Patimirea Sfintilor Mucenici Cosma si Damian, doctorii cei fara de arginti

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian, doctorii cei fără de arginţi
(1 iulie)

După răsărirea cea trupească a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni se auzea, ca un lucru oarecare de mirare, de viaţa tuturor sfinţilor mucenici ai lui Hristos, pentru că puterea Mîntuitorului s-a făcut minunată întru ei. Asemenea este de mirare tuturor îndrăzneala cu care ei se împotriveau ighemonilor.

Dintre unii ca aceia au fost şi aceştia, de care ne este acum cuvîntul, Sfinţii răbdători de chinuri: Cosma şi Damian, amîndoi fraţi după trup. Ei s-au născut în Roma cea veche, dintr-un tată şi o maică, şi au crescut în dreapta credinţă. Aceştia, învăţînd meşteşugul doctoricesc, tămăduiau toate bolile şi toate neputinţele; căci la toate aveau împreună ajutor darul lui Dumnezeu şi, peste cîţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mîinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvîrşit. Ei, bunii tămăduitori, de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri; pentru care s-au şi numit doctori fără de arginţi. Numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau ei trebuinţă: cei ce se tămăduiau să creadă în Hristos. Ei, nu numai în Roma, ci şi prin toate cetăţile dimprejur şi prin sate trecînd şi tămăduind pe cei bolnavi, pe mulţi îi întorceau la Hristos.

Pe lîngă darul cel tămăduitor şi prin îndurata dăruire, ei mai făceau şi bine popoarelor. Căci, avînd de la părinţi şi de la strămoşi multe averi adunate şi rămase lor, le vindeau şi le împărţeau la săraci şi la cei ce aveau trebuinţă. Astfel, hrăneau pe cei flămînzi, îmbrăcau pe cei goi şi arătau spre cei săraci şi lipsiţi de tot felul, milă şi îndurare. Cînd tămăduiau pe cei bolnavi, grăiau astfel către ei: "Noi numai mîinile punem pe voi, căci cu puterea noastră nimic nu putem face. Toate le lucrează prin noi tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu; în Care, de veţi crede cu neîndoială, îndată veţi fi sănătoşi". Aceia, crezînd, îndată cîştigau sănătatea. Şi astfel, în toate zilele întorcîndu-se mulţi de la păgînătatea închinării la idoli, se apropiau de Hristos.

Sfinţii aceştia doctori aveau petrecere deosebită într-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile părinţilor lor. Acolo avînd adăpostirea lor, i-au luminat cu sfînta credinţă pe toţi cei dimprejur. Diavolul însă, nevoind să vadă viaţa lor, care strălucea de faptele cele bune, a îndemnat pe nişte slujitori ai lor, ca să meargă la împărat, să pîrască pe aceşti nevinovaţi. Pe vremea aceea împărăţea în Roma, Carin. Acesta, ascultînd pe cei clevetitori, îndată a trimis ostaşi în satul acela, ca să prindă pe doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian şi să-i aducă înaintea lui la judecată. Mergînd ostaşii în satul acela şi întrebînd de Cosma şi Damian, credincioşii s-au adunat la sfinţi şi-i rugau să se ascundă, pînă ce va trece mînia cea împărătească. Dar sfinţii n-au voit să-i asculte pe ei, ci mai mult se sîrguiau să iasă de voie la ostaşii care îi căutau, dorind cu bucurie să pătimească pentru Hristos. Dar, după ce mai mulţi credincioşi s-au adunat la ei şi după ce i-au rugat cu lacrimi şi-i îndemnau ca să-şi păzească viaţa lor, nu pentru sineşi, ci pentru mîntuirea multora, atunci s-au supus lor fără să vrea.

Deci credincioşii, luîndu-i, i-au ascuns într-o peşteră. Ostaşii, căutîndu-i pretutindeni şi neaflîndu-i, s-au umplut de mînie şi, prinzînd pe nişte bărbaţi cinstiţi din satul acela, i-au legat cu lanţuri şi i-au dus la Roma. Înştiinţîndu-se Sfinţii Cosma şi Damian de acest lucru, îndată au ieşit din peşteră şi au alergat degrabă în urma ostaşilor. Deci, ajungîndu-i pe ei pe drum, au zis către dînşii: "Lăsaţi în pace pe aceşti nevinovaţi şi ne luaţi pe noi. Pentru că noi sîntem aceia pentru care voi aveţi poruncă să-i prindeţi". Deci ostaşii, liberîndu-i pe acei bărbaţi, au pus lanţurile pe Sfinţii Cosma şi Damian şi i-au dus la Roma, unde au fost păziţi pînă a doua zi.

A doua zi, împăratul a şezut la obişnuita judecată înaintea poporului care venise la locul de privelişte. Şi, punînd înainte pe Sfinţii Cosma şi Damian, a început a vorbi către ei cu glas mare, zicîndu-le: "Voi sînteţi cei ce vă împotriviţi zeilor părinţilor noştri şi tămăduiţi bolile între oameni şi între dobitoace fără de plată, cu oarecare meşteşug de vrăji, amăgind prin aceasta poporul cel prost, ca să se depărteze de zei şi de legile părinteşti? Măcar acum, întorcîndu-vă de la a voastră rătăcire, ascultaţi sfatul meu cel bun şi, apropiindu-vă, aduceţi jertfă zeilor, care îndelung v-au răbdat pe voi pînă acum. Căci, făcîndu-li-se strîmbătate de către voi, nu v-au răsplătit rău pentru rău, cu toate că puteau să vă răsplătească; dar au răbdat, aşteptînd întoarcerea voastră către ei".

Sfinţii cei plăcuţi ai lui Hristos, ca şi cu o gură răspunzînd către împăratul, au grăit: "Noi pe nici un om nu l-am înşelat, nici nu ştim de vrăji, nici am făcut vreun rău cuiva, ci tămăduim bolile cu puterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zicînd: Pe cei bolnavi tămăduiţi, pe cei leproşi curăţiţi. Aceasta o facem fără plată, de vreme ce Mîntuitorul a poruncit, zicînd: În dar aţi luat, în dar daţi. Noi nu avem trebuinţă de averi, ci căutăm mîntuirea sufletelor omeneşti şi slujim neputincioşilor şi săracilor ca Însuşi lui Hristos. Acela socoteşte îngrijirile cele făcute pentru dînşii, ca Lui, zicînd către bunii dătători: Flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; am însetat şi M-aţi adăpat; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat. Aceste porunci ale Lui ne sîrguim a le împlini, aşteptînd ca să luăm de la Dînsul plată în viaţa cea fără de sfîrşit a împărăţiei cerului. Zeilor închipuiţi de tine, nicidecum nu voim să le slujim; tu şi ai tăi slujiţi-le lor, pentru că noi ştim cu adevărat că aceia nu sînt dumnezei. De voieşti, împărate, noi îţi punem înainte un sfat bun; adică să cunoşti pe Unul şi adevăratul Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Care răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Pentru trebuinţa noastră şi spre slava numelui Său cel mare, Aceluia să-i slujeşti, depărtîndu-te de idolii cei nesimţitori şi fără suflet!"

Atunci împăratul Carin a zis către dînşii: "Nu v-am chemat să grăiţi filosofii, ci să aduceţi jertfă zeilor!" Sfinţii au răspuns: "Noi aducem Dumnezeului nostru jertfă fără de sînge sufletele noastre, Celui ce ne-a izbăvit din cursele diavolului şi a dat pe Fiul Său Unul Născut pentru mîntuirea lumii. Acel Dumnezeu este nezidit, ziditor al tuturor; pe cînd zeii tăi sînt nişte scorniri omeneşti şi sînt făcuţi de mîini omeneşti. De n-ar fi fost între oameni meşteşugul de a face pe zei, voi n-aţi fi avut la ce să vă închinaţi". Carin a zis: "Nu batjocoriţi pe veşnicii zei, ci mai ales, apropiindu-vă, să vă închinaţi lor cu jertfe, mai înainte de a primi muncile ce vă aşteaptă!"

Atunci robii lui Hristos, umplîndu-se de Duhul Sfînt, au zis: "O, împărate, să fii ruşinat împreună cu zeii tăi, deoarece mintea ta se întoarce de la Dumnezeul Cel ce pururea este şi vieţuieşte în veci! Deci, faţa ta să se întoarcă de la locul său, spre a ta înfruntare, ca să te deprinzi prin încercare ce poate Dumnezeul nostru!"

Sfinţii,zicînd acestea, îndată faţa lui Carin s-a schimbat şi s-a întors la spate, iar grumajii lui i s-au sucit, încît nu putea să-i mai întoarcă; deci, nimeni nu putea să-i ajute cu ceva. Astfel el şedea pe scaun, avînd grumajii şi faţa întoarsă, iar poporul care privea la el, striga cu glas mare: "Mare este Dumnezeul creştinilor şi nu este alt Dumnezeu afară de Dînsul!" Dintru acea vreme mulţi au crezut în Hristos şi au rugat pe sfinţii doctori să-l tămăduiască pe împărat. Chiar şi împăratul singur se ruga către dînşii, zicînd: "Acum ştiu cu adevărat că sînteţi robi ai adevăratului Dumnezeu. De aceea mă rog către voi ca, precum aţi tămăduit pe mulţi, aşa să mă tămăduiţi şi pe mine, căci şi eu cred că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul propovăduit de voi, Care a făcut cerul şi pămîntul!"

Atunci sfinţii au zis către dînsul: "De vei cunoaşte pe Dumnezeul Cel ce ţi-a dat viaţa şi împărăţia şi de vei crede într-Însul cu toată inima, Acela poate să te tămăduiască pe tine". Împăratul, auzind aceasta, a zis cu glas mare: "Cred în Tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, miluieşte-mă pe mine şi nu pomeni neştiinţa mea cea dintîi!" Aceasta zicînd împăratul, i s-au îndreptat grumajii, asemenea şi faţa i-a venit la loc precum a fost mai înainte. Apoi, sculîndu-se din locul său, şi-a ridicat ochii spre cer şi, înălţîndu-şi mîinile, a dat mulţumire lui Dumnezeu împreună cu tot poporul, zicînd: "Bine eşti cuvîntat Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, Care m-ai adus din întuneric la lumină prin aceşti sfinţi ai Tăi!" Astfel tămăduindu-se, împăratul a cinstit pe Sfinţii doctori Cosma şi Damian şi i-a liberat pe ei cu pace; iar ei, plecînd din Roma, s-au dus în satul lor.

Locuitorii satului acela şi cei de primprejur, auzind toate cele ce se făcuseră în Roma, au ieşit în întîmpinarea plăcuţilor lui Dumnezeu şi i-au primit cu bucurie, veselindu-se şi slăvind pe Stăpînul Hristos. Dar sfinţii, după obiceiul lor, iarăşi umblau primpre-jurul cetăţilor şi prin sate, tămăduind neputinţele şi luminînd poporul cu sfînta credinţă, apoi iarăşi se întorceau în satul lor.

Dar vrăjmaşul diavol, neputînd prin meşteşugirea sa cea dintîi să piardă dintre cei vii pe aceşti sfinţi, a scornit un alt meşteşug. În părţile acelea era un doctor slăvit, de la care aceşti oameni preaminunaţi învăţaseră meşteşugul doctoricesc. Pe acela vrăjmaşul l-a îndemnat să-i ucidă pe sfinţi, deoarece nu putea suferi slava lor cea bună. Deci acel doctor, chemînd pe sfinţi la dînsul prin înşelăciune, i-a luat la un munte ca să adune buruieni pentru doctorii, dar în inima lui avea gîndul lui Cain. De aceea, ducîndu-i pe ei departe, a rînduit ca deosebit fiecare să adune buruieni. Astfel, pîndind mai întîi asupra unuia, l-a ucis cu pietre; apoi şi pe celălalt. După aceea, luînd trupurile lor, le-a ascuns lîngă un izvor de apă ce era în apropiere.

Astfel sfinţii răbdători de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian, şi-au luat sfîrşitul vieţii şi s-au învrednicit de cununile muceniceşti de la Hristos Domnul şi Mîntuitorul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cuvinte cheie: Sfintii Mucenici Cosma si Damian, doctorii cei fara de arginti

Cautare: