Pătimirea Sfintei, Slăvitei, Marei Muceniţe Fotinia şi a celor împreună cu dînsa
(26 februarie)
Sfînta marea muceniţă Fotinia este femeia samarineancă despre
care povesteşte Evanghelistul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, în Sfînta Evanghelie,
că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puţul lui Iacov şi a crezut
în El. Iar după înălţarea Domnului la cer şi după pogorîrea Sfîntului Duh peste
dumnezeieştii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către
Sfinţii Apostoli, împreună cu doi fii ai ei şi cu cinci surori, urmînd lor şi
propovăduind credinţa întru Hristos din loc în loc şi din ţară în ţară, întorcînd
pe mulţi slujitori de idoli de la păgînătate, făcîndu-i creştini.
În zilele lui Neron, păgînul împărat al Romei, s-a pornit mare
prigoană asupra creştinilor şi după mărturisirea Sfinţilor Apostoli Petru şi
Pavel, prigonitorii căutau pe ucenicii lor şi pe toţi cei ce credeau în Hristos
sîrguindu-se în deşert a şterge din lume numele lui Hristos. Însă nu ştiau nebunii,
căci cu cît prigoneau credinţa cea întru Hristos, cu atît mai mult se întărea
şi se lăţea; căci precum a zis Domnul: "Porţile iadului nu o vor birui pe
dînsa".
În acel timp Sfînta Fotinia, împreună cu fiul ei cel mai mic,
se aflau în Cartagina, cetatea Africii, şi propovăduiau cu îndrăzneală Evanghelia
lui Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, era ostaş în armata romană şi
fiindcă a făcut mari vitejii şi biruinţe în războiul pe care l-au avut romanii
împotriva arabilor, care supărau şi prădau locurile lor, împăratul Neron l-a
făcut stratilat şi voievod a toată Italia; şi, neştiind că este creştin, l-a
trimis să muncească pe creştinii care se aflau acolo. Iar Sebastian, ducele
Italiei, auzind aceasta din urmă a zis către Victor: "Eu ştiu prea bine, o,
voievodule, că tu eşti creştin precum şi maica ta şi Iosi, fratele tău, sînt
creştini, următori şi ucenici ai Apostolului Petru. Însă te sfătuiesc să faci
ceea ce ţi-a poruncit împăratul, adică să munceşti pe creştini, ca să nu-ţi
primejduieşti viaţa". Iar voievodul Victor a zis: "Eu voiesc să fac voia lui
Hristos, adevăratului Dumnezeu, Împăratul cel ceresc şi fără de moarte. Iar
de porunca pe care mi-a dat-o Neron împăratul, ca să muncesc pe creştini, nici
nu voiesc să aud, dar să o mai împlinesc". Ducele a zis: "Eu te sfătuiesc ca
pe un prieten adevărat ceea ce îţi este ţie de folos; căci dacă vei şedea pe
divan şi vei cerca să afli pe creştini şi îi vei munci, vei face plăcerea împăratului
şi vei dobîndi şi banii creştinilor. Pe lîngă aceasta, te mai sfătuiesc să vesteşti
şi maicii tale şi fratelui tău, să nu mai propovăduiască la arătare pe Hristos
şi să nu mai înveţe pe păgîni a se lepăda de credinţa lor părintească, ca să
nu te primejduieşti din cauza lor".
Sfîntul Victor a zis către dînsul: "Să nu-mi fie a face aceasta
care zici, adică să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dînsul, sau
să sfătuiesc pe maica mea sau pe fratele meu să nu mai propovăduiască că Hristos
este Dumnezeul cel adevărat. Dar şi eu sînt şi voiesc să fiu propovăduitor al
lui Hristos, precum sînt şi aceia, şi las să vedem răul care ni se va face".
Ducele a zis: "Eu frate te sfătuiesc cele ce-ţi sînt de folos, iar tu socoteşte
ce vrei să faci". După ce a zis, îndată a orbit şi, căzînd la pămînt, a rămas
mut de durerile cele cumplite ale ochilor; apoi, ridicîndu-l cei ce stăteau
de faţă, l-au pus pe pat şi a rămas trei zile fără glas, neputînd grăi nicidecum.
Iar în a patra zi a strigat cu glas mare: "Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul
creştinilor!" Iar Victor, intrînd la dînsul, a zis: "Pentru ce ţi-ai schimbat
aşa deodată părerea ta, o! Sebastiane?". Ducele a zis către dînsul: "Căci mă
cheamă Hristos la dînsul o! preadulcele meu Victor". Deci îndată a învăţat de
la dînsul credinţa în Hristos şi s-a botezat; apoi cum a ieşit din apa botezului,
îndată şi-a căpătat lumina ochilor şi a preamărit pe Dumnezeu. Văzînd ceilalţi
slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoşat ca să nu pătimească
şi ei, necrezînd în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat toţi la Victor
şi, învăţînd credinţa în Hristos, s-au botezat.
Trecînd puţină vreme, a ajuns cuvîntul acesta la Roma, pînă
la urechile lui Neron, că Victor, stratilatul Italiei, şi Sebastian, ducele,
propovăduiesc ca Petru şi Pavel şi ca ceilalţi apostoli şi aduc pe mulţi păgîni
la credinţa în Hristos; apoi că Fotinia, mama stratilatului, împreună cu Iosi,
un alt fiu al ei, au fost trimişi de dînsul în Cartagina să facă asemenea. Împăratul,
auzind acestea, s-a aprins de mînie şi îndată a trimis ostaşi în Italia ca să
aducă la Roma toţi creştinii care se aflau acolo, bărbaţi şi femei, cărora li
se arătase Domnul mai înainte şi le zisese: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi
şi însărcinaţi şi vă voi odihni; deci nu vă temeţi, căci Eu sînt cu voi
şi Neron va fi biruit împreună cu diavolii, prietenii săi". "După aceea a zis
către Victor: "De aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor
lumina mulţi şi vor crede în Mine; iar tu întăreşte cu cuvintele tale pe Sebastian,
spre mărturisire, căci fericit şi bine-i va fi celui ce se va nevoi pînă la
sfîrşit".
Acestea zicînd Domnul către dînşii, S-a înălţat la ceruri. S-a
descoperit încă şi Sfintei Fotinia şi i s-au arătat toate cele ce trebuia să
urmeze. De aceea, Sfînta Fotinia îndată a şi pornit din Cartagina împreună cu
mulţime de creştini şi s-a dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind
cu mare îndrăzneală pe Hristos, s-au tulburat, zicînd: "Cine este aceasta care
vine aici cu mulţime?". Apoi a venit la Roma şi Fotinos, fiul ei, împreună cu
Sebastian ducele, fiind aduşi de ostaşii care fuseseră trimişi de împărat.
Dar Sfînta Fotinia a apucat şi a venit mai înaintea lui Neron,
împreună cu Iosi fiul ei, şi cu cealaltă mulţime. Văzîndu-i Neron i-a întrebat:
"Pentru care pricină aţi venit la noi?". Sfînta a răspuns: "Am venit să te învăţăm
să crezi în Hristos". Slujitorii împăratului au zis: "Au venit din Italia Sebastian,
ducele, şi Victor, stratilatul". Neron a zis: "Să vie înăuntru". Şi venind ei,
a zis către dînşii: "Ce am auzit despre voi?". Sfinţii au răspuns: "Cîte ai
auzit despre noi, o! împărate, toate sînt adevărate". Neron, uitîndu-se la dînşii
sălbatic, le-a zis: "Vă lepădaţi de Hristos, ori voiţi să muriţi de moarte rea?".
Sfinţii, ridicîndu-şi ochii la cer, au zis: "Să nu fie vreodată, o! Hristoase,
Împărate, ca să ne lepădăm de Tine şi să ne despărţim de credinţa cea întru
Tine şi de dragostea Ta!". Neron a întrebat: "Cum vă numiţi voi?". Sfînta Fotinia
a răspuns: "Eu m-am numit Fotinia de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar surorile
mele, cea dintîi care s-a născut după mine se numeşte Anatoli, a doua Fotos,
a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintîi
se numeşte Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, şi cel de-al doilea,
care este cu mine, se numeşte Iosi". Neron a zis către dînşii: "Toţi v-aţi unit
şi v-aţi învoit ca să fiţi munciţi pentru Nazarineanul şi să muriţi pentru El?"
Sfînta Fotinia a răspuns: "Aşa ne bucurăm noi toţi, ne veselim şi voim să murim
pentru dragostea Lui".
Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile
mîinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinţi, i-au
dus la locul de tortură; şi şi-a întins fiecare mîinile, apoi au început să
li le zdrobească cu ciocanele şi, de la al treilea ceas din zi pînă la al şaselea,
s-au schimbat de trei ori cei care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au
simţit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cît de puţin mîinile lor. Auzind
aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslăvită minune şi a poruncit să li se taie
mîinile. Dar, îndată slujitorii răpind pe Sfînta Fotinia, legîndu-i mîinile,
au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe nicovală, nereuşind nimic;
iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit şi au căzut ca nişte morţi. Dar
sfînta a rămas nevătămată şi mulţumea lui Dumnezeu, zicînd: "Domnul îmi este
ajutor şi nu mă voi teme, de ce-mi va face mie omul".
Deci a început împăratul a se nedumeri şi a gîndi ce să facă
să biruiască pe mucenici şi să-i aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe
bărbaţi să-i bage într-o temniţă întunecoasă, iar pe Sfînta Fotinia, împreună
cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur,
scaune de aur, bani mulţi înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte şi brîie
de aur. Apoi a poruncit şi Domninei, fiica sa, să se ducă şi ea în camera aceea
cu toate roabele ei şi să se unească cu sfintele, socotind deşertul la minte
căci cu amăgiri ca acestea va întoarce şi va răsturna credinţa lor. Căci poruncea
sfintelor că, dacă se vor lepăda de credinţa în Hristos, le va da mîngîiere,
desfătare şi o dragoste ca aceasta şi le va dărui toate acelea ce se aflau în
cameră şi multe altele; apoi le va învrednici de mare dragoste şi cinste. Dar
s-a amăgit vicleanul, căci sfintele, ca nişte cugetătoare de cele cereşti, au
defăimat toate acelea ca pe nişte gunoaie şi n-au voit nici măcar să se uite
la ele.
Privind Sfînta Fotinia la fiica împăratului, Domnina, a zis
către ea: "Bucură-te, mireasa Domnului meu!". Iar Domnina a zis şi ea către
dînsa: "Bucură-te şi tu, doamna mea, făclia lui Hristos!". Auzind Sfînta Fotinia
pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte şi a mulţumit lui
Dumnezeu, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o. Apoi învăţînd-o credinţa lui Hristos,
cum şi pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a
numit-o Antusa. Şi îndată fericita Antusa a poruncit Ştefanidei, celei mai mari
peste 100 de roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur şi banii
care se aflau în cămara de aur.
Neron, înştiinţîndu-se de aceasta, a suspinat din adîncul inimii
şi mîniindu-se foarte, îndată a poruncit să ardă un cuptor şapte zile şi să
arunce într-însul pe Sfînta Fotinia şi pe toţi cei uniţi cu dînsa, bărbaţi şi
femei; şi făcînd ostaşii după porunca lui, au stat mucenicii trei zile în cuptor.
După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arşi în cuptorul cel de foc, a poruncit
să deschidă gura cuptorului şi, dacă vor afla acolo oasele ucenicilor, să le
arunce în rîu. Şi deschizînd ostaşii gura cuptorului, au aflat pe toţi sfinţii
întregi şi nevătămaţi, slăvind şi binecuvîntînd pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiţi
de preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dînşii. Auzind aceasta, toţi
locuitorii cetăţii Roma s-au minunat, slăvind şi ei pe Dumnezeu.
Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i
adape cu otrăvuri aducătoare de moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul,
care a pregătit otrăvurile, dînd mai întîi otravă Sfintei Fotinia, care, luînd-o,
a zis către vrăjitor: "Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum,
nici a o bea, fiindcă şi tu eşti necurat; dar pentru ca să cunoşti tu, o! împărate,
şi tu, o! vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întîi o beau, în
numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, şi pe urmă o vor bea toţi cei
ce sînt împreună cu mine". Bînd toţi mucenicii otrava, au rămas nevătămaţi,
cu puterea lui Hristos, ca şi cum n-ar fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzînd
toate acestea, s-a spăimîntat şi, căutînd la Sfînta Fotinia, a zis: "Am pregătit
o otravă puternică şi de o veţi bea şi pe aceasta şi, nu veţi păţi nimic, voi
crede şi eu în Dumnezeul vostru". Şi aducînd-o, a dat-o lor şi, bînd-o, toţi
mucenicii au rămas nevătămaţi. Văzînd vrăjitorul aceasta, a rămas uimit şi îndată
adunînd toate cărţile sale vrăjitoreşti, le-a aruncat în foc şi le-a ars; apoi,
crezînd în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar împăratul,
înştiinţîndu-se de aceasta, a poruncit ostaşilor şi răpindu-l din mijlocul sfinţilor,
l-au scos afară de zidurile cetăţii Roma şi i-au tăiat capul cu sabia. Şi aşa,
fericitul Teoclit, mai înainte decît ceilalţi, a luat cununa muceniciei.
Atunci Neron cel fără de lege a poruncit să le taie venele tuturor
sfinţilor, împreună cu ale marei muceniţe Fotinia. Şi cînd ostaşii le tăiau
venele mucenicilor, ei batjocoreau şi rîdeau de împărat şi de zeii lui, ca de
nişte neputincioşi. Iar tiranul, văzînd pe mărturisitori, că întru nimic nu
socotesc muncile acestea, a poruncit să topească plumb şi să-l amestece cu pucioasă
şi, cînd va clocoti, să-l toarne în gura Sfintei Fotinia şi pe spatele celorlalţi
sfinţi. După ce slujitorii au îndeplinit porunca împăratului şi au vărsat pe
spatele mucenicilor plumbul clocotind, toţi sfinţii au strigat: "Mulţumim Ţie,
Hristoase, Dumnezeul nostru, căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre
ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă". Iar Neron, auzind aceasta,
s-a spăimîntat şi a poruncit să-i spînzure şi să strujească fără milă trupurile
lor şi să le ardă cu făclii aprinse; dar cu cît îi muncea mai mult, cu atît
se împuterniceau în dumnezeiescul dar şi proslăveau pe Dumnezeu.
Iar ticălosul şi deşertul de minte Neron, socotind că va birui
pe sfinţi cu muncile, a poruncit să amestece cenuşă cu oţet tare şi să-l toarne
în nasurile lor şi, aceasta făcîndu-se, sfinţii mucenici au zis că li se pare
mai dulce decît mierea şi fagurul. Iar tiranul s-a mîniat foarte şi a poruncit
de a oprit pe sfinţi şi i-a închis într-o temniţă întunecoasă şi necurată, plină
de şerpi veninoşi. Dar sfinţii lăudau şi slăveau pe Dumnezeu, iar fiarele cele
otrăvitoare, din temniţă, toate au murit şi duhoarea cea rea s-a prefăcut în
mireasmă neasemănată, iar întunericul s-a prefăcut în lumină prea strălucită.
Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat în mijlocul sfinţilor şi a zis către
dînşii: "Pace vouă!" Apoi, apucînd de mînă pe Sfînta Fotinia a ridicat-o sus
şi a zis: "Bucuraţi-vă totdeauna, căci Eu cu voi sînt în toate zilele vieţii
voastre". Şi îndată, cu cuvîntul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor şi,
văzînd pe Domnul, s-au închinat Lui; iar El, binecuvîntîndu-i, a zis: "Îmbărbătaţi-vă
şi vă întăriţi". Apoi s-a suit la cer. Iar din trupurile sfinţilor au ieşit
ca nişte solzi şi s-au făcut sănătoşi, aşa cum erau mai înainte. Dar urgisitul
de Dumnezeu Neron a poruncit ca sfinţii să rămînă în temniţă trei ani, ca să
pătimească acolo înăuntru tot felul de chinuri şi aşa să moară cu moarte rea.
Iar după trei ani, avînd împăratul un slujitor al său închis
în temniţa aceea, a trimis oamenii săi ca să-l scoată. Deci, ducîndu-se trimişii
în temniţă, au văzut pe mucenici că erau vii şi sănătoşi şi au spus împăratului
că galileenii care au fost orbiţi de el, acum văd şi sînt sănătoşi, iar temniţa
este plină de lumină şi de bună mireasmă negrăită, încît s-a făcut ca o casă
sfîntă, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo aleargă mulţime de oameni şi cred
în Dumnezeul lor şi sînt botezaţi de dînşii.
Auzind acestea, Neron şi-a ieşit din minţi şi, trimiţînd ostaşi,
i-a adus înaintea sa şi a zis: "Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiţi
în numele lui Hristos? Deci cum îl propovăduiţi în temniţă? Pentru aceasta eu
voiesc să pun asupra voastră multe şi grele munci". Iar sfinţii au zis: "Orice
voieşti fă, dar noi nu vom înceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum
că este Dumnezeu adevărat şi făcătorul tuturor". Dar cu aceasta s-a aprins tiranul
la mînie şi a poruncit să răstignească pe sfinţi cu capetele în jos şi să strujască
trupurile lor trei zile, pînă se vor dezlega încheieturile lor. Făcînd aceasta,
sălbaticii şi neomenoşii slujitori i-au spînzurat şi i-au lăsat alte patru zile,
punînd străjeri să-i păzească. După aceea, ducîndu-se să vadă dacă mai trăiesc
încă, cum i-au văzut spînzuraţi au orbit. Iar îngerul Domnului, pogorîndu-se
din ceruri, a dezlegat pe sfinţi şi, sărutîndu-i, i-a făcut sănătoşi de toate
rănile lor. Atunci Sfintei Fotinia, făcîndu-i-se milă de orbirea slujitorilor,
a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru ei şi îndată şi-au luat iarăşi lumina
ochilor lor şi crezînd în Hristos, s-au botezat.
Înştiinţîndu-se tiranul de acestea, a poruncit să jupuiască
pielea de pe Sfînta Fotinia şi în vremea ce o jupuiau, sfînta cînta: "Doamne,
cercetatu-m-ai şi M-ai cunoscut". După ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o
în rîu, iar pe sfîntă au aruncat-o într-un puţ sec. Dar la ceilalţi mucenici:
Sebastian, Fotinos şi Iosi, le-au tăiat mădularele cele născătoare şi le-au
aruncat la cîini; i-au jupuit şi pe ei de piele şi-au aruncat-o în rîu, iar
pe dînşii i-au aruncat într-o baie veche. Apoi pe cele cinci surori ale Sfintei
Fotinia, punîndu-le înaintea lui, a poruncit să le taie mai întîi sînii, după
aceea le-a jupuit şi pe ele de piele. Însă, cînd s-au pus slujitorii să jupoaie
şi pe Sfînta Fotida, ea nu a primit să fie ţinută de cineva; ci a stat singură
cu mare vitejie şi bărbăţie, şi au jupuit pielea de pe trupul ei, încît s-a
minunat şi tiranul de răbdarea ei. După acest chin, prea înrăutăţitul a găsit
şi o altă tortură pentru ea, grea şi pierzătoare, căci a poruncit şi a plecat
două vîrfuri de copaci, care erau în grădina lui, şi au legat pe Sfînta Fotida
de cele două vîrfuri. Apoi le-a slobozit îndată şi sfînta s-a rupt în două părţi
şi astfel şi-a dat sfîntul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit
pierzătorul să taie şi pe ceilalţi mucenici cu sabia. Iar pe fericita Fotinia,
scoţînd-o din puţul acela, a închis-o în temniţă.
Dar ea, fiindcă a rămas singură şi nu s-a încununat cu cununa
mărturisirii împreună cu ceilalţi mărturisitori, se mîhnea şi ruga pentru aceasta
pe Dumnezeu, care s-a arătat ei şi, pecetluind-o cu semnul cinstitei şi de viaţă
făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Şi după
multe zile, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu, şi-a dat în mîinile lui cinstitul
şi sfîntul ei suflet. Şi astfel s-au dus toţi către Dumnezeu cel dorit de dînşii
şi au dobîndit împărăţia cerului, căreia dea Dumnezeu ca şi noi să ne învrednicim
prin rugăciunile lor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna februarie
Cuvinte cheie: Sfanta Mucenita Fotinia
Cautare:
Vizualizari: 1318
Id: 1462
Imagine:
Share:
