Pătimirea Sfantului Mucenic Orest

Pătimirea Sfîntului Mucenic Orest
(10 noiembrie)

Împărăţind în Roma păgînul Diocleţian, s-a apropiat de dînsul un voievod cu numele Maximin, zicînd: "Stăpîne împărate, povăţuitorule al zeilor noştri şi învăţătorule preaînţelepte al tainelor lor, rog bunătatea ta, porunceşte-mi să străbat părţile Ciliciei şi ale Capadociei, ca pe creştinii cei cu totul înrăutăţiţi, care se împotrivesc zeilor noştri şi stăpînirii tale, să-i prind şi să-i chinuiesc cu felurite munci. În foc să-i ard, în apă să-i înec, să le zdrobesc trupurile şi să le frîng oasele; să-i ucid cu sabia, să-i dau fiarelor spre mîncare şi în tot felul pierzîndu-i, să şterg de pe pămînt pomenirea celor care nu se închină marilor zei şi nu se supun stăpînirii tale". Acestea auzindu-le împăratul, l-a lăudat şi a zis către dînsul: "Nu numai în Cilicia şi Capadocia, ci şi în toată împărăţia mea, îţi dau ţie stăpînire pentru dezrădăcinarea necuratei creştinătăţi, ca să înmulţeşti slava zeilor noştri strămoşeşti, care sînt ajutători tuturor oamenilor".

Maximin, luînd stăpînire de la împărat, a pornit cu mîndrie şi cu putere mare spre pierderea poporului creştin cel nevinovat, ca un lup răpitor asupra oilor, sau ca un leu ce răcneşte asupra fiarelor celor neputincioase, plin de răutate şi de mînie neîmblînzită. Ajungînd în părţile Capadociei, a intrat în cetatea ce se cheamă Tiana şi, pe cînd întreba despre creştini, a auzit de la cetăţeni de un oarecare doctor cu numele Orest, că este creştin şi învaţă în toate zilele poporul cu sîrguinţă, ca toţi să cinstească pe Hristos; acesta propovăduieşte că nu este alt Dumnezeu, fără numai Unul în cer şi că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Auzind ighemonul Maximin, a poruncit îndată să-l prindă pe Orest şi să-l aducă la judecata sa. Stînd Sfîntul Orest la păgîneasca judecată, ighemonul a privit spre el cu ochi mîndri şi cu glas înfricoşat a zis către dînsul: "Spune-ne nouă cine eşti tu şi care este numele tău?". Sfîntul a răspuns: "Sînt rob al Domnului meu Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, iar numele meu este creştin, pentru că al cui rob sînt, cu numele Aceluia mă şi laud".

Ighemonul a zis: "De vreme ce ai îndrăznit a numi pe Hristos, Dumnezeu şi pe tine te-ai numit creştin, pentru aceasta eşti vrednic de munci". La acestea Sfîntul Orest a răspuns, zicînd: "Zeii, care n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară! Eu încă de cînd eram copil mic, am învăţat a aduce jertfă de laudă Dumnezeului Celui viu, pe Care Îl cinstesc cu inimă curată, iar dracilor tăi celor necuraţi, pe care îi numeşti tu zei, eu nu mă închin".

Ighemonul a zis: "Pentru ce nu ne spui numele tău care-l ai de la naşterea ta?" Sfîntul a răspuns: "Ţi-am spus că sînt creştin şi acest nume îmi este cel mai cinstit, cu mult mai mult decît numele cel dat de părinţi şi mai slăvit decît toate numele din lume. Iar dacă voieşti să ştii şi numele acela pe care îl am de la părinţi, află că de la naşterea mea trupească, mă numesc Orest, iar de la naşterea cea duhovnicească, mă numesc creştin. Şi, precum este mai însemnată naşterea cea duhovnicească decît cea trupească, aşa mai cinstit îmi este mie numele de creştin decît de Orest". Atunci ighemonul, vrînd cu vicleşug să înşele pe robul lui Hristos, a început a grăi: "Mie îmi este milă de tinereţile tale, Oreste, şi cruţ mintea ta cea înţeleaptă; ba încă am auzit că şi în ştiinţa doctoricească eşti iscusit. Pentru aceasta, nu te pierd îndată, ci te sfătuiesc, supune-te voii împăratului şi vei fi ca un fiu al meu, primind de la toţi cinste şi slavă; apoi, de va afla împăratul despre tine, mare dar vei avea de la dînsul".

Sfîntul a răspuns: "Nu mă vei înşela, ighemoane, cu amăgitoarele tale cuvinte, pentru că eu nu caut nici cinstea aceasta vremelnică, nici nu fug de chinuri pentru Domnul meu. Ci, mai vîrtos sînt gata a răbda pentru Dînsul toate muncile, căci voiesc a afla har de la Dînsul şi doresc a mă numi fiu al Lui întru împărăţia cerurilor; pentru că ne-a dat nouă stăpînire, celor ce credem întru numele Lui, ca să ne facem fii ai lui Dumnezeu".

Iar ighemonul a zis: "Omule fără minte şi ticăloase, pentru ce te înşeli, zicînd că Hristos este Dumnezeu, pe cînd evreii L-au răstignit ca pe un tîlhar?" Sfîntul a răspuns: "De ai fi cunoscut puterea cea mare a Celui răstignit, te-ai fi lepădat şi tu de înşelăciunea deşerţilor idoli şi te-ai fi închinat Lui, Care cu adevărat este Dumnezeu, născut din Dumnezeul Cel adevărat şi nevăzut şi de voie a împreunat firea cea dumnezeiască cu cea omenească şi din înşelăciunea cea pierzătoare a diavolului ne-a izbăvit pe noi".

La aceasta, ighemonul a zis: "Cu cuvintele tale cele multe şi mincinoase ai supărat urechile noastre. Oare voieşti a mă aduce şi pe mine la credinţa ta cea rea? Dar să ştii că pe zeii mei nu-i voi lăsa şi Hristosului vostru nu mă voi închina, iar ţie îţi zic: lasă pe Hristosul tău şi să aduci închinăciune şi jertfe zeilor noştri, binecunoscînd că, făcînd aceasta, vei şedea de-a dreapta mea". Sfîntul Orest a răspuns: "Eu mă închin şi slujesc veşnicului Dumnezeu, Celui Care îmi face bine întotdeauna, Domnului meu Iisus Hristos; iar diavolilor voştri nu voi jertfi, nici pierzătoarei voastre înşelăciuni nu voi fi părtaş niciodată".

Atunci ighemonul, luînd pe Sfîntul Orest, l-a dus în capiştea idolească, care era toată înfrumuseţată cu aur şi cu argint şi plină de idoli de mare preţ. Şi a zis către dînsul: "Închină-te, Oreste, acestor zei cinstiţi!" Iar Sfîntul a răspuns: "Te înşeli amarnic, ighemoane, necunoscînd adevărul! Iată, zeii aceştia sînt făcuţi din aur şi argint, din aramă şi din fier, pentru înşelăciunea omenească. Ei nici nu văd şi nici nu aud, fiind lucruri făcute de mîini omeneşti, care nu pot a-şi ajuta lor, nici a face bine altcuiva. Pentru ce dar să mă închin lor?"

Iar ighemonul i-a zis: "Spune-ne, Oreste, cuvîntul cel de pe urmă, sau te vei închina zeilor sau nu, că iată te aşteaptă muncile!" Sfîntul a răspuns: "Ţi se pare, ighemoane, că mă tem de îngrozirea ta? Nu nădăjdui că mă vei înfricoşa cu munci, ci fă ceea ce voieşti, că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine şi îmi ajută!" Atunci ighemonul a poruncit să dezbrace pe Sfînt şi să-l bată acolo, în capiştea idolească.

Sfîntul, începînd a pătimi, şi-a ridicat mîinile în sus şi a zis: "Caută din cer, Dumnezeul meu, şi ajută mie, robului Tău!" Deci, Sfîntul a fost bătut fără milă cu diferite unelte, cu toiege, cu frînghii şi cu vine de bou; şi atît de mult a fost bătut, încît s-au schimbat patruzeci de ostaşi, iar uneltele s-au rupt şi s-au sfărîmat, încît nu era un loc pe trupul lui fără răni, chiar şi pîntecele i se rănise. Iar Sfîntul răbda vitejeşte, încît toţi se mirau de răbdarea lui.

Fiind bătut astfel, tiranul îi zicea: "Jertfeşte zeilor şi te voi elibera!" Iar răbdătorul de chinuri, nimic nu-i răspundea. Atunci ighemonul a poruncit să-i ardă coastele cu fierul roşu, să toarne oţet tare pe rănile lui şi să le presare cu sare. Mucenicul, căutînd în sus a zis: Dumnezeule, fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze. Zicînd acestea, a suflat asupra idolilor care erau în capişte şi îndată toţi au căzut şi s-au risipit ca praful. Apoi, Sfîntul a strigat către ighemon, zicîndu-i: "Unde este tăria zeilor tăi, pentru ce nu şi-au ajutat lor?" Şi îndată au fugit toţi afară din capişte, fiind cuprinşi de frică; şi a ieşit şi mucenicul. După aceea, toată capiştea s-a cutremurat şi a căzut.

Apoi, ighemonul a poruncit să ducă pe Sfîntul în temniţa cea mai adîncă, poruncind străjerilor să nu-i dea nici pîine, nici apă, ca să fie omorît cu foame şi cu sete. Sfîntul, intrînd în temniţă, şi-a ridicat mîinile în sus şi se ruga, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai învăţat buna credinţă din tinereţile mele şi ai depărtat de la mine toată rătăcirea şi înşelăciunea; Cel ce ai zidit cerul şi pămîntul; Cel ce ai dus la odihnă pe robii Tăi Avraam, Isaac şi Iacov; pe Tine Te rog, nu mă lăsa, pentru că eu m-am dat cu totul Ţie; fă ca să fiu părtaş celor ce au pătimit pentru Tine şi au moştenit împărăţia Ta".

Rugîndu-se astfel, Sfîntul a stat în temniţă şapte zile fără mîncare şi băutură, iar a opta zi l-a scos ighemonul iarăşi la judecată şi a zis către dînsul: "Ticălosule, necuratule şi vrăjmaşule al zeilor noştri, tot împietrit şi neînduplecat eşti? Să ştii că, dacă nu te vei închina zeilor, voi porni asupra ta mai cumplite munci şi cu nemilostivire voi ridica viaţa ta; iar trupul tău cel necurat voi porunci să-l înece în apă". Sfîntul Orest a răspuns: "Sînt gata a răbda toate muncile, avînd în inima mea semnul Domnului meu Iisus Hristos". Atunci muncitorul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să aducă douăzeci de cuie de fier lungi de cîte o palmă şi să le bată în călcîiele Sfîntului Orest.

Făcîndu-se şi aceasta, a poruncit să-l lege de un cal sălbatic şi să-l tîrască pînă ce va muri. Şi calul, fiind alergat foarte tare, trăgea pe Sfîntul pe drumuri şi pe cîmpii, prin spini şi pe pietre ascuţite; apoi, în acele munci, Sfîntul Orest, răbdătorul de chinuri, şi-a dat duhul în mîinile Domnului, tîrît de cal douăzeci şi patru de stadii departe de cetate. Iar trupul lui a poruncit muncitorul să-l arunce în rîul ce se chema Fiva.

După aceea s-a arătat în locul acela un om luminat ca soarele, care adunînd moaştele Sfîntului, le-a îngropat în muntele ce era aproape de cetatea Tiana, dînd Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie

Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Orest, Sfantul Orest

Cautare: