Pătimirea Sfantului Mucenic Vasilisc, nepotul Sfîntului Teodor Tiron
(22 mai)
(Scrisă de Sfîntul Mucenic Evsignie)
După uciderea Sfinţilor Mucenici Eutropie şi Cleonic, cu care
împreună a pătimit multe şi Sfîntul Vasilisc, el, rămînînd viu, şedea în temniţă.
După moartea ighemonului Asclipiodot, a venit în locul lui, în părţile Pontului,
un alt ighemon cu numele Agripa, trimis de tinerii Maximian şi Maxim, ca să
prigonească şi să ucidă pe cei ce credeau în Hristos. Mai înainte de intrarea
lui în cetatea Amasiei, Sfîntul Vasilisc era acolo în temniţă şi se ruga lui
Dumnezeu cu lacrimi, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, adu-ţi aminte de mine
şi nu mă uita pînă în sfîrşit, dar şi chemarea mea spre mucenicie arătat s-o
aduci la desăvîrşire, ca să nu fiu despărţit de acei sfinţi bărbaţi care au
fost prinşi cu mine şi au pătimit mai înainte de mine şi s-au încununat".
Deci, arătîndu-i-se lui Domnul la miezul nopţii în vedenia
visului, i-a zis: "Îmi aduc aminte de tine şi nu te voi uita! Deja numele
tău s-a scris de la început cu cei ce au fost prinşi cu tine; deci, nu te
mîhni ca cel mai de pe urmă, pentru că pe mulţi îi vei întrece şi pomenirea
ta o voi face slăvită în tot pămîntul. Du-te acum şi dă sărutarea cea mai
de pe urmă maicii tale, fraţilor şi rudeniilor, iar, cînd te vei întoarce,
vei lua cununa mucenicească şi îndată te vei odihni în Comani. Dar să nu te
temi de muncile ce ai să le pătimeşti, că Eu sînt cu tine şi nu te vor vătăma
supărările cele omeneşti".
Deşteptîndu-se, Sfîntul Vasilisc, s-a umplut de bucurie şi,
pe cînd se ruga, a văzut uşile temniţei deschise. Apoi, începînd a se face
ziuă, a rugat pe ostaşii care îl păzeau şi pe păzitorul cel mai mare al temniţei,
zicînd: "Daţi-mi voie pentru patru zile să mă duc să văd pe maica şi pe fraţii
mei, cei ce petrec în satul Cumialii; iar după aceea mă voi întoarce cu alergare
la adevăratul meu Tată, Iisus Hristos". Dar, ostaşii şi păzitorul temniţei
i-au răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul tău, Căruia tu neîncetat Îi slujeşti,
că de nu ne-am teme de ighemon, pe care îl aşteptăm să vină îndată, te-am
elibera cu totul". Grăit-a sfîntul: "Nu voiesc să fiu liber cu totul ci, precum
am zis, să mă duc numai să mă închin maicii mele, fraţilor şi rudeniilor,
fiindcă Domnul meu mi-a poruncit să fac aceasta".
Ostaşii ziseră: "Ne temem ca nu cumva, după eliberarea ta,
ighemonul să te ceară degrabă de la noi, fiindcă am auzit astăzi că are să
vină ighemonul în cetate şi toţi cei legaţi sînt înscrişi pentru judecată".
Sfîntul Vasilisc a zis: "Voia Dumnezeului meu este să mă duc în satul meu;
deci, dacă aveţi plăcere, să meargă unii dintre voi cu mine, apoi ne vom întoarce
împreună". Atunci ostaşii s-au învoit la voia Domnului şi, sculîndu-se unii
dintre ei, s-au dus cu dînsul în satul lui şi, cu multă bucurie, l-au întîmpinat
pe el fraţii lui, căci avea trei fraţi şi maica sa, şi i-au ospătat şi cinstit
pe ostaşi în casa lor.
A doua zi, chemînd pe toate rudeniile lui, a grăit multe către
dînşii din cele pentru folosul sufletului şi din învăţătura creştinească,
zicînd că ni se cade a intra în împărăţia lui Hristos cu multe supărări. Deci,
mîngîindu-i pe toţi şi sărutîndu-i cu sărutarea cea mai de pe urmă, le-a zis:
"Iubiţi fraţi, părinţilor şi fiilor întru Hristos, petreceţi în credinţa Domnului
nostru Iisus Hristos şi să nu vă depărtaţi nicidecum de El; pentru că nimic
nu este lumea aceasta şi cele din ea. Toate acestea sînt ca o umbră ce trece,
iar Domnul petrece în veci. Deci, mă rog vouă, rugaţi-vă pentru mine Stăpînului
nostru, Dumnezeul tuturor, să-mi dea putere ca să-mi săvîrşesc nevoinţa pătimirii,
precum a dat sfinţilor Teodor Tiron, Eutropie şi Cleonic, care au fost prinşi
cu mine. Mîntuiţi-vă, preaiubiţi părinţi, maicilor, fraţilor, surorilor şi
fiilor, că mă duc acum de la voi şi nu mă veţi mai vedea în viaţa aceasta
vremelnică". Sfîntul, zicînd acestea, s-a făcut plîngere şi tînguire mare
şi au zis către dînsul: "După ce îţi vei săvîrşi bine alergarea ta, roagă-te
Domnului pentru noi şi pentru tot neamul creştinesc, ca să înceteze prigoana
asupra credinţei celei soborniceşti şi ca să se piardă slujirea la idoli,
iar darul lui Hristos să strălucească peste tot pămîntul". După acestea, Sfîntul
Vasilisc se pregătea să se întoarcă cu ostaşii pe aceeaşi cale la temniţă,
în legăturile sale.
În acea vreme ighemonul Agripa a ajuns în cetatea Amasiei,
şi, chemînd pe cei mai dintîi între cetăţeni, a intrat cu dînşii în capiştea
idolească, care se numea Petason şi în alta numită Serapion, aducînd jertfă
necuraţilor lui zei. A doua zi, şezînd la judecată, cerceta pe cei ce erau
în legături; astfel a chemat mai întîi pe Vasilisc, fiindcă auzise de dînsul
şi voia să-l pună pe el mai întîi înaintea judecăţii sale. Ducîndu-se în temniţă
unul din cei mai mari ai cetăţii, ca să aducă pe Vasilisc la ighemon, nu l-a
găsit în legături. Deci, a prins pe păzitorul temniţei şi, legîndu-l, l-a
dus în divan. Ighemonul, schingiuindu-l, îl întreba: "Cum ai dezlegat pe vrăjmaşul
zeilor noştri, nesocotind poruncile împărăteşti?" Iar păzitorul a răspuns:
"Sînt două zile astăzi, de cînd Vasilisc s-a dus cu ostaşii în satul lui".
Ighemonul, umplîndu-se de mînie, a zis: "Capul tău îl voi tăia cu sabia, de
nu vei pune înaintea mea pe hulitorul şi ocărîtorul zeilor". Zis-a păzitorul
temniţei: "Într-a patra zi îl voi aduce înaintea ta".
Ighemonul a trimis îndată cu păzitorul acela, pe un slujitor
al său, om cu obicei sălbatic şi cumplit, împreună cu mulţi ostaşi, şi a zis
aceluia: "Acum te voi cunoaşte pe tine dacă eşti adevărat rîvnitor către zei,
de vei prinde pe acel hulitor şi batjocoritor şi-l vei aduce legat la mine
în Cumani, că acolo mă duc". Deci, slujitorul acela, plecînd de la ighemon,
a gătit nişte încălţăminte de aramă, care avea înăuntru piroane lungi de fier
ascuţite şi, luînd pe păzitorul temniţei şi pe ostaşi, s-a dus în satul lui
Vasilisc, ducînd pe un asin lanţuri grele de fier. Şi m-am dus şi eu - zice
scriitorul acestei pomeniri, Sfîntul Evsignie - urmîndu-le lor, că voiam să
văd pătimirea şi sfîrşitul Sfîntului Vasilisc.
Ajungînd ei la satul acela, au prins pe mucenic tocmai cînd
ieşea din casă şi se îndrepta spre cetatea Amasiei, la legăturile lui. Deci,
l-au legat cu două lanţuri, un lanţ de fier i-au pus pe grumaz şi l-au încălţat
cu încălţămintele cele de aramă, care aveau piroane. Acele piroane au străbătut
picioarele sfîntului pînă la oase, curgînd sînge din răni şi, bătînd tare
pe mucenicul lui Hristos, îl duceau spre cetatea Cumani. Pe el îi petrecea
plîngînd, maica sa, fraţii şi rudeniile lui; iar maica sa zicea către el:
"Fiul meu preadulce, Hristos, pe Care L-ai iubit, Acela să-ţi fie ţie de ajutor
în această nevoinţă mucenicească; viaţa ta aici nu ţi-a fost lungă, dar va
fi veşnică în veacul cel viitor; acum suferi munci amare, dar vei cîştiga
slăvită cunună de la Hristos Dumnezeu. Oamenii cei răi te muncesc pe pămînt,
dar îngerii păcii te vor primi în cer. Ca pe un tîlhar te judecă acum pe tine,
dar tîlharul care s-a răstignit cu Hristos te va primi în Rai; împăraţii cei
stricăcioşi şi muritori te ucid prin muncile lor, dar, Dumnezeu Cel veşnic
te va învia şi te va număra cu oştile îngereşti. Fiul meu cel dulce, în calea
aceasta a Domnului în care alergi, adu-ţi aminte şi de noi!"
Maica lui, zicînd acestea, s-a întors acasă, rugîndu-se Domnului
pentru fiul său, ca să-l întărească în munci. Sfîntul, uitîndu-se înapoi,
a văzut că veneau după dînsul cei trei fraţi ai săi, rudeniile şi mulţi din
popor, plîngînd şi tînguindu-se; iar el îi ruga să se întoarcă la locurile
lor, zicînd: "Nu plîngeţi pentru mine ci, mai ales, rugaţi-vă Domnului, ca
să-mi dea putere să biruiesc ispita diavolului şi să ruşinez pe slujitorii
lui". După aceea i-a sărutat pe fiecare şi îi îndemna să se întoarcă, zicîndu-le:
"Iarăşi ne vom vedea unul cu altul în ziua învierii şi în viaţa cea veşnică".
Dar ei nu voiau să se întoarcă ci, plîngînd, urmau sfîntului. Atunci Sfîntul
Vasilisc le-a zis din nou: "Ce faceţi? Nu mai plîngeţi pentru mine şi nu-mi
mai tulburaţi inima mea! O, de s-ar fi dat mie ca să mor de multe ori pentru
Domnul nostru Iisus Hristos! Rogu-vă pe voi, întoarceţi-vă şi vă rugaţi lui
Dumnezeu pentru mine". Nevrînd ei să se întoarcă, le-a zis trimisul ighemonului:
"Mă jur pe sănătatea împăraţilor mei, că de nu vă veţi întoarce, pe toţi vă
leg şi vă duc la ighemon". Dar ei n-au voit să înţeleagă. Deci, a început
mai marele ostaşilor a-i bate şi numai aşa, abia a putut să-i izgonească înapoi.
În această călătorie, sfîntul purta cu bărbăţie greutatea
lanţurilor de fier şi cu vitejie răbda durerea picioarelor pătrunse cu multe
piroane ascuţite, care erau în încălţămintea de aramă; iar calea pe unde mergea,
se roşea cu sîngele lui. Deci, sfîntul cînta, zicînd: De s-ar aduna asupra
mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea, Hristoase, Dumnezeul meu, că Tu
eşti cu mine. Şi multe alte grăia către Domnul în cîntarea şi în rugăciunea
sa. Trimisul ighemonului şi cei împreună cu el, văzînd pe mucenic umblînd
bine, se mirau, nepricepînd că Domnul era cu el şi îi uşura durerile. Ajungînd
în satul care se numea Dacozaria, trimisul ighemonului şi ostaşii au voit
să se odihnească, fiindcă era zăduf şi ceasul la amiazăzi.
Stăpîna acelui sat, cu numele Troiana, fiind văduvă şi, văzînd
că a venit slujbaşul ighemonului cu ostaşii i-a rugat să intre în casa ei
să mănînce pîine; iar ei erau patruzeci de bărbaţi. Intrînd, ei s-au aşezat
la masă să mănînce şi să bea, veselindu-se, iar pe Sfîntul Mucenic Vasilisc,
avînd mîinile legate înapoi, l-au legat de un stejar uscat care era înaintea
porţilor. Şi s-au adunat la dînsul mulţime de popor, bărbaţi, femei şi copii
şi, văzînd pe sfîntul legat cu lanţuri grele şi ţinut în zăduf cu sîngele
curgînd din picioare, se umileau şi le era milă de el. El se ruga lui Dumnezeu,
zicînd: "Doamne, cercetează-mă pe mine, precum ai cercetat pe Iosif în temniţă,
pe Ieremia în noroi, pe Daniil în groapa leilor şi pe cei trei tineri în cuptorul
haldeilor; precum ai arătat bunătatea Ta Susanei, cea năpăstuită de bătrînii
cei mincinoşi, Cel ce ai scos pe Petru din temniţă şi pe Tecla ai apărat-o
în privelişte, tot aşa şi spre mine nevrednicul şi smeritul robul Tău întinde
mila Ta şi arată minunile Tale, pentru slava Preasfîntului Tău nume".
Pe cînd sfîntul se ruga astfel, deodată s-a cutremurat pămîntul
şi un glas de sus s-a auzit: "Nu te teme, că sînt cu tine!" Şi îndată încălţămintea
de aramă din picioarele lui s-a topit ca ceara de faţa focului, lanţurile
au căzut de pe dînsul şi stejarul cel uscat a înverzit, odrăslind ramuri cu
multe frunze şi făcînd umbră mare deasupra sfîntului. Iar acolo unde stăteau
picioarele sfîntului şi se roşise pămîntul de sîngele lui, a izvorît un izvor
de apă. Sfîntul Vasilisc, văzînd acestea, a început a mulţumi lui Dumnezeu,
zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cuvîntule cel mai înainte de veci şi Fiul
Tatălui celui neajuns şi nesupus, Cel ce ai binevoit a Te pogorî pe pămînt
şi a Te face om ca să ne răscumperi de la vechiul muncitor diavol şi să ne
izbăveşti de toate lucrurile lui cele rele; Cel ce ne-ai înălţat pe noi, iar
pe acela l-ai smerit, l-ai călcat şi l-ai osîndit în adînc, iar pe noi ne-ai
înviat, cu ce buze Te voi preamări pe Tine, cu ce limbă mă voi mărturisi Ţie
şi cu ce glas voi cînta, vestind măririle Tale, care le-ai arătat acum spre
mine robul Tău, precum ai arătat şi pe sfinţii Tăi Eutropie şi Cleonic, cînd
eram bătuţi înaintea ighemonului Asclipiodot? Şi acum, Doamne, cine sînt eu
nevrednicul, că ai atîta milă de mine încît pămîntul, văzîndu-Te pe Tine,
s-a cutremurat, iar trimisul ighemo-nului şi ostaşii au fugit din casa aceea
de frica cutremurului?"
Deci, văzînd minunile cele ce se făcuseră, nu pricepeau ce
se întîmplase; unii ziceau că este nălucire, alţii socoteau că este vrajă,
iar poporul ce stătea împrejurul lui, se minuna cu spaimă şi preamărea puterea
lui Hristos Dumnezeu. De atunci mulţi au crezut în Hristos şi ziceau: "Iată,
acesta este omul lui Dumnezeu, trimis de Dînsul aici ca să sfinţească locul
nostru!" Deci, au dus la dînsul pe un slăbănog, zăcînd pe pat, de care, atingîndu-se
mucenicul lui Hristos, îndată s-a făcut sănătos şi, luîndu-şi patul său, s-a
dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. A adus la sfîntul şi leproşi, iar sfîntul
şi pe aceia i-a tămăduit prin atingere. Pe cei bolnavi de friguri şi de alte
boli şi pe cei ce pătimeau de duhuri necurate i-a tămăduit prin cuvînt. Deci,
slăvind pe adevăratul Dumnezeu, au crezut în El. Pentru toate acestea s-a
făcut mare bucurie poporului din acel sat, încît stăpîna satului Troiana,
cu fiul său, Troian, au crezut în Hristos şi au cerut Sfîntul Botez.
