Pentru ce s-a facut om Fiul lui Dumnezeu si nu Tatal si nici Duhul?

CAPITOLUL IV

Pentru ce s-a facut om Fiul lui Dumnezeu si nu Tatal si nici Duhul? Ce a savarsit intrupandu-se ?

Tatal este Tata si nu Fiu; Fiul este Fiu si nu Tata; Duhul este Sfantul Duh si nu Tata si nici Fiu. Caci insusirea este imobila. Altfel cum ar putea sa ramana insusire, daca este mobila si se schimba? Pentru aceea Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului, ca sa ramana imobila insusirea. Fiind Fiul lui Dumnezeu, s-a facut Fiul omului, intrupandu-se din Sfanta Fecioara, iar prin aceasta nu s-a departat de insusirea de a fi Fiu. Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat ca sa daruiasca iarasi omului aceea potrivit careia l-a facut la inceput. Caci l-a facut “dupa chipul lui” (Facerea I, 26.), adica ganditor si liber, si “dupa asemanare”, adica desavarsit in virtuti, atat pe cat este cu putinta firii omenesti. Un fel de caracteristici ale firii dumnezeiesti sunt acestea: lipsa de grija, curatia, bunatatea, intelepciunea, dreptatea si a fi lipsit de orice rautate. Asadar, la inceput l-a pus in comuniune cu El - “caci l-a facut pentru incoruptibilitate” (Intelepciunea lui Solomon II, 23.) - si l-a ridicat prin comuniunea cu El catre incoruptibilitate. Din pricina calcarii poruncii, insa, am intunecat si am distrus caracteristicile chipului dumnezeiesc, am ajuns in viciu si am fost lipsi ti de comuniunea dumnezeiasca. “Caci ce impartasire are lumina cu intunericul?” (II Corinteni VI, 14.). Si ajungand noi in afara vietii, am cazut in stricaciunea mortii. Pentru ca Dumnezeu ne-a dat o stare mai buna, dar n-am pazit-o, Cuvantul ia starea mai rea, adica firea noastra, ca sa innoiasca, prin El insusi si in El insusi, starea omului “dupa chipul si dupa asemanarea lui” (Facerea I, 26), ca sa ne invete pe noi vietuirea in virtute - caci ne-a facut virtutea prin El insusi usoara de practicat - ca sa ne libereze de stricaciune prin comuniunea cu viata, facandu-se parga invierii noastre si sa reinnoiasca vasul cel netrebnic si stricat, ca sa ne rascumpere de tirania diavolului, chemandu-ne la cunostinta de Dumnezeu, sa ne intareasca si sa ne invete sa biruim pe tiran prin rabdare si smerenie.

A incetat religia demonilor, s-a sfintit zidirea prin dumnezeiescul sange, sau surpat capistele si templele idolilor, s-a sadit cunostinta lui Dumnezeu; Treimea cea deofiinta, Dumnezeirea nezidita este inchinata, un Dumnezeu adevarat, creator si Domn al tuturora; virtutile sunt indeplinite, nadejdea invierii s-a daruit prin invierea lui Hristos; diavolii se infricoseaza de oamenii pe care alta data ii tineau sub a lor robie. Si lucru minunat este ca toate acestea s-au facut prin cruce, prin patimi si prin moarte, in tot pamantul s-a predicat vestea cea buna a cunoasterii lui Dumnezeu si n-a pus pe fuga pe cei potrivnici cu ajutorul razboiului, nici cu ajutorul armelor, nici cu ajutorul ostilor; nu, ci putini oameni goi, saraci, neinvatati, persecutati, batuti, dati mortii, au biruit pe cei intelepti si pe cei puternici, predicand pe cel rastignit in corp si pe cel care a murit, caci cu ei era puterea atotputernica a celui rastignit. Moartea, atat de infricosatoare inainte, este invinsa; ea, socotita alta data groaznica si odioasa, acum este preferata vietii.

Acestea sunt izbanzile venirii lui Hristos! Acestea sunt semnele puterii lui! Caci n-a mantuit ca prin Moise un popor din Egipt si din robia lui Faraon, despartind marea (Iesirea XIV, 16-31.; Deuteronom XI, 4.), ci mai mult, a izbavit intreaga omenire de stricaciunea mortii si de sub robia crudului tiran, a pacatului. Nu duce cu forta spre virtute, nici nu acopera cu pamant (Numeri XVI, 31-33; Deuteronom XI, 6.), nici nu arde cu foc (Numeri XVI, 35.) si nici nu porunceste sa fie loviti cu pietre cei pacatosi (Iisus Navi VII, 25.), ci convinge, prin blandete si indelunga rabdare, ca oamenii sa aleaga virtutea, sa lupte prin necazuri pentru ea si sa se bucure de roadele ei. Alta data cei care pacatuiau erau pedepsiti, dar staruiau mai departe in pacat si pacatul le era socotit ca Dumnezeu; acum, insa, oamenii aleg pentru credinta si virtute asupriri, torturari si moarte.

Slava Tie Hristoase, Cuvinte al lui Dumnezeu, intelepciune. Putere si Dumnezeule atotputernic! Ce-ti vom da noi neputinciosii, in schimbul tuturor acestora? Caci toate sunt ale tale si nu ceri de la noi nimic altceva decat sa ne mantuim; dar si pe aceasta o dai si din pricina nespusei Tale bunatati esti chiar recunoscator celor care o primesc.

Multumesc Tie celui care ne-ai dat existenta, celui care ne-ai daruit o fericita existenta, celui care ne-ai adus, prin negraita Ta bunavointa, iarasi la aceasta stare pe noi, cei cazuti din ea!

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: