Petrecerea ciubotarului Zaharia

Ai văzut ce daruri are această rugăciune azi, la mireni? Nu excluzi pe nimeni, numai dacă are darul lui Dumnezeu.

Dar ai văzut Sfântul Zaharia Ciubotarul din Constantinopol, ca să vezi ce fel de mireni erau cu rugăciunea minţii? Un călugăr din pustie a venit în Constantinopol să se închine în biserica cea mai mare a imperiului, în Sfânta Sofia. Şi fiind străin, el n-a ştiut că biserica e încuiată. În grădina Sfintei Sofia era o livadă frumoasă şi scaune pentru popor ca să stea la umbră şi să se odihnească. Era timp de vară, cald. El s-a dus întâi la biserică, că ştia că urmează să se facă Utrenia, că atunci se făcea Utrenia la miezul nopţii şi la bisericile de stat, cum s-a făcut şi la noi în Moldova atâta vreme. El s-a dus săracul să se închine, dar când s-a dus a văzut că e încuiată biserica. El, fiind străin şi necunoscând în Constantinopol pe nimeni, s-a dus în livada Sfintei Sofia, o livadă foarte mare, închisă frumos cu gard. Şi a văzut scaune şi a zis: „Ei, bun, mă culc pe un scaun din ăsta şi când a trage clopotul pentru Utrenie, mă scol şi mă duc la biserică.

Mâine oi găsi eu pe cineva în oraş”. El venise să-şi vândă lucrul mâinilor sau pentru treburile lui. S-a pus pe un scaun să se odihnească. Dar până ce a făcut el oleacă de pravilă, până nu ştiu ce, s-a întunecat, nu era lună, erau nori. Şi când s-a sculat, a văzut o lumină venind către biserică. Căci era o stradă şi pe acolo venea o lumină. Şi-a zis el: „Taci, că acum vine paraclisierul cu felinarul, ca să deschidă uşile bisericii”. S-a sculat şi călugărul nostru din grădina Sfintei Sofia şi a venit înspre biserică, ca să vadă cine vine. Când a văzut, nu era vorba de un felinar, venea un om spre biserică şi înaintea lui mergea lumină, cum se văd la maşini farurile noaptea. Şi era lumină şi înapoia lui, dar mai mult înaintea lui. El, când a văzut aceasta, s-a speriat. S-a dat la un dos şi îl auzea pe acela zicând rugăciunea în şoaptă.

Şi a venit acela şi când a ajuns la Sfânta Sofia, el n-a căutat să deschidă uşa. El numai s-a închinat de trei ori în faţa uşilor la Sfânta Sofia. Şi ăstalalt stătea în dosul zidului, să vadă ce se întâmplă, că a văzut că e sfânt mare. Şi odată s-a făcut un vânt şi uşile toate s-au deschis. Ăsta în dosul zidului îşi zicea: „Măi, mare sfânt e ăsta”. Şi a intrat să vadă ce face acela. Acela a intrat în biserică, s-a dus la Mântuitorul, s-a rugat, apoi s-a închinat la Maica Domnului şi când a ridicat mâinile în sus, s-a făcut ca soarele. Şi a stat aşa cu mâinile în sus ca la un ceas şi era lumină de la el încât toată biserica se lumina. Pe urmă a lăsat mâinile în jos, s-a închinat, a sărutat sfintele icoane şi a ieşit înapoi. Şi când a ieşit, uşile s-au închis singure. Călugărul s-a dus însă după dânsul, că era lumină, şi el mergea tot în urma lui.

Şi acum nu îl mai auzea zicând nimic. Şi a mers pe uliţele Constantinopolului tocmai până la o mahala, adică la o periferie, la o margine. Acolo era o căsuţă, acela a bătut în uşă şi a zis: „Soră Marie, dă-mi drumul”. Şi i-a dat drumul. Când a intrat ăsta în casă, a intrat şi călugărul după el. Acela când a intrat şi-a făcut cruce şi s-a închinat la sfintele icoane, apoi s-a aşezat pe un scaun. Atunci a văzut că a intrat şi părintele şi i-a sărutat mâna.

– Blagosloveşte, părinte, când ai venit, de unde eşti? Cum de te-a adus Dumnezeu la noi?

– Iată, vin cu dumneata de la biserică. Sunt străin, din pustie.

– Părinte, bine ai venit, să-ţi punem de mâncare.

– Fraţilor, nici nu mănânc la voi, nici nu beau. Vă jur pe Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, să-mi spuneţi ce lucrare aveţi voi. Mai ales pe dumneata, domnule, cum te cheamă?

– Zaharia păcătosul.

– Spune-mi mie, minunatule Zaharia, care-i lucrarea ta?

– Noi suntem păcătoşi, nu avem nici o lucrare, nu facem nimica. Voia lui Dumnezeu. Suntem oameni. Uite meseria mea, sunt ciubotar. Şi i-a arătat scaunele unde lucra la ciubote, la cizme, bocanci, ghete. Erau numai bucăţi de piele. Dar a zis călugărul:

– Eu îţi spun o taină, eu te-am văzut când te-ai rugat în biserică. Atunci el a spus:

– Dumneata pentru credinţa dumitale poate ai văzut ceva, dar eu sunt om păcătos.

– Eu, zice, am văzut mare taină la dumneata. Dar zice celălalt:

– Eu mă ocup, cu mila lui Dumnezeu, cu rugăciunea cea din inimă. Era în Constantinopol. Sfinţii Calist şi Ignatie nu în Constantinopol au petrecut? Şi zice: – Mai zic cât pot, dar mă răspândesc, sunt păcătos. Îmi fuge mintea. Nu poate omul să se laude, că dacă se laudă este spre pierzarea sa.

– Dar cum este petrecerea voastră?

– Pentru că ne-ai jurat pe Domnul, îţi spun. Iată avem 40 de ani de când ne-am luat în căsătorie. Iată eu am o cămăruţă aici unde este patul meu şi sora mea, Maria, dincolo. Noi nu ne-am cunoscut unul pe altul. Trăiau în feciorie de când s-au luat în căsătorie. – Şi am zis în inima nostră să nu ne cunoaştem unul pe altul până ne-om duce dincolo, pentru dragostea lui Hristos. Aceasta este petrecerea noastră. Iar avere am trei arginţi şi jumătate, cu aceştia cumpăr piei şi lucrez pantofi, cizme, ghete, cele ale meseriei, că eu sunt ciubotar. Iar câştigul îl împart în două: o parte, cea mai mare, o dau lui Hristos, adică la săraci, şi cealaltă o folosesc la trebuinţele casei. Şi în tot locul, unde aş fi, pururea am în minte înfricoşata judecată ce are să fie. Şi atunci călugărul a zis:

– Dragii mei, de aceasta am venit şi cu aceasta m-am ospătat, că taină mare este. Şi acum, frate Zaharia, te rog pentru Dumnezeu să nu mă uiţi pe mine, păcătosul, la rugăciuni. Dumnezeu mi-a arătat taina voastră.

Şi a doua zi l-au petrecut, i-au pus în traistă, că erau creştini buni. Şi a plecat călugărul cu bucurie, că Dumnezeu i-a arătat cât de mari sunt robii lui ascunşi. Iar Zaharia ciubotarul, fugind de slava lumească, şi-a lăsat casa şi s-a ascuns, rămânând neştiut.

Şi iată, v-am spus această istorioară, că aţi întrebat dacă mirenii pot să ajugă la treptele cele mai înalte ale rugăciunii. Că Dumnezeu nu se uită la cele dinafară, ci se uită la inima omului şi trimite darul Său. Iar dacă cel ce a început să se roage vede că îl cercetează Darul lui Dumnezeu şi a început să guste din dulceaţa rugăciunii, atunci el se îndeamnă singur. Auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Cel ce a aflat dulceaţa rugăciunii, va fugi de gloate ca un asin sălbatic şi tot timpul va căuta să se roage lui Dumnezeu”.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol 15, Mănăstirea Sihăstria)

Categoria: Articole

Cautare: