Pătimirea Sfîntului Mucenic Platon
(18 noiembrie)
Sfîntul Mucenic Platon era din părţile Galatiei, din cetatea
Ancira, frate cu Sfîntul Mucenic Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut
în bună credinţă. Încă neajungînd la vîrsta desăvîrşită, s-a arătat desăvîrşit
în faptele cele bune, căci era bărbat înţelept, deşi era tînăr cu anii, dar
cu înţelepciunea era bătrîn. El a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos, Preaveşnicul
Dumnezeu şi îi învăţa pe oameni să cunoască adevărul şi să se întoarcă de
la înşelăciunea idolească la Dumnezeu. Pentru aceea a fost prins de necredincioşi
şi dus la judecată înaintea ighemonului Agripin.
Agripin era atunci în capiştea lui Die şi acolo a şezut să
judece pe mărturisitorul lui Hristos, spre care căutînd a zis: "Toată lumea
se veseleşte de zeii săi, dar tu, rătăcitule, pentru ce fugi de dînşii?" Sfîntul
a zis: "Voi aţi rătăcit, lăsînd pe Dumnezeul Care a făcut cerul şi pămîntul
şi toată podoaba lor şi vă închinaţi pietrei şi lemnului celui putred, lucrului
făcut de mîini omeneşti".
Agripin a zis: "Tinereţile tale te fac îndrăzneţ şi fără
de rînduială. Spune-mi dar numele tău, cum te cheamă şi din ce cetate eşti!"
Sfîntul a răspuns: "Sînt creştin!" Iar ighemonul a zis: "Spune-mi numele tău,
care ţi-e dat de la părinţi şi nu-mi spune că eşti creştin; căci împăratul
a poruncit ca nimeni din oameni să nu îndrăznească a se numi creştin!" Sfîntul
a zis: "Părinţii m-au numit Platon şi sînt rob al lui Hristos din pîntecele
mamei mele şi cetăţean al acestei cetăţi. Iar acum, pentru buna credinţă,
stau la judecata cea nedreaptă, aşteptînd nevinovata moarte pe care o dobîndesc
cu osîrdie pentru Domnul meu. Deci, fă ceea ce voieşti".
Ighemonul a zis: "Nu ţi se cuvine ţie, Platone, a învăţa
pentru Cel răstignit şi nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpînirea
împărătească porunceşte ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorîţi; iar
cei ce se leapădă de Dînsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta
te sfătuiesc să te supui legii împărăteşti şi vei afla folosul, scăpînd de
moarte". Iar Sfîntul Platon a răspuns: "Eu mă supun Împăratului meu, Căruia
Îi şi ostăşesc şi aleg moartea aceasta vremelnică cu dragoste, ca să fiu moştenitor
al Împărăţiei celei veşnice". Ighemonul a zis: "Socoteşte, Platone, ce-ţi
este mai de folos: a fi viu sau a muri?" Platon a răspuns: "Poartă grijă Domnul
de cele ce-mi sînt de folos".
Ighemonul a zis iarăşi: "Nu ştii aşezămintele împărăteşti
cele neschimbate, care poruncesc creştinilor ca, ori să aducă jertfă idolilor,
ori să fie omorîţi? Deci cum îndrăzneşti a nesocoti acele aşezăminte împărăteşti
şi a răzvrăti pe cei ce te ascultă pe tine?" Sfîntul a răspuns: "Eu ştiu aşezămintele
Dumnezeului meu şi fac precum poruncesc sfintele şi de viaţă făcătoarele Lui
porunci, care ne spun că se cuvine a lepăda jertfele idoleşti şi a sluji adevăratului
Dumnezeu. Deci, eu Lui Îi slujesc şi de idolii voştri nu bag seamă. Iar tu,
după porunca împăratului, chinuieşte-mă precum voieşti; pentru că la voi nu
este nou lucrul acesta de a chinui pe creştini, pentru credinţa în Hristos".
Iar ighemonul Agripin, avînd fire de fiară şi auzind pe sfîntul
că nu se supune poruncii lor celei fără de Dumnezeu şi cum că grăieşte împotrivă,
s-a aprins asupra lui cu mînie fără de măsură şi îndată a poruncit să-l întindă
gol pe pămînt şi a pus doisprezece ostaşi ca să se schimbe şi să bată pe rînd
pe sfîntul. Deci a fost bătut fără milă peste tot trupul, încît foarte s-au
ostenit ostaşii, iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdînd şi mărturisind
numele Domnului său Iisus Hristos.
