(De la Sfîntul Simeon Metafrast, pe scurt) Păgînul împărat Numerian, petrecînd în Antiohia cea mare, într-una
din zile a făcut mare praznic zeilor şi a adus atotspurcatele jertfe idolilor,
amestecîndu-le cu sînge nevinovat, căci a junghiat un mic prunc împărătesc,
pe care îl avea zălog de la oarecare împărat barbar, pentru o pace nestricată
şi trainică. Căci cînd purtase război cu împăratul acela şi nu putea unul pe
altul să se biruiască, făcură pace între ei şi o întăriră cu jurăminte, încheind
prietenie între dînşii. Spre adeverirea acelei păci neschimbate şi a prieteniei,
împăratul barbar a dat lui Numerian pe fiul său, tînăr copilaş, şi l-a încredinţat
în grija lui, ca un tată să-l crească şi ca pe un fiu firesc al său să-l aibă
la sine. Numerian, luînd copilul împărătesc cu înşelăciune, îndată şi-a arătat
cruzimea cea fără omenie, căci a stricat pacea cu împăratul acela, nebăgînd
în seamă jurămîntul şi defăimînd prietenia lui, şi singur, cu mîna sa, a junghiat
pe fiul împărătesc în capiştea urîţilor săi zei. Întru acea vreme era păstor al Bisericii Antiohiei sfîntul şi
purtătorul de Dumnezeu Părintele Vavila, care, fiind ales prin dumnezeiasca
înainte-însemnare la scaunul arhieriei, păştea bine turma lui Hristos, făcîndu-se
exemplu credincioşilor cu cuvîntul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa
şi cu curăţia. Cînd se săvîrşea acel diavolesc praznic şi cumplită ucidere,
Sfîntul Vavila, adunîndu-şi credincioşii săi care erau în Antiohia şi intrînd
în sfînta biserică, aducea jertfa cea fără de sînge adevăratului Dumnezeu, rugîndu-se
pentru cuvîntătoarea sa turmă să nu fie răpită de lupii cei pierzători de suflet
şi învăţînd oile sale să fie tari în credinţă, ca să nu cadă în vreme de ispite. Dar necuratul împărat, întorcîndu-se de la spurcatele jertfe
ucigaşe de oameni, s-a pornit spre creştineasca biserică, vrînd să vadă dumnezeieştile
taine care se săvîrşeau şi să spurce sfinţenia Domnului prin intrarea sa necurată.
Atunci rîvnitorul lui Dumnezeu, Sfîntul Vavila, auzind că vine împăratul cu
toată suita spre biserică, a lăsat dumnezeiescul altar şi, ieşind împotriva
împăratului, a stat în uşile bisericii. Apoi văzînd că se apropie, a strigat
cu mare glas către dînsul: "Nu ţi se cade împărate, fiind închinător de idoli,
să intri în biserica Dumnezeului Celui viu şi să o necinsteşti cu intrarea ta".
