Amintirea morţii subţiază conştiinţa, luminează mintea, arată calea mai curată. Să nu pierdem nici un minut, căci vom cere o clipă din timpul nostru pierdut şi nu ni se va da. De aceea, în fiecare minut să facem neguţătorie bună.
De suflet, care este veşnic şi nemuritor, trebuie să avem mare grijă, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru se pierde atunci când urmăm calea păcatului, când dobândim „cancerul” fărădelegii. Atunci suferim moarte sufletească, adică despărţirea pe veşnicie a sufletului de Dumnezeu.
Veşnicia este o mare taină. Lumea, trupul şi diavolul ne înşală şi ne aruncă în uitare! În ultimele clipe de suflare, când conştiinţa noastră va fi paralizată şi nu va mai putea să strige, atunci ce pregătire vom face? Atunci se va auzi glasul adevărului: „Când apune soarele, să-ţi aminteşti de Dumnezeu. Când a apărut ziua, unde am fost?”. Degrabă să fiţi pregătiţi, spune Iisus. Fericiţi cei care aud şi se pregătesc, pentru că se vor învrednici de fericirea veşnică! Fericiţi robii aceia pe care Domnul, când va veni, îi va găsi pregătiţi! Aceştia se vor bucura veşnic!
Bunurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru copiii Săi sunt de o astfel de mare cinste şi valoare, că nu sunt de înţeles pentru cugetul nostru.
(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 78-79)
Categoria: Articole
Cautare:
Pierdem timpul fara rost, iar in pragul mortii vom dori o clipa in plus
Vizualizari: 705
Id: 4826
Imagine:
Share:
Sufletul este calaretul si trupul este calul
Singuratatea si senzatia de gol launtric - cum se vindeca?
Cum alungam valul de tristete
Ai sanatate de fier, tinerete si forta ‒ si totusi, nu-ti pune baza in ele
Postul trebuie tinut cu discernamant
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.