Apoi, încetînd ostaşii de a-l mai bate, ighemonul a început
a grăi către dînsul, zicînd: "Eu, Platone, te sfătuiesc prieteneşte să te
abaţi de la moarte spre viaţă". Mucenicul a răspuns: "Bine mă înveţi, Agripine,
ca să mă abat de la moarte spre viaţă, căci fug de moartea cea veşnică şi
caut viaţa cea fără de moarte". Iar Agripin a zis către sfîntul cu mînie:
"Spune-mi, ticălosule, cîte morţi sînt?" Sfîntul a răspuns: "Două morţi sînt:
una vremelnică şi alta veşnică. Asemenea şi vieţi sînt două: una de puţină
vreme, iar alta fără de sfîrşit". Agripin a zis: "Lasă basmele tale şi te
închină idolilor, ca să te izbăvească de chinul cel cumplit". Sfîntul a răspuns:
"Nici focul, nici rănile, nici mînia fiarelor, nici tăierea mădularelor nu
mă vor despărţi pe mine de Dumnezeul cel viu; pentru că nu iubesc veacul acesta
de acum, ci pe Hristosul meu, Care pentru mine a murit şi a înviat".
După aceasta ighemonul a poruncit să ducă pe Sfîntul Platon
în temniţă; iar în urmă mergea poporul, care privise la pătimirea sfîntului
ca la oarecare privelişte, căci era în popor mulţime de creştini. Mucenicul
lui Hristos, Platon cel tare şi cu sufletul viteaz, apropiindu-se de temniţă,
s-a întors către popor şi, rugîndu-l să facă tăcere, a început a grăi cu mare
glas, zicînd:
"Bărbaţi, care iubiţi adevărul, cunoaşteţi că nu pentru altă
vină am intrat eu în nevoinţa acestei pătimiri, ci pentru Dumnezeu, Care a
zidit cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt într-însele. Rogu-vă pe voi,
care sînteţi ai lui Hristos, să nu vă tulburaţi de cele ce se fac, pentru
că multe sînt necazurile drepţilor şi din toate acestea Domnul îi va izbăvi
pe dînşii. Veniţi dar să alergăm împreună toţi către limanul cel neînviforat
şi către Piatra de care grăieşte marele apostol, zicînd: Iar Piatra era Hristos.
Apoi să nu slăbim întru nevoile pe care le răbdăm pentru buna credinţă, ştiind
că nu sînt vrednice pătimirile veacului de acum pe lîngă slava ce are să se
arate întru noi".
Acestea zicînd mucenicul, a intrat în temniţă şi plecîndu-şi
genunchii la pămînt se ruga către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase,
Ziditorule şi mai înainte purtătorule de grijă al tuturor, Cel ce dai robilor
Tăi răbdare şi biruinţă, dă-mi şi mie smeritului şi nevrednicului robului
Tău ca, pînă la sfîrşit, să rabd bine pentru numele Tău cel sfînt; şi trimite
pe îngerul Tău ca să mă izbăvească de înşelătorul Agripin, şarpele cu totul
înrăutăţit, ca să cunoască toţi că nu sînt dumnezei aceia pe care îi zidesc
mîinile omeneşti; ci, Tu singur eşti Dumnezeu, îndelung răbdător, mult milostiv
şi preamărit în veci. Amin".
Trecînd şapte zile, iarăşi a şezut chinuitorul la judecată
în capiştea lui Die şi a poruncit să aducă înaintea sa pe mucenic, punînd
înaintea lui diferite unelte de chinuri: căldări de aramă, papuci cu piroane,
paturi de fier, ţepi ascuţite, unghii de fier, roţi şi multe altele, nădăjduind
că prin acelea va înfricoşa pe ostaşul lui Hristos.
Apoi a început a grăi către dînsul, zicînd: "O, iubitule
Platon, eu văzînd tinereţile tale, ştiind neamul cel bun al părinţilor şi
cruţînd frumuseţea trupului, te sfătuiesc, mai înainte de a începe iarăşi
a te chinui, să primeşti a jertfi zeilor noştri şi să fii una cu noi. Apoi,
ştiind bine aceasta că nimeni din cei ce se împotrivesc mie, nu rămîn vii;
precum şi dimpotrivă, nimeni din cei ce se pleacă mie nu sînt lipsiţi de cinstea
şi darurile cele făgăduite de mine. O, frumosule Platon, ascultă-mă ca pe
un părinte care te sfătuieşte bine; am o fiică a fratelui meu pe care o voi
da ţie de soţie cu multă bogăţie şi te voi numi fiu al meu".
Fericitul Platon, zîmbind, a zis: "Mişelule şi urîtule de
oameni, fiu al diavolului şi sluga satanei! Dacă aş fi voit să mă împărtăşesc
de dulceţi lumeşti şi să-mi iau femeie, apoi n-aş fi aflat alta mai bună decît
fiica fratelui tău? Cu adevărat aş fi avut slujnice mai bune decît dînsa.
Oare cum s-o iau pe dînsa, cînd lăsînd lumea mă unesc cu Hristos?" Atunci
chinuitorul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să pună pe sfîntul gol pe patul
cel de aramă, iar dedesubtul patului să pună mulţime de cărbuni şi să-i aprindă,
turnînd peste foc untdelemn, ceară şi smoală şi aşa să ardă trupul sfîntului
mucenic; iar deasupra să-l bată cu toiege subţiri pentru ca din bătaie şi
din arderea focului să simtă durerea mai cumplit.
Astfel fiind chinuit, după multă vreme Agripin a zis: "Ticălosule,
miluieşte-te pe tine însuţi şi dacă nu vrei să te închini zeilor, apoi zi
măcar cuvintele acestea: Mare este zeul Apolon şi îndată voi înceta a te chinui
şi te vei duce cu pace la casa ta". Sfîntul a răspuns: "Să nu-mi fie mie aceasta
a-mi milui trupul şi a pregăti sufletul pentru focul gheenei".
Petrecînd Platon trei ceasuri într-acel chin, au pogorît
patul şi au aflat trupul lui întreg şi sănătos, neavînd nici urmă de răni
din arderea focului, ci ca şi cum ar fi ieşit din baie; ba încă şi o bună
mireasmă ieşea din trupul lui, încît toţi cei ce stăteau acolo se minunau
şi ziceau: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor".
Iar ighemonul a zis către sfîntul: "Dacă nu vrei să aduci
jertfă zeilor noştri, apoi măcar leapădă-te de Hristosul tău şi te voi elibera
îndată. Sfîntul a răspuns: "O, nebunule şi fără de minte, ce vorbeşti? Să
mă lepăd de Mîntuitorul meu? Oare vrei să fiu asemenea ţie, păgînule? Dar
nu ţi-e de-ajuns pierzarea ta? Către aceasta vrei să aduci şi pe alţii care
sînt număraţi în rîndul ostaşilor lui Hristos? Depărtează-te de mine, lucrătorule
al fărădelegii, căci cred în Dumnezeul meu că nu mă va lăsa să cad în cursa
ta".
Agripin s-a sculat de pe scaunul său şi a început să-l chinuie
singur pe sfîntul. Căci, arzînd un fier rotund, l-a pus sub subţiorul lui,
apoi a pus pe pieptul mucenicului două bucăţi de fier arse foarte mult şi
a ieşit fum din nările lui, încît ajungea puterea focului pînă la cele dinlăuntrul
lui; şi mulţi socoteau că sfîntul acum a murit.
După puţin sfîntul a zis chinuitorului: "Puţine sînt muncile
tale, o, băutorule de sînge şi cumplitule cîine!" Apoi, ridicîndu-şi ochii
în sus, a zis: "Spatele meu l-am dat spre răni şi fălcile mele spre pălmuire,
iar faţa mea n-am întors-o de la ruşinea scuipărilor. Nu mă lăsa pe mine,
Doamne, că necazul este aproape, ca să nu zică păgînii: unde este Dumnezeul
lui? Dă-mi mie, robului Tău, o, Iisuse Hristoase ca, scăpînd desăvîrşit
de chinurile potrivnicului, să stau cu îndrăzneală înaintea înfricoşatei Tale
judecăţi, săvîrşind această nevoinţă frumoasă, că Ţie se cuvine slava în tot
locul stăpînirii Tale, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii
vecilor".
Zicînd "amin", s-a cutremurat capiştea şi toţi s-au temut;
însă cei vîrtoşi la cerbice n-au vrut să cunoască puterea lui Dumnezeu. Prigonitorul
a poruncit apoi să jupoaie pe sfînt şi să facă din pielea lui curele. Sfîntul
rupînd o curea care atîrna din trupul său a aruncat-o în faţa lui Agripin,
zicînd: "Om fără de omenie şi mai cumplit decît toate fiarele, de ce nu vrei
să cunoşti pe Dumnezeu Care ne-a zidit pe noi după chipul Său? Cum nu miluieşti
trupul acesta cu care eşti şi tu îmbrăcat; ci te bucuri, văzînd zdrobirea
mădularelor mele? Chinuieşte-mă mai cumplit ca să se arate tuturor neomenia
ta şi răbdarea mea, căci eu toate acestea le rabd cu mulţumire pentru Hristosul
meu. Astfel, cu darul Lui să aflu odihna în veacul ce va să fie". Agripin
a zis către dînsul: "Pentru ce eşti fără de minte şi nu-ţi miluieşti trupul
tău şi nu bagi de seamă că cele dinăuntru ale tale ies printre coaste şi încă
nu încetezi a huli pe zei şi pe mine a mă întărîta spre mînie?"
După aceasta, a poruncit să-l spînzure pe sfîntul de lemn,
apoi să bată trupul lui cel despuiat pînă cînd va cădea carnea care mai rămăsese
pe oase şi se va vărsa tot sîngele lui; iar faţa lui cea sfîntă a jupuit-o
cu unghii de fier, încît nu era nici urmă de chip omenesc, ci numai oase goale.
Însă limba o avea slobodă şi blestema cu dînsa cruzimea chinuitorului, pe
idoli şi pe închinătorii la idoli. Prigonitorul a zis: "O, Platone, de n-ai
fi fost tu aşa de împietrit şi neînduplecat, ai fi fost ca şi Platon cel preaînţelept,
mai marele filosofilor, care a scris dogmele dumnezeieşti".
Sfîntul a răspuns: "Măcar că sînt de un nume cu Platon, însă
nu şi la obicei, pentru că numele nu poate să-i unească pe aceia pe care îi
despart obiceiurile. Pentru aceasta nici eu nu sînt asemenea lui Platon, nici
Platon mie, decît numai singur numele; pentru că eu învăţ filosofia aceea
care este a lui Hristos, iar acela a fost învăţător al filosofiei, ce este
socotită nebunie înaintea lui Dumnezeu; căci scris este: Voi pierde înţelepciunea
înţelepţilor şi înţelegerea înţelegătorilor o voi lepăda. Dogmele scrise
de Platon, pe care tu le numeşti dumnezeieşti, sînt basme mincinoase şi cuvinte
cu meşteşug, care răzvrătesc minţile celor fără de răutate".
Apoi, încetînd sfîntul a mai vorbi, a tăcut şi Agripin, că
nu ştia ce să mai zică împotriva lui şi ce să mai facă cu dînsul şi se mira
de răbdarea lui cea mare şi de răspunsul cel cu îndrăzneală. Deci a poruncit
să-l ducă în temniţă şi să nu lase pe nimeni din cunoscuţii lui să meargă
la dînsul. Însă, ca să nu moară, a poruncit să-i dea pe toată ziua puţină
pîine şi apă, neştiind ticălosul că nu numai cu pîine va fi omul viu, ci şi
cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu. Însă, mucenicul lui Hristos
nu primea nimic din mîinile păgînului. Deci a petrecut fără mîncare şi fără
apă optsprezece zile, ca să se împlinească întru dînsul Sfînta Scriptură,
care zice: Dreptul prin credinţă va fi viu. Căci el nădăjduind spre
Acela Care a hrănit pe Daniil în groapă în mijlocul leilor, Acela, zicea el,
îl va hrăni în temniţă cu hrană nepieritoare.
Văzînd străjerii că nu primeşte nici pîine nici apă, i-au
zis: "Mănîncă, omule, şi bea ca să nu mori, căci vom intra noi în nevoinţă
pentru tine". Iar fericitul a răspuns: "Să nu vi se pară, fraţilor, că dacă
nu voi primi mîncarea voastră, voi muri; pentru că voi vă hrăniţi cu pîine,
iar eu mă hrănesc cu cuvîntul lui Dumnezeu, care rămîne în veci. Pe voi vă
satură cărnurile, iar pe mine mă satură sfintele rugăciuni. Pe voi vă veseleşte
vinul, iar pe mine mă veseleşte Hristos, viaţa cea adevărată".
După zilele acelea, văzînd ighemonul Agripin că nu poate
cu nimic să întoarcă pe Platon de la Hristos, l-a judecat spre tăiere cu sabia.
Deci scoţîndu-l afară din cetate, sfîntul cerînd vreme de rugăciune, şi-a
ridicat mîinile la cer şi a zis: "Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase,
căci cu numele Tău cel sfînt m-ai apărat pe mine robul Tău de vicleşugul vrăjmaşului
şi mi-ai dat darul ca să săvîrşesc bine alegerea nevoinţei pe care am răbdat-o
pentru Tine; şi acum Te rog primeşte în pace sufletul meu, că binecuvîntat
eşti în veci". Apoi, plecîndu-şi sfîntul său cap, a zis către ostaşul care
voia să-l taie: "Fă, prietene, ceea ce-ţi este poruncit!"
Astfel s-a nevoit Sfîntul Mucenic Platon şi a murit pentru
Hristos pentru ca să vieţuiască şi să împărăţească cu El în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Platon, Sfantul Platon, Platon
Cautare:
Vizualizari: 1157
Id: 1963
Imagine:
Share:
