Pătimirea Sfintelor Muceniţe şi surori Agapia, Hionia şi Irina
(16 aprilie)
Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei,
i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sînt pline de
creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul
lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinîndu-se de învăţătura
lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte,
iar pe Hrisogon să-l aducă la dînsul spre cercetare.
Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat
din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfînta Anastasia, vindecătoarea
de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetîndu-se
de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunîndu-se păgîneştii porunci
a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate,
departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind
aruncat spre mîncare fiarelor şi păsărilor.
Nu departe de acel loc era locuinţa unui oarecare preot cu
numele Zoil, bărbat creştin şi sfînt şi aproape de el îşi aveau locuinţa aceste
trei fecioare surori după trup şi după duh: Agapia, Hionia şi Irina. Acel
preot, prin descoperire dumnezeiască, aflînd de trupul Mucenicului Hrisogon,
l-a luat pe el împreună cu capul şi, punîndu-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns
în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfîntul Hrisogon,
zicîndu-i: "Să ştii că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui
Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia
ca să se îngrijească de dînsele, deşteptîndu-le spre vitejeasca nevoinţă pînă
ce se vor încununa prin pătimire. Şi să fii şi tu cu bună nădejde, că îţi
vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele
de aici te vei libera şi la Hristos vei trece cu bucurie şi te vei odihni
împreună cu sfinţii".
S-a descoperit despre aceasta şi Sfintei Anastasia şi, pornindu-se
cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut
înainte şi-l întreba unde sînt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfîrşit
ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dînsele,
le-a sărutat cu dragoste şi a petrecut o noapte, vorbind cu dînsele multe
cuvinte folositoare de suflet şi pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le
îndemna să stea cu bărbăţie în munci pentru Hristos, Mirele lor, pînă la sînge;
şi au văzut în casa preotului şi moaştele Sfîntului Hrisogon, mucenicul lui
Hristos şi iubitul său învăţător şi au plîns peste moaşte mult timp cu lacrimi
fierbinţi, încredinţîndu-le rugăciunilor aceluia.
După aceea iarăşi s-a întors în cetatea Acvilinia să facă
obişnuita slujire legaţilor lui Hristos celor din temniţă. Şi a fost după
cum a grăit Sfîntul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfînt preot,
în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare
Agapia, Hionia şi Irina le-au prins păgînii şi le-au dus la împăratul Diocleţian
la cercetare. Văzîndu-le împăratul, a zis către dînsele: "Ce nebunie v-a îndemnat
pe voi să urmaţi rătăcirii celei deşarte şi de prisos, să daţi defăimare legii
celei drepte, iar pe zei, ca pe o urîciune, să-i treceţi cu vederea? Dar,
deoarece vă văd că sînteţi de bun neam, tinere şi frumoase, de voi fiindu-mi
milă, vă cruţ şi vă sfătuiesc ca, lepădîndu-vă de Hristos al vostru, să aduceţi
zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici
de frumuseţile voastre, ca să aveţi pentru voi bărbaţi slăviţi, pentru care
veţi fi cinstite".
Cea mai mare dintre surori, Sfînta Agapia, a răspuns zicînd:
"Împărate, ţie îţi stă înainte purtarea de grijă pentru trebuinţele poporului,
a neamurilor şi oştirilor, iar tu grăieşti cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului
Celui viu, al Cărui ajutor îţi este de trebuinţă şi a Cărui bunătate îndelung
te rabdă, iar tu îl huleşti pe El". Diocleţian a răspuns: "A înnebunit aceasta;
să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfînta Hionia, a zis:
"Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă
judecată". Iar împăratul, lepădînd-o şi pe aceea, a poruncit ca pe a treia
să o aducă mai aproape de dînsul. Şi a zis către ea: "Deoarece s-au făcut
rele surorile tale, măcar tu, cea mai tînără, pleacă-ţi capul zeilor ca şi
surorile tale, uitîndu-se la tine, să facă la fel".
Sfînta Irina a răspuns: "Să-şi plece capul idolilor toţi cei
ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu.
Şi ce poate să fie mai deşert şi mai nebunesc lucru decît acesta, ca să se
închine omul idolului făcut de mîini omeneşti, care pentru preţ a fost lucrat;
căci mai întîi te sfătuieşti cu meşterul cu ce preţ şi ce fel de idoli să-ţi
facă ţie, adică ori stînd, ori şezînd, ori culcat, ori jucînd, ori rîzînd,
ori plîngînd şi din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de
piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Şi, dacă îl lucrează rău,
atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai preţul ce te-ai tocmit.
Apoi lucrului aceluia cumpărat îţi pleci capul, numind pe acel idol zeu al
tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".
Zis-a Diocleţian: "La nişte cuvinte ca acestea, cu munci se
cade a răspunde". Şi a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniţă,
iar Sfînta Anastasia îndată, după obiceiul ei mîngîia pe cei ce pătimeau în
legături şi a mers la sfintele fecioare, mîngîindu-le cu nădejdea ajutorului
celui nedepărtat al lui Hristos şi cu nădejdea slăvitei biruinţe asupra vrăjmaşilor.
Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia
pentru oarecare rînduieli ale poporului şi au fost duşi după dînsul toţi creştinii
cei ce se aflau în temniţele Acviliniei, între care erau şi aceste trei sfinte
fecioare - Agapia, Hionia şi Irina -, iar Sfînta Anastasia le urma de departe.
Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredinţat lui Dulţie, ighemonul,
cercetarea creştinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce
nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulţi
sfinţi mucenici, munciţi în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut
a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare
se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, cînd le-au pus la cercetare
înaintea ighemonului Dulţie, acela, văzînd frumuseţea cea mare a lor, a nutrit
gînduri necurate pentru dînsele şi le-a dat în pază la un străjer, care le
făgăduia libertate şi daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă.
Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decît o dată
să se prihănească; încît nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri,
nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdînd
focul desfrînării celei aprinse într-însul, a gîndit ca singur să se ducă
la dînsele noaptea, în casa în care erau ţinute şi să le silească la păcat.
Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugă-ciune,
înălţînd lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cîntînd psalmi. Iar ighemonul,
vrînd să intre la dînsele, cînd s-a atins de pragul uşii lor, îndată a înnebunit.
Şi era acolo o bucătărie şi stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările,
tigăile înnegrite de funingine. El, neintrînd la sfintele fecioare, a mers
la vasele acelea şi în loc de fecioare, cuprindea şi săruta căldările cele
înnegrite, oalele şi tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul
desfrînării şi nu era cunoştinţă întru el. Şi a fost chinuit de necuratul
duh multă vreme, părîndu-i-se că vasele cele înnegrite sînt sfintele fecioare.
Şi cu totul i s-a înnegrit faţa; mîinile şi toate hainele întinîndu-se foarte
mult. Apoi a ieşit afară la slujitorii cei ce-l aşteptau pe el, stînd cu lumînările.
Iar aceia, văzîndu-l cu totul înnegrit şi înfricoşat ca un arap, sau mai bine
zis ca un diavol, s-au spăimîntat şi, aruncînd lumînările au fugit de dînsul.
Părîndu-i-se că este defăimat de dînşii, s-a mîniat asupra lor.
Apoi a început a se lumina de ziuă şi oriunde se ducea, în
toate părţile fugeau de dînsul slugile, străjerii şi străinii, ca de o nălucă
înfricoşată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrînd să se jeluiască împăratului
de ostaşii care erau sub stăpînirea lui, că nu-l ascultă şi îşi bat joc de
dînsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toţi au rîs în hohote de el şi
unii fugeau de dînsul, iar alţii îl împingeau, nelăsîndu-l şi dîndu-i brînci
de la uşile palatului, că nu-l cunoştea nimeni, cum că este ighemonul Dulţie,
ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că
este înnegrit, fiindu-i schimbaţi ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea
că este la faţă alb, iar la haine şi la mîini curat.
Şi, abia înţelegînd slugile că a înnebunit stăpînul lor, au
alergat după dînsul şi, prinzîndu-l, l-au dus în casă, zicîndu-i: "Vezi-te
singur în ce chip eşti". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui şi toţi
cei din casă, slugile şi slujnicile au început a se tîngui pentru dînsul,
ca pentru un îndrăcit, iar alţii se mîhneau pentru el, ca de un ieşit din
minte; însă el nu înţelegea şi se mira pentru ce unii plîngeau pentru dînsul,
iar alţii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necuraţi şi s-a
văzut înnegrit, faţa sa în oglindă a văzut-o ca de arap şi s-a cunoscut pe
sine că este batjocorit de diavolul.
Atunci s-a mîniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea
i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă şi gîndea în ce chip să le pedepsească.
Spălîndu-şi trupul şi hainele schimbîndu-şi, a şezut la judecată la vedere,
înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punîndu-le înainte şi pe
sfintele fecioare aducîndu-le de faţă, a poruncit să le dezgolească, ca să
vadă trupurile lor. Însă cînd au început slujitorii să dezbrace hainele de
pe dînsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui
Dumnezeu, hainele lor atît de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca
pielea de trup şi toţi se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit
slujitorii ca să le dezbrace şi nimic n-au sporit. Iar ighemonul, şezînd la
judecată, deodată a dormit un somn greu, încît nici nu puteau a-l deştepta.
Pentru că îl clătinau şi cu mare glas strigau spre dînsul, iar el dormea ca
un mort. Şi, luîndu-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă,
îndată s-a deşteptat.
Auzind împăratul de cele ce s-au întîmplat ighemonului Dulţie
îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie
comitul. Iar acela, mai întîi pe Sfînta Irina punînd-o înaintea sa, a întrebat-o:
"Te vei supune poruncii împărăteşti?" Răspuns-a sfînta: "Nu mă voi supune,
căci sînt creştină şi roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Şi a poruncit comitul
să o ducă în temniţă. Apoi pe Agapia şi pe Hionia punîndu-le înaintea judecăţii
sale a zis către dînsele: "Sora voastră cea mai tînără a fost amăgită şi învăţată
de voi ca să defaime dumnezeieştile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă
chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă şi să ne asculte. Dar şi voi,
de voiţi să vă liberaţi de munci, aduceţi zeilor jertfă, precum aducem şi
noi, supunîndu-ne împărăteştilor porunci". Răspuns-a Sfînta Agapia: "Credinţa
noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfînta Hionia: "Dar tu ce zici?"
A răspuns Sfînta Hionia: "Credinţa noastră este neschimbată!" Zis-a comitul:
"Sînt la voi cărţi creştineşti?" Grăit-au sfintele: "Sînt cărţi, dar sînt
ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmaşii lui
Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă daţi de bunăvoie la o primejdie
ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar
folositoare; căci dintr-însa se naşte slava cea veşnică". Comitul zise: "Împliniţi
porunca împărătească şi jertfiţi zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns:
"Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată.
Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos,
ci fă cele poruncite ţie de împăratul tău cel pămîntesc, precum şi noi facem
cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".
Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor:
"Agapia şi Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească
împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare
s-au umplut de bucurie şi au strigat cu mare glas: "Mulţumesc Ţie, Doamne
Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui
Preasfînt, în mîinile Tale, Stăpîne, primeşte sufletele noastre". Şi le-au
aruncat în foc şi, rugîndu-se, şi-au dat sufletele în mîinile Domnului lor,
iar acel mare foc arzînd, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte
fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dînsele de arderea
focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului,
ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfîrşit fericit. Iar trupurile
lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia,
vindecătoarea de răni şi le-au dus la stăpîna lor, în casa în care locuia.
Iar Sfînta Anastasia, ungînd cu aromate acele trupuri muceniceşti, le-a pus
cu cinste în mormîntul cel nou, bucurîndu-se cu duhul şi rugîndu-se Domnului,
ca să o învrednicească şi pe ea a fi părtaşă darului acelora.
