisericii
Romei fericitul Martin, cu glăsuită alegere a tuturor. În acea vreme la răsărit
împărăţea peste greci, Consta, fiul lui Constantin şi nepotul lui Eraclie
împăratul. Dar în acei ani împăraţii greceşti stăpîneau şi Roma cea veche,
iar rudele stăpîneau părţile Apusului şi se înmulţea atunci la Răsărit eresul
monoteliţilor, adică al celor ce mărturisesc că numai o voie este în Hristos
Domnul nostru. Iar eresul acela ieşise din eresul ce fusese mai înainte al
lui Evtihie, care zicea că numai o fire este în Hristos, împotriva mărturisirii
ortodoxe, care întăreşte a crede că în Domnul nostru Dumnezeu Cel întrupat
sînt două firi, precum şi două voinţe şi lucrări, fiind deosebită fiecare
fire, însă într-o singură persoană a lui Hristos. Pentru că nu în două persoane
despărţite este Hristos Dumnezeu, ci în doimea firilor este cunoscut cu neamestecare.
Şi a început acel eres prin Chir, patriarhul Alexandriei şi
Serghie al Constantinopolului, învoindu-se la aceasta şi împăratul Eraclie,
unchiul împăratului Constantin. După Serghie a fost patriarh în Constantinopol,
Piros, tot eretic monotelit, apoi Pavel, de acelaşi eres. După îndemnarea
acelui Pavel, împăratul Consta a scris o cărticică plină de eresul monoteliţilor,
numind-o "tipos" şi a trimis-o pretutindeni, poruncind ca astfel să se creadă.
Deci, mulţi din cei dreptcredincioşi, care nu se învoiau cu eresul acela,
se împotriveau nedreptei porunci împărăteşti, suferind prigoniri, bătăi, chinuri
şi morţi. Unul ca acesta a fost Cuviosul Maxim Mărturisitorul, precum se scrie
în viaţa lui pe larg. La preasfinţitul papă Martin, care a luat scaunul patriarhiei
Romei celei vechi, împăratul a trimis îndată acea cărticică a sa cu socoteală
ereti-cească şi cu credinţa cea rea, dorind ca noul papă Martin să primească
acea credinţă şi să se întărească soborniceşte. Iar Fericitul Martin lepăda
acea rea credinţă, zicînd: "Chiar dacă toată lumea ar voi să primească această
nouă învăţătură, potrivnică celei drepte, eu nu o voi primi, nici mă voi depărta
de evanghelica şi apostolica învăţătură şi de la aşezămintele Sfinţilor Părinţi,
măcar de voi pătimi şi moartea". Şi a trimis la Pavel patriarhul Constantinopolului
bărbaţi cinstiţi din rînduiala bisericească cu o scrisoare, prin care îl ruga
şi-l sfătuia să nu se facă împerechere în unirea bisericească, nici să semene
neghine eretice în mijlocul grîului credinţei dreptcredincioase; şi să sfătuiască
pe împăratul, să înceteze de la o socoteală ca aceea potrivnică Bisericii.
Iar patriarhul Pavel, nu numai că nu a ascultat pe Fericitul Papă Martin;
dar şi pe trimişii lui i-a surghiunit cu necinste şi cu bătăi în ţări îndepărtate.
Atunci preasfinţitul Papă, cu sfatul Cuviosului Maxim Hriso-politeanul,
care era în acea vreme în Roma, a adunat sobor local, chemînd pe episcopii
Apusului, în număr de 105; şi punîndu-le înainte rătăcirea lui Chir, a lui
Serghie, a lui Piros şi a lui Pavel împreună cu împărăteasca scrisoare, care
se numea "tipos", le-au dat anatemei; şi a scris către toţi credincioşii,
care erau în toată lumea, întărindu-i în dreapta credinţă, arătîndu-le ereticeasca
vătămare şi poruncindu-le să se ferească cu străşnicie de ea.
Auzind de aceasta împăratul Consta, s-a umplut de mînie şi
de mare tulburare, încît a trimis la Roma pe un oarecare voievod al său, cu
numele Olimpie, ca să prindă pe Sfîntul Martin Papă. Iar cînd a sosit Olimpie
la Roma, a apucat soborul din acel loc; şi văzînd mulţimea episcopilor şi
a poporului ce se adunase, iar cetatea plină de duhovnicească şi mirenească
rînduială, n-a mai îndrăznit să prindă pe papa la arătare, ci a învăţat pe
unul din ostaşi, să-l ucidă în biserică. Şi intrînd acel ostaş în biserică,
avînd ascunsă pe sub haine o sabie ascuţită, s-a apropiat de papă, ca să-l
străpungă deodată. Dar a orbit îndată, pentru că Domnul, Care nu lasă toiagul
păcătoşilor peste soarta drepţilor, n-a lăsat pe ucigaş să-şi ridice mîna
de călău asupra credinciosului său rob.
Văzînd Olimpie că Domnul păzeşte pe slujitorul Său, a lăsat
pe Papa Martin şi s-a dus în Silicia împotriva saracinilor şi a murit acolo.
Iar împăratul, fiind îndemnat de Pavel Patriarhul, a trimis la Roma pe voievodul
Teodor, care se numea Caliop, ca să piardă pe Papa Martin, aruncînd asupra
lui nişte pricini mincinoase, zicînd că s-ar fi înţeles cu saracinii, îndemnîndu-i
asupra împărăţiei greceşti şi că voieşte să se scoale cu război împotriva
împăratului, ca şi cum n-ar fi păzit credinţa cea dată de la părinţi şi că
ar fi hulit şi pe Preacurata Maica lui Dumnezeu.
Ajungînd trimisul împăratului la Roma, punea învinuirile acelea
asupra Papei înaintea tuturor. Iar Fericitul Martin Papă, nefiind vinovat
de nici o învinuire din acelea, se dezvinovăţea de clevetirile cele nedrepte,
zicînd: "Cu saracinii n-am avut niciodată vreo înţelegere, numai că am trimis
milostenie fraţilor celor dreptcredincioşi, care petrec în mijlocul saracinilor
în sărăcie şi în nevoi. Iar pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, dacă nu o cinsteşte
cineva, nu o mărturiseşte şi nu i se închină ei, blestemat să fie acela, în
veacul de acum şi în cel viitor. Şi sfînta credinţă cea dată de la Sfinţii
Apostoli şi de la purtătorii de Dumnezeu părinţi, nu noi, ci cei ce înţeleg
cele potrivnice, n-o păzesc cu dreptate".
Dar trimisul împăratului, neascultînd îndreptările papei,
îl găsea vinovat în toate, adăugînd la sfîrşit şi aceasta, că nu după pravilă
s-ar fi suit pe scaun. Apoi, într-o noapte, neştiind nimeni, cu putere ostăşească
a prins pe papa, l-a dus la liman şi punîndu-l într-o corabie, l-a trimis
departe pe mare, printre insulele ce se numeau Ciclade. Şi la una din insulele
acelea, care se numea Naxia, a fost ţinut sfîntul un an întreg, chinuindu-se
cu foamea şi cu cele ce nu-i ajungeau pentru trebuinţă. Iar cînd i se aducea
ceva de la iubitorii de Dumnezeu ai acelei ţări, cărora li se făcea milă de
papa cel izgonit, apucau străjerii înainte şi o luau cu sila, de la cei ce
aduceau şi, ocărîndu-i, le zicea: "Dacă cineva va voi să-l iubească şi să-i
fie milă de dînsul, acela este vrăjmaş patriei. Căci izgonitul acesta este
eretic, potrivnic lui Dumnezeu şi răsturnător a toată împărăţia grecească".
Şi străjerii aceia făceau mult necaz sfîntului, batjocorindu-l şi ocărîndu-l.
Şi slăbea sfîntul cu puterea trupească, pe de o parte cu chinurile şi neajunsurile
cele din toate zilele, iar pe de altă parte de boala de care era cuprins.
Dar nu slăbea şi cu mărimea sufletului, ci răbda cu mulţumire toate pentru
Dumnezeu. După aceea l-au dus în Bizanţ.
Ajungînd corabia în Bizanţ pe o vreme senină şi sosind de
dimineaţă la limanul ce se numea al lui Eftimie, aproape de Arhandia, veneau
la sfîntul, care era foarte bolnav, diferiţi oameni fără de omenie, trimişi
anume de la palatele împărăteşti şi de la patriarhie, să necinstească cu vorbe
grele şi cu defăimări pe cel atît de cinstit arhiereu al lui Dumnezeu. Deci
răbda aceasta sfîntul de dimineaţa pînă seara. Apoi, apunînd soarele, a venit
un oarecare Notarie, cu numele Sagoliv, cu mulţi ostaşi şi, luînd pe sfîntul
din corabie, l-au pus pe o pîrghie, neputînd nicidecum să meargă de boală,
şi l-au dus într-o curte oarecare ce se numea Prandiaria. Acolo l-au închis
într-o cămară întunecoasă şi strîmtă şi îl străjuiau cu tărie, păzindu-l să
nu ştie de dînsul nimeni din cetate că este acolo. Şi a petrecut sfîntul în
acea închisoare nouăzeci şi trei de zile, neputînd către nimeni să vorbească.
După aceea l-au dus de acolo în casa sachelarului şi adunîndu-se
acolo senatorii, pe cînd îl duceau pe pîrghie la dînşii, un oarecare senator
mai mare a strigat la dînsul poruncindu-i să se scoale, dar slujitorii care-l
duceau, i-au spus că nu poate să stea, deoarece este bolnav. Însă el îi poruncea
cu mînie ca şi bolnav să stea în picioare, înaintea lor; dar el neputînd să
stea, a poruncit să-l sprijinească. Deci, s-a sculat sfîntul şi a stat în
mijloc, sprijinindu-se de alţii. Mai erau acolo şi mulţi martori mincinoşi,
pregătiţi anume pentru aceea şi mai înainte învăţaţi, care aduceau asupra
lui cele pomenite mai sus şi alte feluri de pricini nedrepte şi mincinoase
şi mărturiseau, jurîndu-se pe Sfînta Evanghelie. Şi fiindcă Fericitul Martin
nu ştia să vorbească greceşte, voind să se îndrepteze prin tălmaciul său,
nu-l asculta şi nici nu-l lăsa a vorbi ceva, ocărîndu-l cu cuvinte necinstite.
Atunci prea sfîntul Papa a grăit către dînşii: "Ştie Domnul că îmi veţi face
mare bine, dacă mă veţi ucide mai degrabă cu orice fel de moarte".
După aceasta sfîntul a fost dus la un loc oarecare înalt,
de privelişte, unde tot poporul obişnuia a se aduna, şi acolo, neputînd să
stea, îl ţineau sprijinit. Iar împăratul privea spre dînsul pe ascuns din
oarecare case înalte. Şi mergînd Sachelarie de la împăratul, cu groază a zis
către sfîntul: "Vezi, că de vreme ce ai lăsat pe Dumnezeu şi Dumnezeu te-a
lăsat pe tine!" Zicînd aceasta, a poruncit poporului ca să blesteme pe Fericitul
Martin şi striga poporul cu glas mare: "Anatema să fie Papa Martin!" Iar cei
ce ştiau că nu este cu nici un lucru vinovat Papa Martin, aceia cu faţa mîhnită
şi cu ochii plini de lacrimi ieşeau de la acea privelişte.
După aceea a zis Sachelarie către mai marele curţii: "Ia-l
pe acesta şi să-l zdrobeşti, căci nu este vrednic să mai trăiască". Şi îndată,
luînd pe sfîntul, au dezbrăcat de pe el haina de deasupra, iar pe cea de dedesubt
au rupt-o de sus pînă jos şi i-au pus fiare grele pe grumaz şi pe tot trupul
şi de acolo îl duceau prin cetate la divan şi o sabie era dusă înainte, ca
să-l taie. Iar din popor unii îl batjocoreau, îl ocărau, îl defăimau şi clătinînd
capul, ziceau: "Unde este Dumnezeul lui? Unde este învăţătura credinţei lui?"
Iar alţii plîngeau şi se tînguiau, văzînd o necinstire ca aceea şi chinuire
făcută pentru nevinovăţie, unui atît de mare arhiereu al lui Dumnezeu. Iar
cuviosul suferea îndoită pătimire: pe de o parte cu trupul de boală, de legăturile
cele grele şi de mîinile călăilor, care cu nemilostivire îl trăgeau; iar pe
de alta cu sufletul, de ocările cele fără de cinste, răbdînd ruşine şi durere.
Fiind dus la divan, l-au aruncat în temniţă, între făcătorii
de rele şi între tîlhari, tîrîndu-l pe jos legat, pe trepte multe, pe care
sfîntul căzînd şi lovindu-se, s-a rănit pe tot trupul pînă la vărsare de sînge.
După cîteva ceasuri, l-au mutat într-o altă temniţă, care se chema a lui Diomid,
unde, de dureri şi de răceala mare, căci era luna lui ianuarie, era aproape
de moarte. Dar femeia străjerului temniţei milostivindu-se de sfîntul, a mers
în taină în temniţă la sfîntul legat. Luîndu-l de acolo, i-a bandajat rănile
şi l-a pus pe patul său şi l-a îmbrăcat cu haine şi a zăcut sfîntul pînă seara
fără de glas, ca un mort. Iar după ce s-a făcut seară tîrziu, Grigorie, mai
marele famenilor împărăteşti, a trimis pe vătaful casei sale, cu puţine mîncări
la Sfîntul Martin, zicîndu-i: "Nu slăbi de tristeţe, căci nădăjduiesc la Dumnezeu,
că nu vei muri!"
Aceasta auzind Cuviosul Martin, a suspinat din inimă, pentru
că nu i-a fost bine primit acel cuvînt, căci dorea să moară într-a sa pătimire
pentru dreapta credinţă; şi îndată a luat de pe dînsul obezile cele de fier.
Iar a doua zi, împăratul s-a dus să cerceteze pe Patriarhul Pavel, care, fiind
bolnav, era aproape de moarte şi i-a spus toate cele despre Papa Martin. Iar
Pavel greu suspinînd şi întorcîndu-se spre perete, a zis: "Vai mie şi aceasta
s-a adăugat la osîndirea mea!" Şi l-a întrebat împăratul: "Pentru ce grăieşti
astfel?" Patriarhul a răspuns: "Au doar puţină tiranie este aceasta stăpîne,
ca să pătimească papa unele ca acestea?" Şi cu jurămînt sfătuia pe împăratul,
ca să înceteze a mai face rău mai mult papei.
După opt zile, patriarhul Pavel murind, Demosten notarul,
a fost trimis de împărat cu alţi bărbaţi vestiţi, în temniţa lui Diomid, la
Sfîntul Martin. Aceia intrînd, i-au zis: "Stăpînul nostru, împăratul, se miră
în ce slavă mare erai şi la cîtă necinste ai ajuns! Iar pentru necinstirea
ta nimeni nu este vinovat, decît numai tu singur". Iar preasfinţitul papă,
nerăspunzîndu-le nimic, ci ridicîndu-şi spre Dumnezeu ochii, a zis: "Slavă
şi mulţumită Împăratului Celui fără de moarte!" Şi întrebau pe Sfîntul Martin
despre Pir, care a fost mai înainte patriarh, dacă de voia sa a fost în Roma
şi a făcut lepădarea de credinţa a monoteliţilor şi dacă Teodor cel ce a fost
mai înainte papă, l-a primit pe el. Iar Sfîntul Martin le-a spus toate cele
despre Pir amănunţit; că, mergînd de bună voie la Roma, a dat pe hîrtie lepădarea
sa de nedreapta credinţă, deşi după aceea s-a întors iarăşi la cea dintîi
rea credinţă a monoteliţilor; şi că Papa Teodor a fost primit cu cinste ca
un episcop şi îndestulat cu toate cele de trebuinţă. Iar la sfîrşit, sfîntul
a spus şi aceasta către ei: "Iată în mîinile voastre sînt, faceţi cu mine
ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă
veţi sfărîma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu cei rău credincioşi, cît timp
vor sta în credinţa cea rea. Încercaţi cu lucrul şi veţi vedea ce fel este
darul lui Dumnezeu în robii Lui".
Acestea auzindu-le trimişii, s-au întors la împărat, minunîndu-se
de astfel de mărime de suflet şi de neînfricata inimă a sfîntului, care nu
se înfricoşa de chinuri şi de moarte. Şi petrecînd sfîntul în temniţa lui
Diomid optzeci şi cinci de zile, Sagoliv notarul a mers la sfîntul, zicînd:
"Poruncit îmi este, să te iau de aici în casa mea, iar după aceea te voi trimite
undeva". Iar sfîntul îl întreba, unde va fi trimis şi în care loc, dar acela
nu voia să-i spună. Cuviosul a zis: "Lăsaţi-mă să fiu aici pînă în ceasul
acela, în care voiţi să mă trimiteţi unde voiţi". Şi s-a dus notarul. Apoi
apunînd soarele, Fericitul Martin Papa a zis către ai lui împreună legaţi:
"Apropiaţi-vă, fraţilor, şi să dăm cea mai de pe urmă sărutare unul altuia,
căci îndată va veni cel ce o să mă ia de aici". Deci, s-au sărutat cu durere
în inimă. Iar sfîntul cu faţa veselă le-a zis: "Nu plîngeţi, ci mai bine bucuraţi-vă
împreună cu mine, care mă bucur; căci mă duc în surghiun pentru dreapta credinţă!"
După aceea iarăşi a mers notarul cel sus-pomenit şi luînd
pe sfîntul, l-a dus; şi toţi cei ce erau în temniţă, se tînguiau fără de mîngîiere
pentru despărţirea lui de ei. Sfîntul a fost pus în corabie şi trimis în surghiun
la Herson, unde, fiind chinuit cu foamea, cu strîmtorarea şi cu tot felul
de lipsuri, după doi ani s-a dus către Domnul. Iar sfîntul lui trup a fost
îngropat afară din cetatea Hersonului, în biserica Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu, care se numea a Vlahernei. Mormîntul lui era slăvit, de vreme
ce multe feluri de tămăduiri se dădeau bolnavilor, cu rugăciunile lui cele
sfinte şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl
şi cu Sfîntul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Martin Marturisitorul
Cautare:
Vizualizari: 1364
Id: 1569
Imagine:
Share:
