Împăratul Diocleţian (284-305), în anul întîi al prigonirii
ce s-a făcut de dînsul asupra creştinilor, mergînd de la Roma, a intrat în cetatea
Nicomidiei, unde a făcut mulţi idoli şi s-a închinat lor; după cîteva zile,
a fost prins înaintea cetăţii omul lui Dumnezeu, episcopul Teopempt, care a
pătimit la începutul prigonirii făcută de marele păgîn Diocleţian, şi fiind
adus înaintea împăratului, a zis: "Nu sînt dumnezei acei idoli de argint, de
aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle,
nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul,
a făcut cerul, pămîntul şi marea, precum şi toate cele ce sînt într-însele". Acestea şi multe altele grăindu-le sfîntul despre credinţa creştinească,
s-a supărat împăratul şi i-a zis: "Nu te-am chemat să vorbeşti multe cuvinte,
ci ca îndată să încetezi vorba şi să aduci jertfă zeului Apolon". Sfîntul Teopempt
a răspuns: "Unor zei ca aceştia eu niciodată nu voi aduce jertfă, nici mă voi
teme de chinurile tale, căci este scris: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul,
iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar tu, avînd putere asupra trupului meu,
fă ceea ce voieşti". Atunci împăratul a poruncit să fie ars în cuptor episcopul,
de viu. Deci, ostaşii au aprins cuptorul de dimineaţa pînă la amiază, şi sfîntul
episcop a zis către dînşii: "Să încetaţi puţin şi eu voi arăta puterea Domnului
Dumnezeului meu, pentru al Cărui sfînt nume se încinge acel cuptor, spre a mă
pierde". Zicînd aceasta, s-a aruncat în cuptorul cel foarte aprins şi a şezut
în mijlocul lui, iar aceia s-au dus, crezînd că el va arde şi va pieri îndată.
Dar la miezul nopţii, ieşind sfîntul bărbat din cuptor şi intrînd în casă la
împăratul, deschizîndu-se toate uşile singure, l-a deşteptat şi i-a zis: "Eu
sînt Teopempt, episcopul, omul lui Iisus Hristos, pentru că n-am murit, după
cum tu ai poruncit ca să mă omoare şi iată că sînt viu". Zicînd acestea, s-a
dus iarăşi în cuptor; iar împăratul, văzîndu-l pe sfîntul şi auzind cuvintele
lui, s-a înspăimîntat şi a rămas ca un mut, de frica cea mare. A doua zi, chemînd
pe ostaşii săi, le-a zis: "Aţi aruncat pe creştinul acela în cuptorul cel ars,
unde v-am poruncit?" Ostaşii au răspuns: "Am făcut, stăpîne, precum ne-ai poruncit;
l-am aruncat şi, arzînd, a murit ieri". Atunci Diocleţian a pornit cu ostaşii săi şi s-a oprit înaintea
cuptorului, dar a auzit pe sfîntul episcop, cîntînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu
în mijlocul cuptorului celui arzînd, şi s-a mirat foarte mult. Ieşind sfîntul din cuptor nevătămat, împăratul a zis către cei
de faţă: "Vedeţi ce putere are vraja creştinească; căci am auzit că în numele
unui Iisus îşi săvîrşesc farmecele lor". Deci a poruncit ca în acelaşi ceas
să prindă un cîine şi să-l arunce în cuptor, vrînd să vadă dacă nu va arde cîinele,
precum n-a ars episcopul cu minune; dar îndată a ars cîinele. Văzînd aceasta
împăratul, a zis către omul lui Dumnezeu: "Voi pune asupra ta mai multe chinuri,
ca asupra unui necurat, de vreme ce te-am cunoscut că eşti înşelător şi vrăjitor".
Şi a poruncit ca într-o temniţă să fie închis, fără a i se da nici pîine, nici
apă, pînă în ziua în care avea să-l judece înaintea poporului; şi a petrecut
omul lui Dumnezeu douăzeci şi două de zile în această temniţă, fără hrană şi
băutură, întărindu-se de Dumnezeu. După trecerea acestor zile, împăratul a poruncit ostaşilor săi
să meargă ca să cerceteze dacă se află încă în viaţă creştinul acela. Ostaşii,
mergînd la închisoare, l-au găsit viu şi cu faţa veselă, ospătat ca la o masă
împărătească; apoi s-a supărat Diocleţian şi a scos din temniţă pe fericitul
episcop şi, rupîndu-şi hainele de pe dînsul, a bătut din palme, zicînd: "Veniţi
şi vedeţi vraja creştinească". Iar fericitul episcop a zis: "Pînă cînd, ticălosule,
ai inima închisă, şi nu cunoşti pe Dumnezeul cel adevărat, în Care eu cred?
Acela mi-a dat mie putere şi tărie. Cîtă vreme te voi birui, voi socoti nimic
toate chinurile". Împăratul, auzind de toate acestea, a poruncit să-i scoată ochiul
cel drept şi să-l puie în mîna lui cea dreaptă, şi astfel să-l ducă iarăşi în
temniţă. Acolo, rugîndu-se sfîntul, o lumină mare a strălucit în întuneric şi
îndată ochiul său s-a deschis, fiind întreg şi sănătos ca şi celălalt. De acest
lucru înştiinţîndu-se împăratul şi văzîndu-l, s-a mîniat mai mult şi a zis:
"Mă jur pe împărăţia Romei şi pe marele Apolon, că nicidecum nu mă voi odihni
pînă ce nu voi chema mai întîi pe cel mai puternic vrăjitor, care va putea să-ţi
risipească toate meşteşugurile şi farmecele tale". Aceasta zicînd, iarăşi a
poruncit să-l ducă în temniţă. A trimis apoi scrisorile sale în toate părţile
stăpînirii, că, dacă se va afla vreun vrăjitor, care să poată risipi farmecele
creştineşti, să vină la dînsul degrabă şi să ia multe daruri şi mare cinste.
Deci a venit un vrăjitor, anume Teona, care stînd înaintea lui Diocleţian, a
zis: "După porunca voastră împărătească, am venit ca mai degrabă să dezleg creştineştile
farmece, căci nu se va afla în mine nedreptate înaintea ta". Aceasta auzind împăratul, s-a bucurat şi a zis: "Este la mine
în temniţă un boier creştin, ale cărui farmece de le vei dezlega, mare cinste
vei lua". Teona i-a zis: "Să facă creştinul acela vreo putere înaintea mea şi
eu voi risipi toate lucrările lui". Deci, veselindu-se împăratul de nişte cuvinte ca acestea, a
zis către dînsul: "Eu aş voi ca de la tine mai întîi să văd vreun semn". Teona
i-a zis: "Să se aducă aici un bou mai sălbatic". Acela fiind adus, Teona a şoptit
nişte cuvinte în urechile boului şi îndată boul a crăpat în două şi fiecare
parte era deosebită. Atunci mirîndu-se împăratul, a zis: "Cu adevărat tu eşti destoinic
pentru risipirea farmecelor creştineşti". Teona vrăjitorul a zis către împărat:
"Aşteaptă puţin şi vei cunoaşte prin minune lucrul ce s-a făcut, împărate".
Aceasta zicînd, a poruncit ca să-i aducă un cîntar şi a pus în el acele părţi
ale boului, umflîndu-se amîndouă deopotrivă. Deci a poruncit Diocleţian ca să aducă înaintea sa pe Sfîntul
Teopempt, episcopul, şi, punîndu-l împotriva vrăjitorului, a zis către dînsul:
"Ştiindu-te că eşti înşelător şi vrăjitor, am chemat acest fermecător din părţile
Egiptului, voind să cunosc cine din voi este mai puternic în fermecătorii". Atunci Teona a zis către episcop: "Două meşteşuguri ale farmecelor
voi săvîrşi acum asupra ta şi de nu te vor vătăma, voi crede şi eu în Dumnezeul
tău". Deci, făcînd două turte din făină fermecată, i-a dat episcopului să mănînce;
iar el, luînd, le-a mîncat şi s-au îndulcit în gura lui ca mierea, cu nimic
vătămîndu-l. Văzînd aceea Teona, s-a mirat şi a zis: "Încă un meşteşug de
farmece minunat voi săvîrşi asupra ta şi de nu te va vătăma, voi crede în Dumnezeul
tău". Luînd un pahar de apă, a pus într-însul o iarbă aducătoare de
moarte şi a chemat numele celor mai puternici diavoli, ca mai puternică să-i
fie otrava, apoi a dat-o sfîntului să bea; el bînd-o, a rămas nevătămat. Teona, căzînd la picioarele episcopului, a zis: "Sînt creştin
şi mă închin Celui răstignit". Împăratul auzind aceasta, s-a tulburat foarte
şi a strigat, zicînd: "Mari sînt facerile de minuni ale creştinilor, care se
fac cu vrăji". Deci, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde sfîntul episcop învăţînd
credinţa pe Teona, l-a numit Sinesie, adică "plin de înţelegere", de
vreme ce a înţeles cu inimă curată şi a cunoscut pe Hristos Dumnezeu; apoi l-a
botezat acolo. A doua zi împăratul a poruncit ca pe sfîntul episcop să-l aducă
înaintea sa şi, plecîndu-şi grumajii, a zis către dînsul: "Bucură-te, învăţătorule
al vrăjitorilor", şi-l sfătuia cu cuvinte multe spre păgînătatea elinească. Nevrînd sfîntul să jertfească zeilor, împăratul a poruncit să-l
întindă pe pămînt, cu faţa în sus şi de patru lemne să-l lege de mîini şi de
picioare, apoi să aducă o bucată mare de piatră dintr-un stîlp sfărîmat, pe
care abia opt oameni puteau s-o ducă şi s-o pună pe pîntecele sfîntului. Dar
rugîndu-se sfîntul episcop rugîndu-se, îndată acea piatră ce era pe pîntece,
singură ridicîndu-se, s-a aruncat de la dînsul departe, ca de 15 coţi. Atunci Diocleţian a poruncit să-l spînzure de picioare, cu capul
în jos şi altă piatră grea să-i spînzure de grumaji; deci a lăsat pe sfîntul
spînzurat de dimineaţă pînă la al treilea ceas din zi. Apoi a poruncit să taie
funia cu care sfîntul era spînzurat de picioare, ca astfel, deodată căzînd şi
capul sfărîmîndu-şi de greutatea pietrei, iar grumajii rupîndu-şi, să se sfîrşească.
Aceasta făcîndu-se, sfîntul episcop, cu puterea lui Dumnezeu, a stat drept pe
picioarele sale. După aceasta tiranul a dat asupra lui hotărîre de moarte, pe
care sfîntul cu bucurie a primit-o şi cu glas mare a grăit: "Bine este cuvîntat
Dumnezeu şi Tatăl Domnului Iisus Hristos, Care m-a învrednicit să ajung această
zi, pe care în toată vremea o doream; deci mă rog, Ţie, Doamne, pomeneşte-mă
şi în acest ceas". Zicînd aceasta, şi-a plecat genunchii şi i-au tăiat capul,
săvîrşindu-se în pace şi în mărturisirea Sfintei Treimi. După aceea a poruncit împăratul ca să aducă înaintea sa pe Teona
vrăjitorul, care crezuse în Hristos şi după ce n-a putut nici cu îmbunări, nici
cu îngroziri să-l înduplece la jertfele idoleşti, a poruncit să-l arunce într-o
groapă adîncă, să-l astupe cu ţărînă, apoi a adus cai ca să calce pe sfînt în
groapă. Astfel, Sfîntul Teona astupîndu-se cu ţărînă şi de picioarele cailor
mult călcîndu-se, a trecut către Domnul. Deci Sfinţii Mucenici Teopempt episcopul şi Teona, zis Sinesie,
şi-au săvîrşit nevoinţele lor cele muceniceşti de la Diocleţian împăratul, în
Nicomidia; împărăţind peste toţi Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună
cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine slava, în veci. Amin.Pătimirea Sfinţilor Mucenici Teopempt şi Teona
(5 ianuarie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
Cuvinte cheie: Sfantul Teopempt, Sfantul Teona
Cautare:
Patimirea Sfintilor Mucenici Teopempt si Teona
Vizualizari: 1162
Id: 1350
Imagine:
Share:
Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan si Sfanta Mucenita Atanasia, cu cele trei fiice ale ei
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Cuvant la Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos
Soborul Sfintilor Parintilor nostri si marilor dascali si ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur
Viata Maicii noastre Sinclitichia
Viata Sfantului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Sfantul Sfintit Mucenic Ipolit si cei impreuna cu dinsul
Viata Cuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare
Viata Cuviosului Parintelui nostru Maxim Cavsocalivitul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.