E mult timp de atunci, când un vizitator mi-a cerut să-i arăt pe Dumnezeu; i-am răspuns că este imposibil, am adăugat că chiar dacă lucrul ar fi stat în puterile mele, el n-ar fi putut să-L vadă pe Dumnezeu, căci gândeam – şi gândesc şi astăzi – că, pentru a-L întâlni pe Dumnezeu trebuie să ai ceva comun cu El, ceva ce-ţi dă ochi să-L vezi, ce îţi permite să-L percepi. Interlocutorul meu rugându-mă să mă explic, i-am propus să reflecteze câteva clipe şi să-mi spună dacă există vreun loc din Evanghelie la care el ţine în mod deosebit şi unde anume, ca să pot descoperi ce relaţie este între el şi Dumnezeu. El mi-a răspuns: “În capitolul 8 de la Sf. Ioan, episodul femeii adultere. Foarte bine, i-am spus, e unul din pasajele cele mai frumoase şi mai mişcătoare.
Acum şedeţi şi puneţi-vă întrebarea ce persoană sunteţi în această scenă? Sunteţi Hristos sau, cel puţin sunteţi de partea Sa plin de îndurare şi de înţelegere, plin de încredere în această femeie care se poate căi şi deveni o făptură nouă? Sunteţi femeia prinsă în adulter? Vreunul din bătrânii care se depărtează de îndată pentru că îşi cunosc propriile păcate, sau unul din tinerii care aşteaptă?” Stătu o clipă pe gânduri, apoi răspunse: “Nu! Sunt singurul evreu care ar fi rămas şi ar fi aruncat cu pietre în această femeie!”. Atunci, i-am spus: “Mulţumiţi lui Dumnezeu că nu vă îngăduie să-L întâlniţi faţă către faţă!”.
(Antonie, Mitropolit de Suroj, Şcoala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, p. 21)
Categoria: Articole
Cautare:
Pentru a-L intalni pe Dumnezeu trebuie sa ai ceva comun cu El
Vizualizari: 718
Id: 18231
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.