Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim şi Tala
(16 martie)
Cetatea Laodiceei - nu cea din Siria, ci aceea care se află
în ţara Cariei, între rîurile Licos şi Melder, în Asia Mică -, avea doi preoţi,
fraţi după trup, pe Trofim şi Tala, de neam din ţara Cariei, din cetatea ce
se numea Stratonica. Ei erau bărbaţi tari în credinţă, rîvnitori după Hristos
şi propovăduitori ai cuvîntului lui Dumnezeu, şi, întorcînd sufletele cele
rătăcite la calea mîntuirii, se împotriveau totdeauna elinilor şi ocărau slujba
lor diavolească, cea de Dumnezeu urîtă.
Odată, necuraţii închinători de idoli fiind mustraţi de dînşii,
s-au aprins cu mînie, i-au prins pe amîndoi şi i-au legat. Într-acea vreme,
împărăţind Diocleţian şi Maximian (286-305), a venit în părţile Cariei ighemonul
Asclipiodot şi locuia în cetatea ce se numea Vofor, care nu era departe de
Laodiceea. Deci, mai marele curţii Laodiceei, cu ai săi mai mari peste cetăţi
şi sfetnici, au trimis la ighemon, spunîndu-i despre acei doi preoţi prinşi,
să întrebe ce porunceşte să facă cu dînşii, cerînd răspuns. Deci au luat răspuns
ca să-i ucidă pe amîndoi cu pietre.
Apoi, scoţîndu-i pe Sfinţii Mucenici Trofim şi Tala la locul
uciderii, au început să-i lovească, însă sosind îndată dumnezeiescul ajutor,
a stat înaintea sfinţilor, apărîndu-i de lovirea pietrelor; încît, cîte pietre
se aruncau asupra lor, nici o piatră nu i-a vătămat; ci mai ales cei ce le
aruncau, se răneau pe ei singuri cu acele pietre. Deci, ostenindu-se multe
ceasuri şi nesporind nimic, slăbind, au încetat. Mai marele curţii şi cei
cu dînsul, mirîndu-se de un lucru ca acesta străin, i-au lăsat pe amîndoi
liberi. Iar ei, cu netăcută gură şi cu netemătoare limbă, învăţau pe toţi
credinţa lui Hristos, iar necredinţa elinească o mustrau.
După cîtăva vreme, prinzîndu-i mai marii cetăţilor, i-au dus
la ighemon, în cetatea Vofor, spunîndu-i: "Pe aceştia i-am împroşcat cu pietre
după porunca ta, dar pietrele nu s-au atins de dînşii; de aceea i-am adus
la stăpînirea ta". Atunci ighemonul a poruncit să-i spînzure pe sfinţi şi
să le strujească trupurile cu unghii de fier, fără nici o milă; însă ei, fiind
strujiţi, strigau cu mare glas: "Sîntem creştini şi nu ne vom închina idolilor,
iar păgîneasca poruncă a pămînteştilor împăraţi n-o vom asculta". După o muncă
ca aceea, ighemonul i-a judecat la răstignire, zicînd: "Să se răstignească,
ca şi vrăjitorul acela în care cred ei". Apoi au dus pe sfinţi afară din cetate,
unde erau cruci pregătite. Sfinţii mergeau cu mare veselie, mulţumind lui
Hristos Dumnezeu că-i învredniceşte a se sfîrşi cu un sfîrşit ca acesta al
Crucii şi că se fac părtaşi preacinstitelor Lui patimi şi Sfintei Răstigniri.
Iar atunci popor mult, bărbaţi şi femei, îi urmau, voind să le vadă sfîrşitul.
Şi ducîndu-i la cruci, unii din ai lor le-au adus puţină gustare şi i-au rugat
să guste; deci, netrecînd ei cu vederea poftirea celor ce-i rugau, au primit
ceva în gură, iar celelalte le-au împărţit celor ce erau de faţă.
După aceea i-au pironit pe cruci cu piroane de fier şi i-au
răstignit, după asemănarea răstignirii lui Hristos. Şi fiind spînzuraţi pe
cruci, grăiau către popor, învăţîndu-i cunoştinţa lui Dumnezeu şi a sfintei
credinţe. Şi s-a făcut strigare mare în popor; pentru că unii ocărau pe ighemon
pentru tirania aceea, zicînd că a dat cu nedreptate la cumplită moarte pe
nişte bărbaţi ca aceia, iar alţii strigau: "Slavă Ţie, Dumnezeule, că în vremurile
noastre S-a arătat puterea lui Iisus". Iar o femeie evreică se închina sfinţilor,
pe cînd erau spînzuraţi pe cruci, zicînd: "Fericită este maica aceea care
i-a născut".
Şi stătea acolo şi maica lor, privind cu inimă vitează la
pătimirea acelor doi fii ai săi; şi mulţi din cei ce stăteau înainte adunau
sîngele sfinţilor ce pica; unii îşi înmuiau basmalele în sînge, iar alţii
inelele, pentru tămăduirea neputinţelor sufleteşti şi trupeşti. Iar Mucenicii
lui Hristos, Trofim şi Tala, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-au dat sfintele lor
suflete în mîinile Domnului lor. Apoi credincioşii au pregătit pînze curate
şi aromate cu bun miros pentru îngroparea cinstitelor lor trupuri. Şi a alergat
acolo străjerul temniţei, care se închina mucenicilor lui Hristos, mărturisind
la tot poporul că i-a văzut pe amîndoi suindu-se la ceruri şi trei îngeri
suindu-se împreună şi vorbind cu dînşii.
Apoi poporul s-a dus la curtea ighemonului şi l-a rugat să
poruncească să se ia de pe cruci trupurile mucenicilor şi să se dea îngropării.
Iar ighemonul, mîniindu-se, a poruncit ostaşilor ca să bată pe cei ce merseseră
acolo. Apoi, trecîndu-i mînia, a poruncit că cine va voi, poate să ia trupurile
celor morţi. Şi aşa, au pogorît pe sfinţi de pe cruci şi în raclă nouă i-au
pus. Apoi s-a făcut ceartă între creştini, unde să-i îngroape pe dînşii; pentru
că unii voiau într-un loc, iar alţii într-alt loc voiau să-i aşeze pe sfinţi.
Plecîndu-se ziua, creştinii au fost aproape de trupurile sfinţilor
toată noaptea, cu lumînări şi cu cîntări de psalmi. Iar a doua zi a mers femeia
ighemonului, ducînd aromate binemirositoare şi turnîndu-le peste trupurile
mucenicilor, a acoperit racla cu acoperămînt de mare preţ şi a zis înaintea
tuturor: "Eu, în noaptea trecută, am văzut în vis pe bărbaţii aceştia trimişi
de Dumnezeu împreună cu îngerii, ca să răsplătească bărbatului meu pentru
uciderea cea nevinovată". Deci ea a ocărît mult tirania şi ne-credinţa soţului
său. După aceea, maica sfinţilor şi doi bărbaţi cinstiţi, Zosima şi Artemie,
care erau dintr-o cetate şi vecini ai acelor sfinţi mucenici, luînd racla
cu trupurile sfinţilor mucenici, i-au dus în patria lor şi i-au îngropat cu
cinste, aproape de cetatea Stratonica.
Apoi a sosit ziua în care se făcea de păgîni praznicul naşterii
lui Diocleţian. Şi, mergînd ighemonul în Laodiceea, făcea masă mare, veselindu-se
cu împăratul său. Şi, iată, deodată l-a ajuns dumnezeiasca pedeapsă, pentru
sîngele mucenicilor vărsat cu nedreptate. Pentru că deodată a căzut la pămînt
şi ca un îndrăcit se scutura, tremurînd cu toate mădularele; şi era frică
mare asupra tuturor celor ce erau acolo şi priveau la dînsul. Deci striga
cel muncit: "Unde este idolul Zeus? Unde este zeul Ieraclie? Unde este zeul
Ermis? Unde sînt ceilalţi zei şi zeiţe ca să-mi ajute mie?"
Şi iarăşi zicea: "În zadar m-am închinat lor, că iată mă dau
focului veşnic de Dumnezeu cel adevărat, Care este în cer, şi de slugile Lui,
Trofim şi Tala".
Astfel grăind, glasul strigării lui pretutindeni străbătea
şi îşi rupea cu dinţii carnea de pe sine. Şi aşa, muncindu-se cumplit şi muşcîndu-şi
limba, şi-a lepădat sufletul său necurat. Deci acela cu tînguire amară s-a
dus la zeii săi necuraţi, ca în iad veşnic să se muncească. Iar Sfinţii Mucenici
ai lui Hristos, Trofim şi Tala, cu glas de bucurie au trecut la Hristos, Dumnezeul
nostru, ca veşnic să împărăţească înaintea prealuminatului scaun al Tatălui
şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, al unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine
slavă, în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna martie
Cuvinte cheie: Sfintii Mucenici Trofim si Tala, Trofim, Tala
Cautare:
Vizualizari: 1543
Id: 1510
Imagine:
Share:
