www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Patul conjugal si sfintenia zilei

Patul conjugal si sfintenia zilei

Ce ar trebuie să ştie tinerii căsătoriţi despre patul conjugal pentru a nu întina căsnicia şi sfinţenia unor zile?

— Pentru a nu-şi întina căsnicia, şi a nu călca porunca a 4-a care spune: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”, adică de a nu întina zilele mari de sărbătoare şi în felul acesta a le necinsti, cei căsătoriţi de când se cunună şi până în ziua morţii, trebuie să respecte anumite zile şi să se ferească de a trăi împreună, de a avea relaţii conjugale în următoarele zile:

Pentru preoţi, pentru mirenii cei în vârstă şi pentru cei ce vor o viaţă cumpătată şi duhovnicească, este bine să respecte zilele de: luni, miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică, abţinându-se de la trăirea conjugală;

Pentru cei ce au o căsnicie mai veche, este bine să respecte zilele de: miercuri, vineri şi duminică;

Pentru tinerii de curând căsătoriţi este bine să respecte măcar zilele de: miercuri, vineri şi duminică.

Luni - Nu, pentru că este post.

Miercuri - Nu, pentru că în această zi s-au sfătuit să-l vândă pe Mântuitorul şi este post.

Vineri - Nu, pentru că în această zi a fost răstignit Mântuitorul şi este zi de post.

Sâmbătă - Nu, pentru că a doua zi mergem la Sfânta Liturghie, şi nu putem intra întinaţi în Biserică.

Duminică - Nu, pentru că este ziua Domnului, şi trebuie cinstită cu rugăciuni, fapte bune, curăţenie sufletească şi trupească. Trebuie respectată porunca a 4- a „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”.

Atentie: Pentru ziua de duminică, relaţiile sunt oprite, de sâmbătă de la ora 18.

Sunt permise relaţiile: marţi şi joi. Căsătoria este cumpătare, nu mocirlă.

Cu multă grijă şi cucernicie să se respecte şi să se cinstească, oprindu-se de la relaţiile conjugale în toate zilele de sărbătoare ale Sfinţilor, ale Praznicilor Împără­teşti şi în zilele celor 4 posturi de peste an, aşa cum poruncesc rânduielile Sfintei Biserici.

Se ştie în popor, că cei ce fac copii în zilele mari: de duminică şi de sărbători ies copii cu malformaţii, cu boli fizice şi psihice şi cu mari probleme încât se chinuiesc atât părinţii cât şi copiii.

(Pr. Ilarion Argatu, Despre căsătorie, Editura Mila Creștină, Fălticeni, 2007)

Categoria: Familie

Cautare:

Patul conjugal si sfintenia zilei

Vizualizari: 802

Id: 27242

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.