Pătimirea Sfîntului Mucenic Roman
şi a copilului Varula
(18 noiembrie)
Sfîntul Mucenic Roman era de neam din Palestina. El a fost
diacon al bisericii Cezareii, iar în vremea prigoanei, ce se ridicase de păgîni
asupra creştinilor, petrecea în Antiohia, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu
şi întărind pe credincioşi, ca să petreacă neclintiţi în mărturisirea lui
Dumnezeu. Cînd bătrînul eparh Asclipiad voia să dărîme Biserica creştină din
temelie, atunci Roman a poruncit poporului credincios să se împotrivească
eparhului şi să nu-l lase să risipească sfîntul locaş.
El zicea către cei de o credinţă cu el: "Războiul ne stă
nouă înainte pentru altarele lui Dumnezeu; pentru că Asclipiad este duşmanul
patriarhiei noastre, vrînd să ia pe Dumnezeu de la noi. Deci bine vom face
dacă, apărînd altarul lui Dumnezeu, vom cădea răniţi pe pragurile Sfintei
Biserici. Din oricare parte va veni războiul, tot noi creştinii vom fi biruitori.
De nu vom lăsa să se risipească casa lui Dumnezeu, apoi vom prăznui în biserica
ce o apărăm. Iar de vom fi ucişi lîngă altar, apoi vom cînta cu glas de biruinţă
în Biserica ce este în cer".
Astfel zicînd, a deşteptat pe toţi să lupte pînă la sînge
lîngă Sfînta Biserică şi n-a lăsat pe eparh să intre înăuntru şi să o risipească.
Apoi s-a întîmplat în acea vreme un praznic idolesc şi alerga mulţime de popor
pagîn în capiştea idolească cu femeile şi cu copiii. Atunci Sfîntul Roman,
aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, a intrat printre poporul păgîn şi cu
mare glas a început a mustra rătăcirea lor, ba încă şi pe însuşi eparhul Asclipiad,
care voia să intre în capiştea idolească, l-a oprit, zicînd: "Te-ai înşelat,
o, eparhule, mergînd către idoli, că nu sînt idolii tăi zei. Ci, Unul este
adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos".
Atunci îndată a poruncit eparhul să-l prindă şi să-l bată
foarte tare peste gură. Apoi, şezînd la judecată, mult îl silea pe dînsul
să se lepede de Hristos. Dar, văzînd că nu se pleacă celui rău, a poruncit
să-l chinuie. Deci, l-a spînzurat pe lemn şi l-a bătut cu multe feluri de
unelte şi l-a strujit cu unghii de fier. Iar el, în acele chinuri răbdînd
cu vitejie, mărturisea pe Unul Dumnezeu, Ziditorul tuturor, şi defăima nebunia
eparhului care nu voia să cunoască adevărul. Astfel, pătimind sfîntul bărbăteşte,
era acolo mult popor credincios şi necredincios care privea la nevoinţa pătimitorului
lui Hristos.
Acolo nu departe era un prunc creştin cu numele Varula, spre
care, căutînd mucenicul, a zis către chinuitor: "Mai priceput este copilul
acesta decît tine, care eşti bătrîn. Deşi este mic cu anii, însă ştie pe adevăratul
Dumnezeu. Iar tu, fiind plin de ani, nu-l cunoşti pe El".
Eparhul, chemînd pe copil la sine, l-a întrebat: "Pe care
Dumnezeu cinsteşti?" Iar copilul a răspuns: "Pe Hristos cinstesc". Iarăşi
l-a întrebat eparhul: "Cum este mai bine a cinsti un Dumnezeu sau mai mulţi?"
Copilul a răspuns: "Mai bine este a cinsti pe Unul Dumnezeu Iisus Hristos".
Eparhul iarăşi a zis: "Prin ce este mai bun Hristos decît toţi zeii?" Iar
copilul a răspuns: "Cu aceasta este mai bun Iisus Hristos, pentru că este
Dumnezeu adevărat şi ne-a zidit pe noi pe toţi, iar zeii voştri sînt diavoli
care pe nimeni n-au zidit".
Acestea şi multe altele spunea copilul, ca şi cum ar fi fost
un teolog preaînţelept; pentru că Duhul Sfînt, lucrînd într-însul, săvîrşea
prin gura lui laudă, ca să ruşineze pe păgînul eparh şi pe toţi închinătorii
de idoli. Deci, se minuna prigonitorul şi toţi cei ce erau împreună cu dînsul
de acel copil priceput şi de cuvintele lui cele înţelepte, încît s-a umplut
de mare ruşine că nu putea să biruiască cuvintele lui.
Pentru aceea prigonitorul a poruncit să bată pe copilul acela
cu vergi fără de milă. Fiind bătut mult, a început a slăbi şi a cere apă să
bea. Iar mama sa, care stătea acolo în popor şi privea cu bucurie la pătimirea
fiului ei, văzîndu-l că slăbeşte şi cere să bea apă, a ridicat glasul său
asupra lui, poruncindu-i să rabde cu bărbăţie pînă la sfîrşit.
Poruncind prigonitorul ca să taie copilul cu sabia, l-a luat
maica sa în mîinile sale şi l-a dus la locul cel de chin; apoi, cuprinzîndu-l
şi sărutîndu-l, îl mîngîia şi-l întărea ca să nu se teamă, văzînd sabia deasupra
capului său şi zicea: "Nu te teme, fiul meu cel cuminte, şi nu te înfricoşa
de moarte! Că de vei muri, vei fi însă viu în veci. Nu te înspăimînta, copilul
meu, că îndată vei fi dus în grădinile Raiului. Nu te teme de sabie pentru
că fiind tăiat, îndată vei merge la Hristos şi vei vedea slava Lui; El te
va primi, te va îmbrăţişa cu dragoste şi vei vieţui împreună cu Dînsul în
bucurie negrăită, dănţuind împreună cu sfinţii Lui îngeri".
Astfel, mîngîindu-şi fiul acea binecredincioasă maică, l-a
dus pînă la locul de pedeapsă. Şi, fiind tăiat capul copilului, maica sa a
strîns sîngele lui într-un vas curat şi luînd trupul lui cu lacrimi de bucurie
îl spăla pe el şi îl săruta, veselindu-se căci fiul ei şi-a vărsat pentru
Hristos sîngele cel nevinovat. Apoi cu cinste a îngropat trupul fiului ei.
După ce a tăiat copilul acela, şi Sfîntul Roman a fost osîndit
să fie ars cu foc. Deci, fiind legat şi înconjurat împrejur cu multe lemne,
slugile nu aprindeau mai degrabă focul de dedesubt, aşteptînd răspunsul cel
mai de pe urmă al judecătorului. Atunci sfîntul strigă cu glas tare din mijlocul
lemnelor către slugile care-l chinuiau: "De ce nu puneţi foc? Pentru ce nu
aprindeţi lemnele? Daţi-mi foc şi cuprindeţi-mă împrejur cu văpaie".
Atunci, aprinzîndu-se focul şi arzînd lemnele foarte tare
de jur-împrejur, îndată s-a vărsat o ploaie şi a stins focul, iar Sfîntul
Roman a rămas viu şi nevătămat. După aceea pentru vorba lui îndrăzneaţă, prin
care batjocorea pe păgîni şi ocăra nebunia lor, blestemînd pe zei, iar pe
Hristos Unul Dumnezeu Îl preamărea, prigonitorul a poruncit să-i taie limba;
iar el îndată le-a dat limba singur slugilor care-l chinuiau.
Deci, fiind tăiată limba cea grăitoare de Dumnezeu, tot n-a
tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci, mai presus de fire, fără limbă grăia
lămurit ca şi mai înainte, preamărind pe Dumnezeu. Apoi l-a aruncat înapoi
în temniţă şi a petrecut acolo multă vreme, avînd picioarele puse în obezi.
După aceea s-a spus despre dînsul împăratului Maximian, cum că şi după tăierea
limbii vorbeşte bine. Atunci împăratul a poruncit să-l sugrume. Şi, intrînd
ostaşii, au pus o frînghie pe grumazul lui şi l-au sugrumat.
Astfel, Sfîntul Mucenic Roman şi-a sfîrşit nevoinţa pătimirii
sale pentru Hristos, întru a Cărui Împărăţie acum se preamăreşte, lăudînd
pe Sfînta Treime în vecii vecilor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie
Cuvinte cheie: Sfantului Mucenic Roman
Cautare:
Vizualizari: 1292
Id: 1964
Imagine:
Share:
