Când m-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bălan să primesc binecuvântarea pentru Teologie, mi-a spus să am lumină în suflet. A aflat că sunt fără lumină fizică şi a zis: „Să ai lumină în suflet”. Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie. Şi dacă n-o ai la tinereţe, nu-i sigur că o poţi dobândi după aceea. Mijlocul pentru a ajunge „bătrâneţi fericite” este, în primul rând, tinereţe cinstită. Se spune despre copil că este „oglinda părinţilor” şi că este „tatăl omului mare”, pentru că omul mare moşteneşte cele ale copilăriei. De aceea noi suntem pentru o tinereţe cinstită ca să putem ajunge şi la o bătrâneţe fericită.
Sfânta Evanghelie de la Ioan ne prezintă o minune făcută de Domnul Hristos, înmulţirea pâinilor, când a săturat cu cinci pâini şi doi peşti o mare mulţime de oameni. În relatarea acestei minuni, Sfântul Ioan are o afirmaţie pe care nu o găsim în celelate Evanghelii, şi anume, unul dintre apostoli a spus către Domnul Hristos, când era vorba să sature mulţimea care era acolo: „Este aici un tânăr care are cinci pâini şi doi peşti” (Ioan 6, 9), deci nu apostolii aveau cele cinci pâini şi doi peşti, ci un tânăr. E foarte frumos când te gândeşti că un tânăr avea ceva de oferit pentru mulţime. Ceea ce îmi place mie să pun în evidenţă este faptul că un tânăr a avut ceva de oferit. Ar trebui ca toţi tinerii să aibă ceva de oferit şi ceea ce ar trebui să ofere toţi tinerii ca ofrandă pentru Domnul Hristos este ceea ce spune Mitropolitul Nicolae Bălan în legătură cu tinerii că: „Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează”.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 166-167)
Categoria: Articole
Cautare:
Pentru „batraneti fericite”, sa traim o tinerete cinstita
Vizualizari: 769
Id: 7243
Imagine:
Share:
Rugaciunea inimii sa nu se faca silit, ci lin si cu dor de Hristos
Somnul cel bun si somnul ca ispita
Incepe-ti ziua cu Dumnezeu in gand si fiecare zi va fi binecuvantata
Harul lui Dumnezeu se odihneste in fiecare om
Sfantul Nicolae ne ocroteste si ne indruma pe calea spre mantuire
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.