Pentru toate, întotdeauna, de-a lungul întregii vieţi, e un drum lung de străbătut, plin de trudă şi durere, atât pentru monah, cât şi pentru mirean. Căile sunt diferite, dar numai acestea, căci ţelul este unul şi acelaşi. Nu vă veţi putea despărţi viaţa în două sfere, una lumească şi una duhovnicească. În lume există viaţă monahală şi viaţă de familie. Ambele sunt binecuvântate de Dumnezeu; însă cel ce-şi alege calea sa nu trebuie să se împartă sau să oscileze între lume şi mănăstire. Nu degeaba spune înţelepciunea populară: „Măsoară de şapte ori până ce tai o dată”. Şi tocmai aceasta ne-am dezobişnuit a o mai face. Noi nu chibzuim şi nu măsurăm, ci cu toţii tăiem şi îmbucăţim, iar când o faci pe viu, doare. Eu nu cunosc duhovnici care, nesocotind hotărârile lui Dumnezeu, să susţină că, până în vremurile de pe urmă, oamenii se vor însura şi mărita, vor naşte şi vor educa copii şi numai prin aceasta se vor mântui. Dar fiecare cu ce va reuşi să împlinească în calea vieţii sale; pe unul îl binecuvântează Domnul cu una, iar pe altul, cu alta. Eu acum sunt un om bătrân şi cunosc că, în timpul tinereţii mele, când se prăbuşea pe faţă rânduiala vieţii de demult, oamenii plini de har nu îndrăzneau să declare acele timpuri ca fiind sfârşitul istoriei. Acum sunt mulţi obraznici, dar trebuie şi să trăieşti şi să te mântuieşti, iar mila lui Dumnezeu este şi astăzi întru totul aceeaşi, numai că noi ne-am învârtoşat într-atât, că doar loviturile puternice ale vieţii ne mai aduc cât de cât la cunoaşterea fragilităţii noastre şi ne întorc la Dumnezeu. (Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 20-21)
Categoria: Articole
Cautare:
Pe unul il binecuvanteaza Domnul cu ceva, iar pe altul, cu altceva
Vizualizari: 694
Id: 4142
Imagine:
Share:
Rugaciunea in treburile de zi cu zi
Starea de rugaciune in mijlocul familiei
Sa ne uitam la Sfantul Ioan Botezatorul, prietenul Lui Hristos si sa ne minunam de smerenia lui!
Sfaramarea portilor iadului
Fericit cel ce va rabda pana la sfarsit
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.