Iar eu, păcătosul Evsignie, văzînd cele ce se făceau, mă bucuram
foarte mult întru Domnul. În acea zi, spre seară, o cireadă de boi şi alte
dobitoace venind în sat de la păşune pe drumul acela lîngă care stătea sfîntul
mucenic, preamărind măririle lui Dumnezeu şi, ajungînd în dreptul mucenicului
lui Hristos, Vasilisc, au căzut înaintea lui în genunchi şi s-au plecat dreptului
aceluia, lăudînd pe Dumnezeu cu ale lor glasuri. Atunci trimisul ighemonului
şi ostaşii s-au căit de răutăţile ce făcuseră sfîntului, pentru că i-a cuprins
şi pe dînşii spaima, văzînd minunile cele preaslăvite.
A doua zi, trimisul ighemonului, sculîndu-se, a zis către
mucenic cu cuvinte blînde: "Vasilisc, de voieşti să plecăm de aici, ca nu
cumva pentru tine să ne primejduim de la ighemon". Sfîntul a zis: "Să mergem,
pentru că voiesc să mor pentru Domnul meu!" Ieşind ei din sat, tot poporul
împreună cu Troiana, stăpîna satului, au petrecut pe sfînt, iar mucenicul
lui Hristos i-a rugat să se întoarcă la casele lor. Unii s-au întors, iar
alţii au venit după el. Cînd au ajuns la un pod mare ce era peste rîul Ireos,
s-a cutre-murat podul de venirea lui Hristos, căci Hristos, Domnul nostru,
mergea nevăzut cu robul Său, precum mi-a spus singur Sfîntul Mucenic Vasilisc
mai pe urmă mie nevrednicului, Evsignie. Deci, cutremurîndu-se podul, sfîntul
a stat şi, înălţînd laudă lui Dumnezeu, a rugat pe popor să se întoarcă înapoi,
dar abia i-a înduplecat de s-au întors. Atunci sfîntul, mergînd pe la toate
locurile cele mai înalte şi alese, îşi pleca genunchii şi se ruga lui Dumnezeu,
zicînd: În tot locul stăpînirii lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.
Ajungînd la un sat care se numea Saon, ostaşii cu trimisul
ighemonului au şezut să mănînce, îndemnînd şi pe sfînt să mănînce şi el pîine.
Dar el nu voia, zicînd: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi; pentru
că mă hrăneşte pe mine Stăpînul meu, Iisus Hristos". Însă ei iarăşi i-au zis:
"Mănîncă, omule, ca să nu mori de foame pentru că noi vom fi în primejdie
pentru tine, dacă nu te vom duce viu la ighemon; iată, este a treia zi de
cînd n-ai gustat nimic". Dar sfîntul le-a răspuns: "Eu sînt sătul de hrana
cea muritoare şi nu voiesc să o primesc; pe voi vă hrăneşte pîinea cea pămîntească,
iar pe mine, cuvîntul lui Dumnezeu cel ceresc; pe voi vă veseleşte vinul,
iar pe mine, darul Sfîntului Duh; pe voi vă satură carnea, iar pe mine mă
satură postul; pe voi vă întăreşte puterea cea trupească, iar pe mine, Crucea
lui Hristos; pe voi vă îmbogăţeşte aurul, iar pe mine, dragostea lui Iisus
Hristos; pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine, fapta cea bună; voi vă
veseliţi în rîs, iar eu mă mîngîi cu darul întru rugăciune; voi iubiţi pe
împăratul vostru cel vremelnic, muritor şi stricăcios şi doriţi să-l înveseliţi
şi să-i păziţi legea lui, iar eu iubesc pe Dumnezeul cel ceresc, Împăratul
meu. Legile Lui le sărut şi voiesc să mă satur de vederea feţei Lui! Voi aşteptaţi
cinste pe pămînt, iar eu la cer; voi căutaţi slava de la oameni, iar eu nădăjduiesc
să cîştig slava întru învierea drepţilor la înfricoşata Judecată, unde va
zice Stăpînul meu: Veniţi binecuvîntaţii Părintelui meu, de moşteniţi împărăţia
cea gătită vouă de la întemeierea lumii!
Sfîntul, zicînd acestea, trimisul ighemonului a poruncit să
pună şaua pe dobitoace, iar mucenicului i-a poruncit să încalece pe un asin,
zicîndu-i: "De trei zile mergi flămînd; acum încalecă măcar pe acest dobitoc
ca să nu slăbeşti cu totul". Dar sfîntul n-a voit să încalece, ci a zis: "Domnul
meu Iisus Hristos, mă întăreşte pe mine şi toată odihna şi înlesnirea mi-o
dă mie Duhul Sfînt". Astfel au plecat pe drum. Spre seară, ajungînd la un
sat, ostaşii au stat ca să se odihnească şi să mănînce ceva. Trimisul ighemonului
a rugat pe fericitul Vasilisc să guste din bucate, dar el n-a voit şi astfel
a petrecut toată noaptea cîntînd şi rugîndu-se lui Dumnezeu; iar împreună
cu el erau sfinţii îngeri, care cîntau cu plăcutul lui Hristos. Făcîndu-se
ziuă, au plecat la drum şi au ajuns în cetatea Cumani în ceasul al patrulea
din zi. Apropiindu-se de cetate, au auzit de la mulţi - zice scriitorul -
cum ighemonul munceşte pe cei ce nu voiesc să se închine idolilor.
Dar Domnul, arătîndu-se Sfîntului Vasilisc, i-a zis: "Îndrăz-neşte,
nu te teme de îngrozirile celor fărădelege, că Eu sînt cu tine". Ostaşii,
intrînd în cetate, întrebau unde este ighemonul, şi au aflat că este în capiştea
lui Apolon, unde aduce jertfă idolilor împreună cu poporul.
Deci, ducîndu-se trimisul ighemonului la dînsul i-a spus că
au adus pe Vasilisc. Atunci ighemonul s-a bucurat foarte mult; iar cel ce
a adus pe sfînt a spus ighemonului de minunile ce le făcuse pe drum, dar el
nu credea, ci zicea: "Acelea sînt vrăji creştineşti". Deci, a poruncit ca
pe Sfîntul Vasilisc să-l aducă la dînsul în capiştea lui Apolon, vrînd să-l
silească a jertfi zeilor. Alergînd, ostaşii ighemonului au început a bate
pe mucenic peste grumaji, zicîndu-i: "Intră în capişte la ighemon şi închină-te
zeilor, de voieşti să fii viu". Dar, ostaşii ce veniseră pe drum cu dînsul,
au început a spune ostaşilor ighemonului minunile ce le făcuse şi pe care
singuri le văzuseră, zicînd: "Cu adevărat am văzut semne minunate şi puteri
ale lui Dumnezeu, nu ca nălucire, nici cu vrăji, ci făcîndu-se în faţa tuturor!"
Şi, întorcîndu-se către sfînt, i-au zis: "Vasilisc, iartă-ne pe noi de relele
cele ce ţi-am făcut în neştiinţa noastră şi te roagă Dumnezeului tău pentru
noi!"
Grăind ei acestea, au venit alţi ostaşi de la ighemon şi,
lovind pe mucenic, l-au dus în capişte. Sfîntul Vasilisc a intrat acolo, veselindu-se
întru Domnul Dumnezeul său şi avînd faţa luminoasă. Văzîndu-l ighemonul, i-a
zis: "Tu eşti Vasilisc?"
El a răspuns: "Eu sînt". Zis-a ighemonul: "Ce zici, vei jertfi
zeilor?" Răspuns-a sfîntul: "Cine ţi-a spus ţie că eu nu aduc jertfe lui Dumnezeu?
Eu în tot ceasul săvîrşesc jertfe de laudă Dumnezeului meu!" Ighemonul, neînţelegînd
acel cuvînt, s-a bucurat şi a zis: "Zeii se vor bucura de aceasta; deci, jertfeşte,
iubitule, oricărui zeu voieşti, din toţi zeii noştri". Apropiindu-se Sfîntul
Vasilisc de un idol, a întrebat pe cei ce erau de faţă: "Cum se numeşte acest
zeu al vostru?" Zis-au lui: "Apolon". Răspuns-a sfîntul: "Bine aţi zis că
Apolon se numeşte, pentru că Apolon se tîlcuieşte "pierzător"; şi cu adevărat,
deoarece trage la pierzare pe toţi cei ce cred în el şi i se închină lui ca
unui Dumnezeu, pe cînd el nu este Dumnezeu". Zis-a ighemonul către sfînt:
"Dar cum este numele Dumnezeului căruia tu voieşti să-i aduci jertfă? Zis-a
sfîntul: "Dumnezeul meu este negrăit, neajuns, nevăzut şi neştiut".
Ighemonul a zis: "Ce, nu are nume Dumnezeul tău?" Grăit-a
sfîntul: "Numele Dumnezeului meu este scris în sfintele cărţi şi, de voieşti
să asculţi, îţi voi spune". Zis-a ighemonul: "Spune, nu te teme". Grăit-a
mucenicul: "Dumnezeul meu se numeşte Tatăl Atotţiitorul, Domnul Savaot, Împărat
al tuturor, Mîntuitor, Milostiv, Milosîrd, îndelung răbdător. Aceluia îi jertfesc
cu jertfă de laudă".
Atunci ighemonul a zis: "Adu-i jertfă oricărui Dumnezeu voieşti,
numai adu-i; deoarece nu te-am chemat ca să filosofezi, ci ca să jertfeşti".
Atunci sfîntul a zis către ighemon: "Ia aminte la jertfa mea". Deci, ridicîndu-şi
mîinile spre cer, a început a se ruga, zicînd: "Dumnezeule cel veşnic, Făcătorule
al cerului şi al pămîntului, Cel ce asculţi pe cei ce-Ţi slujesc Ţie cu adevărat;
ascultă-mă şi pe mine acum, robul Tău, şi sfărîmă în ceasul acesta pe acest
idol surd, orb şi mut ca să vadă păgînii cei necuraţi ce fel de dumnezei cinstesc,
să se ruşineze şi să cunoască toţi că Tu eşti Unul adevăratul Dumnezeul cel
Atotputernic". Sfîntul rugîndu-se astfel, îndată s-a cutremurat pămîntul şi
capiştea, încît idolul, căzînd jos la pămînt, s-a sfărîmat în mii de bucăţi.
Ighemonul şi poporul cel ce era la capişte, văzînd acestea, au fugit afară
de frică, rămînînd înăuntru numai Sfîntul Vasilisc singur, cîntînd şi zicînd:
"Să învie Dumnezeu şi să risipească vrăjmaşii Lui. Să fugă de la faţa Lui
cei ce-L urăsc. Să se stingă precum se stinge fumul, cum se topeşte ceara
de faţa focului, aşa să piară toţi idolii de la faţa adevăratului nostru Dumnezeu".
După un ceas, ighemonul a poruncit să scoată pe sfînt din
capişte şi, scrîşnind din dinţi, i-a zis: "Vrăjmaş al zeilor noştri, pentru
ce ai făgăduit una şi ai făcut alta? Te-ai făgăduit să aduci jertfă lui Dumnezeu;
iar cu vrăjile tale ai făcut de a căzut şi s-a sfărîmat Apolon, zeul nostru".
Grăit-a sfîntul: "Cel ce a sfărîmat zeul vostru, Acela va arde şi capiştea
lui. Pe cînd sfîntul zicea acestea, deodată a căzut foc din cer peste capiştea
lui Apolon şi a ars-o pînă în temelie. Ighemonul şi tot poporul, tremurînd
de frică, au fugit departe. Apoi, chemînd pe sfînt, i-a zis: "O, cît de mari
sînt farmecele tale, încît ai sfărîmat şi pe zeul nostru Apolon şi ai ars
capiştea lui". Zis-a sfîntul: "Dacă dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat,
precum zici, să se răzbune asupra mea pentru sine". Ighemonul a zis: "Zeii
noştri sînt buni şi nu fac nici un rău potrivnicilor lor". Grăit-a sfîntul:
"O, ce orbire omenească, cum pot dracii să fie buni sau ce bine pot să facă
ei, fiind răi? Deoarece pe voi, iubiţii lor închinători, vă vor afunda în
iad cu dînşii". Ighemonul a zis: Vrăjitor ticălos, jertfeşte zeilor, ca să
nu te dau la moartea cea mai amară". Răspuns-a sfîntul către ighemon: "Fiară
de dumbravă, cîine lingător de sînge, stricatule Agripa, chip al dracilor,
asemănare a diavolului şi muncitorule fără de lege; pentru ce mă ţii pe mine
mai mult? Pentru că mă sîrguiesc, ca să-mi săvîrşesc alergarea mea!" Ighemonul,
mîniindu-se foarte mult, a poruncit ca să-l taie cu sabia.
Luîndu-l ostaşii, l-au dus afară din cetate ca să-l taie la
locul ce se numea Dioscorie, venind în urma sfîntului popor mult. Ighemonul
a poruncit ca, după tăiere, să-i arunce trupul în rîu. Pe cînd i se tăia capul
mucenicului lui Hristos, am văzut noi - zice Sfîntul Evsignie -, cărora ne
era dat a vedea o taină ca aceasta, o mulţime de sfinţi îngeri au venit şi,
luînd sufletul sfîntului, l-au înălţat spre cer. Iar Domnul nostru Iisus Hristos
S-a văzut stînd la cer şi zicînd: "Vino, Vasilisc, sluga Mea cea bună şi credincioasă,
intră în cereasca împărăţie, în ceata drepţilor unde sînt robii Mei, care
au fost în chinuri pentru Mine". Iar noi, cei ce am văzut şi am auzit toate
acestea, am căzut cu faţa la pămînt şi ne-am închinat Domnului, mulţumindu-I
că ne-a învrednicit de o vedenie ca aceea. Iar călăul Prisc, luînd trupul
mucenicului, îl trăgea spre rîu.
Deci, apropiindu-ne de el, l-am rugat să stea puţin, pînă
ce se va risipi poporul şi i-am dat în taină treizeci de galbeni; iar el ne-a
lăsat nouă trupul mucenicului şi capul, zicînd: "Păziţi-vă să nu ştie cineva
şi să spună ighemonului, că va fi primejdie şi mie şi vouă". Luînd noi trupul
mucenicului, l-am ascuns şi l-am dus noaptea pe un cîmp arat şi l-am îngropat
acolo, semănînd pe dînsul nişte seminţe, care au răsărit chiar în acea noapte;
adică, într-o zi au crescut, iar în altă zi au înflorit şi au adus rod. Dar,
pe cînd săpam mormîntul mucenicului, au însetat oarecare bărbaţi dintre noi,
şi am chemat pe Domnul cu rugăciunile Sfîntului Vasilisc şi îndată, aproape
de mormînt, a izvorît un izvor de apă vie, din care bînd, am preamărit pe
Dumnezeu. Izvorul acela este şi acum, iar bolnavii care beau din apa aceea
se tămăduiesc de neputinţele lor.
După aceasta a năpădit un duh necurat asupra ighemonului Agripa,
încît căuta trupul mucenicului, zicînd: "De m-aş atinge de trupul lui Vasilisc,
m-aş izbăvi de primejdie". Nimeni însă nu îndrăznea să spună că mucenicul
este îngropat în pămînt. Dar oarecare i-a zis: "Ai poruncit ca trupul să se
arunce în rîu şi cum îl cauţi acum?" Agripa, ducîndu-se la locul unde a fost
tăiat mucenicul lui Hristos, a găsit puţin sînge de al lui şi, adunîndu-l
cu ţărîna pămîntului, l-a legat în brîul său şi şi-a încins trupul şi îndată
s-a eliberat de duhul cel necurat. Astfel, a crezut şi el în Domnul nostru
Iisus Hristos. Iar după o vreme, un cetăţean din Comani cu numele Marin, bărbat
dreptcredincios, a zidit o biserică în numele Sfîntului Mucenic Vasilisc şi,
scoţînd sfintele lui moaşte din pămînt, le-a adus în ea. Şi se dau la toate
bolile multe tămăduiri prin minune de la moaştele sfîntului, cu rugăciunile
lui şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi
cu Sfîntul Duh, se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna mai
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Vasilisc, patimire, Sfantului Teodor Tiron, Iisus Hristos, rugati-va, Dumnezeul meu, mucenic, cei trei tineri, bunatatea Ta, minuni, mila, slava, Preasfant, Doamne Iisuse Hristoase, ai binevoit, rascumparare, izbavire, masturisire
Cautare:
Vizualizari: 1229
Id: 1671
Imagine:
Share:
