Omul trebuie să primească educaţie, să cunoască ce poate, dar şcoala ne dă numai instruirea minţii, nu şi duhovnicie. Şcoala educă abstract, raţional, dar nu are duhovnicie. Iar copiii au nevoie de o pildă de viaţă, căci prin aceasta li se poate spune mai mult decât prin cuvinte. Putem auzi multe lucruri pline de învăţături despre viaţă şi duhovnicie, dar se pune întrebarea dacă vom putea înfăptui toate acestea în viaţă. Dar când vedem o pildă de vieţuire, că omul este liniştit, paşnic, bun, că nu se vatămă când este ocărât, atunci şi învăţăcelul doreşte să fie asemenea acestuia. Puterea lui este pilda vie de vieţuire pusă înaintea ochilor. De aceea prin viaţă se spun mult mai multe decât prin cuvinte.
Pilda unei vieţuiri bineplăcute Domnului întăreşte cunoaşterea teoretică şi îi dă adeverire practică. Acestea nu sânt valabile numai în cazul ştiinţei despre Dumnezeu ci şi pentru toate celelalte ştiinţe.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006)
Categoria: Articole
Cautare:
Pilda vie de traire duhovniceasca
Vizualizari: 859
Id: 21586
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.