Şi s-a împotrivit Sfîntul Vavila foarte mult împăratului, mustrîndu-l pentru
idoleasca necurăţie şi cu totul oprindu-l să intre în biserică. Cînd s-a apropiat
împăratul de uşă, Sfîntul Vavila a arătat o asemenea îndrăzneală că, punîndu-şi
dreapta sa în pieptul lui, l-a oprit şi l-a împins afară din biserica lui Dumnezeu,
încît s-a întors împăratul ruşinat. Că deşi voia să intre cu sila, avînd cu
el slujitori şi ostaşi, însă îl oprea o putere dumnezeiască prin Sfîntul Vavila
şi nu lăsa pe acel necurat nici măcar să se atingă de biserică. Căci cuvintele
lui Vavila ca şi cuvintele îngerului erau, şi înfricoşau pe sufletul cel îndrăzneţ
şi fără Dumnezeu. Afară de aceasta s-a îndoit împăratul şi de popor, temîndu-se
ca nu cumva să se facă ceartă şi tulburare, pentru că multă mulţime de credincioşi
se adunase acolo în acea vreme. Deci răbdînd mustrarea în tăcere, s-a dus cu mînie la palatele
sale. A doua zi a poruncit să ardă cu foc biserica aceea, iar pe patriarh, punîndu-l
înaintea sa, a început să-l ocărască de lucrul ce a îndrăznit să facă, zicîndu-i:
"O, ticălosule mai mult decît toţi, spre cine ai nădăjduit de ai cutezat a te
împotrivi puterii mele şi mi-ai oprit intrarea în biserică? Nu ştii cîtă răutate
este a mustra pe îm-părat şi sub ce fel de pedepse se află cel ce îndrăzneşte
a necinsti faţa împărătească? " Iar Sfîntul Vavila, fără teamă, i-a răspuns:
"Nu caut la împăratul pămîntesc, nici nu mă ruşinez de faţa lui, ci privesc
spre Împăratul ceresc, nădăjduind spre Dînsul. De Acela mă tem, Care m-a pus
păstor al oilor Sale şi-mi porunceşte să fiu treaz cînd năvăleşte lupul şi să
nu las fiara să intre în turmă. Deci nu pe împărat l-am mustrat, căci ştiu că
îndrăzneala de a mustra pe împărat nu este departe de nebunie; ci am oprit pe
acela care cu intrarea sa a vrut să necinstească sfinţenia lui Dumnezeu şi să
o facă necurată. Pentru aceea este cu dreptate să-mi mulţumeşti că te-am oprit
de un plan rău ca acesta prin care ţi-ai fi adus asupra ta pierzarea cea mai
de pe urmă, mîhnind cu totul pe Ziditorul tău, de la care a cădea este mai cumplit
decît orice moarte". Numerian a zis: "Se cădea ţie ca pentru lucrul de ieri pe care
ai îndrăznit a-l face împotriva noastră să te căieşti şi să ceri iertare de
la noi, iar tu şi acum ne nesocoteşti pe noi". A răspuns Vavila: "Nu ni se cade
nouă, creştinilor, a ocărî şi a mustra pe nimeni din oameni, deci nici pe tine
nu te mustrăm. Că nu se cuvine a necinsti zidirea lui Dumnezeu, împodobită cu
chipul Lui, însă de îndrăz-neşte cineva împotriva lui Dumnezeu şi aduce necinste
asupra sfin-ţeniei Lui, apoi pe unul ca acela nu numai nu este vrednic a-l cinsti,
ci cu dreptate este a-l şi urî, după cum ne grăieşte dumne-zeiescul David: Au
nu pe cei ce te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît şi asupra vrăjmaşilor Tăi am
luptat? Cu urîciune desăvîrşit i-am urît pe ei, vrăjmaşi mi s-au făcut mie". Acestea grăind sfîntul, i-a zis împăratul: "Lasă aceste cuvinte
multe ale tale şi ascultă-ne pe noi, de voieşti să scapi de pedeapsa ce ţi se
cuvine pentru greşala ta şi să cîştigi de la noi iertare, apoi să aduci jertfă
zeilor noştri şi să te închini lor". A răspuns sfîntul: "Pentru turma încredinţată
mie toate le pot pătimi şi sufletul sînt gata a mi-l pune". Apoi, tăcînd puţin,
a zis: "Nu se poate, o, împărate, să mă depărtez de Dumnezeul meu şi să slujesc
zeilor mincinoşi, ale căror lucruri nelegiuite este ruşine a le şi pomeni". Împăratul a grăit: "Iar îţi zic cuvîntul dinainte: Lasă multa
ta grăire şi jertfeşte zeilor, iar de nu voieşti, pe tine, cel rău, te va pierde
stăpînirea mea". A răspuns Vavila: "Dorinţa mea era să te mîntuiesc pe tine
de întunericul ce te-a cuprins, ca să fii scăpat de muncile cele nesfîrşite,
iar tu îi chemi şi pe alţii în aceleaşi chinuri, aprinzîndu-ţi gheena cea mare.
Deci îţi spun că nu vei putea să scapi de mîinile Dumnezeului celui viu!" Apoi chinuitorul, schimbîndu-şi furia în blîndeţe, a început
a întreba fără mînie pe Sfîntul Vavila: "Oare vei putea să ne spui ce este Dumnezeu?"
A răspuns Vavila: "Firea lui Dumnezeu, oricît de mult te-ai osteni, nu vei putea
s-o cuprinzi, că Dumnezeu este negrăit, neajuns şi necercat de gîndurile omeneşti.
El este înce-pătorul a toate, alcătuitorul, ziditorul şi Domnul tuturor, Cel
ce este deapururea şi a făcut pe îngeri, pe arhangheli şi toate celelalte fiinţe.
Apoi l-a zidit pe om şi l-a umplut de nenumărate bunătăţi, punîndu-l împărat
peste făpturi, şi i-a rînduit să locuiască în rai. Apoi, ca să-şi cunoască omul
cinstea sa, şi cu cît întrece pe celelalte vietăţi, le-a adus pe toate înaintea
lui şi i-a poruncit să le pună nume. Încă i-a zidit lui şi ajutoare şi l-a învrednicit
pe om a se îndulci de dumnezeieştile cuvinte. Iar nemulţumitorul om, defăimînd
pe Ziditorul şi poruncile Lui nebăgîndu-le în seamă, a ascultat pe vrăjmaşul
care nu i-a făcut niciodată vreun bine, fără numai i-a adus cuvînt înşelător,
pe care, crezîndu-l, s-a lipsit de rai, fiind izgonit de dreapta judecată a
lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu Cel fără răutate, măcar că l-a izgonit pe om, însă
n-a încetat a-i face bine, arătînd că, deşi greşim fără număr, El nu voieşte
pierzarea noastră, ci ne rînduieşte nouă cele spre mîntuire". Numerian, auzind aceste cuvinte, nu a putut să le înţeleagă,
pentru că sufletul care n-a gustat darul, nici nu s-a împărtăşit cu înţelegerea,
nefiind bun şi nicidecum pedepsit, cum putea să înţe-leagă cele folositoare?
Însă, ruşinîndu-se de cei ce stăteau împrejur, ca să nu fie cunoscută cu totul
neînţelegerea lui, se arăta că le înţelege pe toate cele grăite de Vavila şi
a lăudat pe sfîntul ca pe un frumos grăitor. Apoi iar a întrebat: "Ce este omul?"
Iar el a răspuns: "Omul este făcut de Dumnezeu din ţărînă şi este muritor, mai
cinstit decît toate vietăţile cele muritoare, blînd, iubitor de prietenie, deşi
noi ne înrăim unul asupra altuia mai cumplit decît fiarele". Numerian, mirîndu-se
de cuvintele lui Vavila şi arătîndu-se pe sine înţelept, se jura pe zeii săi,
mărturisind că Vavila este înţelept şi nu grăieşte nimic mincinos, numai dacă
ar jertfi idolilor. Că zicea: "Numai singură aceasta îi lipseşte lui Vavila,
că nu cinsteşte pe idolii noştri; ci trebuie ca înţeleptul acesta să nu necinstească
zeii şi să nu-şi întrarmeze aşa limba sa asupra lor". Căutînd din nou înspre Vavila, i-a zis: "O, bătrîne prea înţelepte,
să aduci jertfă zeilor noştri şi îndată te voi avea ca pe un tată. Văd zeii
că nu mint şi vei fi domn în stăpînirea mea şi vei avea multe averi". Aşa amăgea
necuratul împărat pe bărbatul cel drept cu felurite îmbunări şi cu făgăduinţe
de bogăţii mari şi de cinste. Dar adevăratul mărturisitor al lui Hristos a stat
nemişcat în credinţă. Iar împotriva înşelătoarelor cuvinte ale chinuitorului
a răspuns: "Capul tuturor bunătăţilor este dreapta credinţă, fără de care toate
bunătăţile făgăduite mie de tine sînt sărăcie şi cea mai de pe urmă ocară si
lipsirea de cele pe care le am". Deci Numerian, văzînd pe Sfîntul Vavila neplecat spre păgînătatea
lui, s-a pornit cu mînie şi a poruncit lui Victorin, ducele său, ca punîndu-i
lanţuri grele de fier la grumaji şi la picioare, să-l poarte prin mijlocul cetăţii
spre privirea tuturor. Pentru că nădăjduia nelegiuitul că acest cinstit bărbat
fiind slăvit de toţi cetăţenii, ruşinîndu-se de o necinstire ca aceea, se va
pleca la necurata lui voie. Iar lanţurile fiind puse pe sfînt, împăratul zicea
batjocorindu-l: "Aşa mă jur pe zei, Vavila, că îţi este podoabă ţie a umbla
în aceste lanţuri, că acestea se cuvin bătrîneţelor tale!" A răspuns sfîntul:
"Tu, împărate, spre rîs îmi zici aceasta, iar eu îţi spun adevărul că aşa de
cinstite îmi sînt aceste lanţuri, precum ţie coroana cea împărătească, iar pătimirile
cele pentru Hristos aşa de iubite îmi sînt, precum ţie sceptrurile. Şi moartea
pentru Cel fără de moarte Împărat aşa îmi este de dorită, precum ţie viaţa". Din întîmplare erau acolo, lîngă Vavila, trei fraţi tineri de
ani, dar bătrîni cu înţelepciunea, pe care sfîntul i-a crescut cu duhov-nicească
hrană şi îi avea ca pe fiii săi. Aceia, urmînd învăţătorului lor, chiar cînd
era legat, nu îl părăseau. Spre ei căutînd împăratul, a zis către sfînt: "Mi
se pare, Vavila, că aceşti copii spre mîndrie te ridică pe tine, numindu-te
învăţător, şi pentru dînşii stăruieşti întru împotrivirea ta". A răspuns sfîntul:
"De vei voi să-i întrebi pe copiii aceştia, îi vei vedea mai înţelepţi decît
tine şi vei cunoaşte că ei sînt sămînţa cuvintelor mele". Deci a întrebat împăratul:
"Ai cui sînt copiii?" A răspuns sfîntul: "Ai mei sînt după duh, pe care, prin
bunavestire, eu i-am născut, prin învăţătură i-am hrănit, prin pedepsire i-am
crescut şi sînt în aceste mici trupuri bărbaţi mari şi creştini desăvîrşiţi.
Întreabă-i şi vei vedea". Atunci a poruncit împăratul ca pe Vavila să-l ducă la pri-velişte
şi să-l arunce în temniţa poporului, iar pe tineri, chemîndu-i înaintea sa,
i-a întrebat mai întîi de au mamă. Iar ei ziseră: "Şi ma-ma şi tatăl şi învăţătorul
nostru este Vavila, pe care îl iubim mai mult decît pe o maică, pentru că mama
numai ne-a născut, iar Vavila ne învaţă pe noi înţelegerea şi dreapta credinţă
şi spre înăl-ţimea bunătăţilor ne ridică, îngrijindu-se de sufletele noastre".
Îndată împăratul a poruncit să caute şi să aducă pe mama lor. Fiind adusă maica,
o întrebă împăratul cum o cheamă şi de este ea mama copiilor acelora. Iar ea
a răspuns, zicînd: "Numele meu este Hristodula şi aceşti copii sînt rodul pîntecelui
meu, pe care i-am adus în dar lui Dumnezeu ca pe nişte începători ai durerilor
mele şi nădăjduiesc că înţeleptul Vavila în vistieriile cereşti îi va pune pe
dînşii, pentru că i-am încredinţat în grija lui pe aceşti fii ai mei". Numerian, umplîndu-se de mînie, a poruncit ca pe acea dreptcredincioasă
mamă să o bată peste obraz, zicîndu-i: "Nu grăi înaintea împăratului cu aşa
îndrăzneală!" Iar tinerii, văzînd pe maica lor aşa bătută, ziceau: "A înnebunit
împăratul! Bate pe mama noastră care grăieşte adevărul". Împăratul a întrebat
pe copii de nume şi de ani. Şi spuseră aceştia că cel dintîi se numeşte Urban,
avînd doisprezece ani; al doilea, Prilidian, avînd nouă ani; al treilea, Epolonie,
avînd şapte ani. Apoi îi amăgi şi pe ei prigonitorul cu cuvinte bune şi cu daruri,
ca să se închine la idoli, iar ei cu o gură răspundeau: "Sîntem creştini şi
nu se cade nouă să ne închinăm idolilor. Pentru că sîntem învăţaţi să cunoaştem
pe unul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul. Aceluia ne închi-năm, şi nu
idolilor!" După multe îmbunări, văzîndu-i prigonitorul pe ei neplecaţi,
a poruncit să-i bată, dîndu-le lovituri după numărul anilor lor. Astfel, pe
cel dintîi întinzîndu-l, i-a dat douăsprezece lovituri aspre; celui de al doilea,
nouă; celui de al treilea, şapte, iar ei cu bărbăţie răb-dau. Numai de aceea
le era jale, că nu aveau mai mulţi ani, ca mai multe bătăi să fi primit pentru
Hristos şi ziceau: "Măcar de ne-aţi şi ucide pe noi, nu ne vom închina mincinoşilor
voştri zei, ci unuia Dumnezeu ne închinăm, Domnului nostru Iisus Hristos". Ducînd pe copii deosebit şi pe mama lor liberînd-o, iar l-au
pus pe Vavila înaintea sa şi i-a zis: "Iată acum copiii tăi se închină zeilor
noştri, deci se cade ţie ca, nezăbovind, acelora să te închini". A răspuns Vavila:
"De la diavolul, tatăl minciunii, v-aţi învăţat a minţi, pentru că ştiu că nici
cu amăgirile voastre, nici cu muncile nu veţi putea să-i rupeţi pe ei de la
Hristos, căci i-am învăţat bine a cunoaşte pe unul, adevăratul Dumnezeu, şi
a crede într-Însul". Atunci împăratul a poruncit ca pe Vavila şi pe copii, spînzurîndu-i
de un lemn, să-i ardă cu foc. Iar Vavila, ridicîndu-şi ochii în sus, s-a rugat
lui Dumnezeu să dea de sus tăria Sa spre răbdarea tinerilor celor mici, ca să
nu-i dovedească pe ei chinul. Apoi îi învăţa pe dînşii să rabde cu bărbăţie,
făgăduindu-le lor de la Hristos mare răsplătire. Şi răbdau vitejeşte copiii
cei fără de răutate împreună cu dascălul lor, întărindu-i pe ei ajutorul lui
Dumnezeu. Prigonitorul, luîndu-i de pe lemn, pe Vavila l-a închis legat
cu lanţuri într-o casă din apropiere, iar pe copii încerca să-i ispitească din
nou cu îmbunări şi să-i amăgească, numindu-i pe ei fii ai săi cu nume bun şi
chemîndu-i copii frumoşi, le-a dat aur şi argint. Ei însă cu un singur glas grăiau: "Înşelătorule viclean, pentru
ce întinzi spre noi cursa cea mult împletită a înşelăciunii tale, vrînd să ne
vinzi pe noi ca pe nişte vrăbii? Să ştii cu adevărat că nimic nu vei spori,
oricît de mult te vei osteni, pentru că avem pe Hristos Cel ce ne păzeşte şi
ne acoperă pe noi, cu a Cărui putere cursa ta degrabă se va sfărîma, iar noi
vom fi izbăviţi". Apoi, suspinînd, zi-seră: "O, dreaptă credinţă, mama noastră,
nu ne vom lepăda de tine! O, împărate, oare nu se cade ţie să ai grijă de stăpînirea
ta şi să te înarmezi împotriva vrăjmaşilor şi război să faci cu dînşii, iar
nu să ne prigoneşti pe noi fără vină? Dar tu, lăsînd toată grija cea din afară,
te-ai pornit asupra noastră si nebăgînd seamă te înarmezi şi ne goneşti pe noi.