A doua zi, Sisinie comitul, şezînd la judecată, a adus pe
Sfînta Irina şi a zis către dînsa: "Jertfeşte zeilor ca să nu pieri în foc
ca şi surorile tale". Sfînta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sîrguiesc a fi
părtaşă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dînsele cînd voi sta înaintea
feţei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari
munci decît surorile tale". Sfînta răspunse: "Sînt gata pentru toate muncile,
pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobîndesc viaţă
şi prin foc trecînd, să ajung la odihnă şi la răcorire". Comitul zise: "Voi
porunci să te ducă în casa de desfrînare, ca acolo să fii batjocorită pînă
vei muri". Sfînta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrînaţi, mîncîndu-se
ca de un cîine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muşcîndu-se şi mai cu
voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decît să-mi întinez
sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăţia care se face fără de
voie şi pe care sufletul nu o voieşte nu se socoteşte păcat înaintea lui Dumnezeu.
Oare s-au întinat sfinţii care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea
numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sîngiuirile
cele jertfite idolilor?"
Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mîncînd din jertfele
noastre?" Sfînta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au şi
încununat. Căci, avînd mîinile legate şi gura deschizîndu-le cu sila, le-aţi
turnat sîngele cel jertfit; că plăcerea ce se primeşte de voie are pedeapsa
păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Aşa şi mie,
care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veţi
face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu
Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua şi cinste de la Dînsul, ca
una ce pătimesc pentru Dînsul nevoie şi silă. Deci n-am nici o grijă de orice
veţi voi să faceţi trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veţi da, sînt
gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic
Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceţi ceea ce aţi gîndit asupra mea".
Atunci comitul a dat-o ostaşilor, ca s-o ducă în casa de desfrînare
şi s-o batjocorească oricîţi vor voi, pînă ce va muri. Deci, fiind dusă sfînta
de ostaşi, i-au ajuns alţi doi ostaşi al căror chip era minunat şi luminat,
ca trimişi de la comitul şi au grăit către cei ce o duceau pe sfînta: "Ne-a
trimis comitul să duceţi pe această fecioară la locul unde vă vom arăta".
Apoi i-au dus după cetate şi, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostaşilor:
"Duce-ţi-vă şi ziceţi comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a
poruncit". Deci, s-au dus ostaşii la comit, iar cei doi luminaţi s-au făcut
nevăzuţi, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Şi stătea Sfînta Irina pe deal,
lăudînd şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mîinile desfrînaţilor.
Aflînd de aceea, comitul s-a mîniat că nu i s-a îndeplinit
porunca şi încălecînd pe cal a alergat la dealul acela. Şi vedea pe sfînta
fecioară stînd pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul
acela îngrădit ca de un zid mare şi de nesuit. Deci, umblînd împrejurul dealului,
se trudea cu mînie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; şi, ostenindu-se
aşa de dimineaţă pînă seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostaşi care erau
lîngă el au întins arcurile, au slobozit săgeţi către dînsa şi au rănit-o.
Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu rîd de tine, ticălosule, căci
ca la un bărbat tare ai ieşit cu oaste şi cu război către mine neputincioasa.
Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoţeşte acum
cu surorile mele!" Zicînd aceasta şi lui Dumnezeu dînd mulţumire s-a culcat
pe pămînt şi şi-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte
de Paşti, iar după ce a înnoptat, Sfînta Anastasia a trimis pe slugile sale
şi au luat cinstitul trup al Sfintei Muceniţe Irina din deal şi, ungîndu-l
cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.
Astfel s-a săvîrşit pătimirea Sfintelor trei muceniţe, surori
şi fecioare Agapia, Hionia şi Irina şi îndată sfintele muceniţe fecioare au
stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului
Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie
Cuvinte cheie: Agapia, Hionia, Irina
Cautare:
Vizualizari: 1110
Id: 1575
Imagine:
Share:
