„Pe mine, dar, Doamne, judecă-mă după dreptatea mea” adică după dreptatea care e accesibilă oamenilor şi cu putinţă celor ce trăiesc în trup. „Şi după nerăutatea mea din mine.”
Aşa este mai cu seamă starea sufletească a psalmistului! Este departe de mândria fariseică. David numeşte „nerăutate” a lui simplitatea şi nepriceperea în cele ce sunt de folos cunoaşterii, aşa precum spun Pildele: „Cel fără de răutate crede orice cuvânt”. Pentru că noi oamenii din nepricepere cădem, când nu ne păzim, în multe greşeli, psalmistul roagă pe Dumnezeu şi cere să dobândească iertare după nerăutatea lui. De aici se vede lămurit că spusele acestea arată smerenia celui ce le-a rostit, mai mult decât mândria lui. Că spune: „Judecă-mă după dreptatea mea şi după nerăutatea care este întru mine!” Pune, Doamne, faţă în faţă dreptatea mea cu slăbiciunea omenească! Aşa judecă-mă! Cunoscând simplitatea mea, să nu mă osândeşti pe mine ca pe un grabnic spre păcat, nici ca pe unul care se uită cu mare luare-aminte la lucrurile lumii.
(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, p. 35)
Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Pe mine, dar, Doamne, judeca-ma dupa dreptatea mea
Vizualizari: 805
Id: 17749
Imagine:
Share:
Cum sa ne pazim de desfranare?
Ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga dar sufletul sau si-l va pierde?
Duhul Sfant fericeste pe cei ce cearca marturiile Lui
„Cu judecata cu, care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu, care masurati, vi se va masura”
Cele mai importante sunt iubirea fata de Dumnezeu si fata de aproapele
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.