Iar aceasta o faci nu ca să dobîndeşti vreun folos pămîntesc, ci ca să placi
mîniei tale cea de fiară şi sălbăticiei celei fireşti". Cu aceste cuvinte aprinzîndu-se
prigonitorul, pe Vavila şi pe copii i-a judecat şi i-a osîndit la moarte. Cînd erau duşi de ostaşi la tăiere, Vavila a cîntat cuvintele
lui David: "Întoarce-te sufletul meu la odihna ta, că Domnul bine a făcut ţie!".
Şi ajungînd la locul unde aveau să-şi pună capetele lor pentru Hristos, Vavila,
punînd înaintea sa pe copii, pe ei mai întîi îi aduse sub sabie, temîndu-se
ca nu cumva vreunul din ei, rămînînd după dînsul, să se teamă de moarte şi să
se depărteze de la Domnul. Pentru aceasta îi trimise pe ei la cer înaintea sa
şi îi mîngîia, învăţîndu-i să nu se înfricoşeze de tăierea sabiei pentru care
vor lua de la Hristos viaţa cea veşnică. După ce au fost tăiaţi copiii, Vavila a strigat cu veselie:
"Iată eu şi pruncii pe care mi i-ai dat, Dumnezeule!" Apoi singur sub sabie
şi-a plecat grumazul său şi a poruncit celor ce voiau să-i în-groape trupul,
ca cu dînsul împreună să se pună în mormînt lanţu-rile şi obezile lui, "ca să
fie acestea şi după moartea mea podoaba trupului meu". Tăindu-i-se sfîntul lui
cap, s-a dus la locaşurile cele de sus şi a stat cu copiii săi înaintea tronului
ceresc. Iar sfîntul lui trup s-a aşezat şi s-a îngropat împreună cu lanţurile
precum singur a rînduit, alături de cei trei tineri sfinţi care au fost îngropaţi
împreună cu dînsul. Nu după puţină vreme, cînd împăratul Constandie, fiul mare-lui
împărat Constantin, a făcut părtaş împărăţiei sale pe Gal, fratele lui Iulian,
fiul unchiului său - pentru că nu avea fii care să fi fost moştenitori ai împărăţiei
lui -, atunci împăratul cel nou, Gal, ve-nind în Antiohia, a adus moaştele Sfîntului
Vavila şi cu dînsul şi pe ale celor trei tineri ce au pătimit la locul ce se
numea Dafne, care era înaintea cetăţii. Iar locul acela se spune că avea numirea
de la o oarecare fecioară ce se numea Dafne, care fugea acolo de tata lui Apolzin,
precum se povesteşte în mitologia elinească. Acel loc era foarte frumos, cu copaci de chiparos răsădiţi şi
cu alţi înalţi pomi roditori împrejmuit, şi verde şi larg, avînd izvor de apă
repede curgătoare. În mijloc era o capişte idolească, în care idolul Apollin,
cel cu meşteşug cioplit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, pentru că diavolul
şedea într-însul şi răspundea oame-nilor. Acolo se adunau popoarele să jertfească
idolului şi se făceau toate jucăriile şi spurcatele lucruri. De aceea Gal, care s-a numit mai sus, fiind creştin drept-credincios
şi vrînd să întoarcă acele popoare păgîne de la a lor ne-dumnezeire, dar neputînd
în acel loc Dafne să strice capiştea idolească ce era într-însul că se temea
să nu ridice război de către poporul elinesc, pentru că era încă mulţime nenumărată
acolo de elini care erau gata a muri pentru spurcaţii lor zei, a făcut acolo
o biserică mică. Şi, precum s-a zis, a mutat acolo moaştele Sfîntului Vavila,
cu ale celor trei tineri şi le-au pus pe ele într-o raclă mare de piatră, ca
adunîndu-se la acel loc necuraţii oameni să poată pe îndelete a se întoarce
la Hristos, văzînd puterile făcătoare de minuni ale sfintelor moaşte. Cînd Iulian potrivnicul s-a făcut împărat după uciderea lui
Gal şi după moartea împăratului Constandie, şi mergînd asupra perşilor, fiind
în Antiohia, a mers la Apollin, idolul din capiştea lui, închinîndu-i-se cu
jertfe şi întrebînd pe idol pentru biruinţă, dacă va birui pe perşi. Idolul
i-a răspuns că de cînd se aduseseră moaştele Sfîntului Vavila la locul acela
a fugit oracolul şi a tăcut idolul, nerăspunzîndu-le la nici o întrebare. Jertfitorii
lui Apollin fiind în mare mîhnire pentru acest lucru, oracolul le-a spus că
pentru moaştele lui Vavila nu poate zeul lor să le grăiască. De aceasta înştiinţîndu-se
Iulian, a poruncit galileenilor, căci aşa numea pe creştini, să ia de acolo
moaştele sfinţilor cu racla cea de piatră. Deci adunîndu-se toţi credincioşii
de la mic pînă la mare cîţi puteau atunci să fie în Antiohia, cu psalmi şi cu
cîntări au dus în cetate pe Sfîntul Vavila şi pe cei trei tineri, ducînd cu
dînşii racla aceea de piatră legată şi cîntînd: "Să se ruşineze toţi cei ce
se închină celor ciopliţi, şi cei ce se laudă cu idolii lor". După mutarea moaştelor sfinţilor, a căzut foc din cer peste
capiştea lui Apollin şi a ars-o cu idolul ei, spre ruşinarea necuraţilor. Iar
credincioşii s-au bucurat, lăudînd pe Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci.
Amin.Pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Vavila
şi a celor cu dînsul trei tineri
(4 septembrie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie
Cuvinte cheie: Sf Mucenic Vavila
Cautare:
Patimirea Sfintului Sfintitului Mucenic Vavila si a celor cu dinsul trei tineri
Vizualizari: 1097
Id: 1797
Imagine:
Share:
Viata Sfantului Prooroc Zaharia, tatal Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan
Despre Hebron, cetatea Iudeei
Patimirea Sfintilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn si a celor impreuna cu dinsii
Pomenirea Prea Slavitei minuni a Sfantului Arhanghel Mihail, care s-a facut in Colose
Patimirea Sfintilor Mucenici Gomil si Eudoxie si a celor impreuna cu dinsii
Viata Sfantului Petru, care mai inainte a fost vames
Viata si patimirea Sfantului Marelui Mucenic Eustatie Plachida, a sotiei si fiilor lui
Cuvant la Inaltarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci a Domnului
Cuvant la Nasterea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Sfantul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, facatorul de minuni
Viata Sfintilor, dreptilor si dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana
Viata Sfantului Prooroc Moise, vazatorul de Dumnezeu
Viata Sfantului Prooroc Zaharia, tatal Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan
Viata si ostenelile Sfantului, slavitului si intru tot laudatului Apostol si Evanghelist Ioan
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.