- De ce, părinte, când cineva îţi face metanie, te uiţi ţintă la pământ?
- Fiule, mi-a răspuns el, când un frate mi se închină, când cade la picioarele mele, eu în mintea mea mă cobor mai jos, până la iad şi stau acolo, până când omul se ridică. Atunci şi eu mă ridic din iad şi-i răspund. Pentru că nu sunt vrednic eu, necuratul, ca fiii lui Dumnezeu să cadă la picioarele mele.
Am rămas uimit de aceste cuvinte ale lui şi suspinând din adânc am strigat: „Doamne miluieşte!”
- Nu te mira, fiule, mi-a zis, ci mai bine străduieşte-te să faci şi tu la fel.
- Dar cum cobori în iad? l-am întrebat eu cu nedumerire.
- Dacă nu poţi coborî în iad, intră cu mintea ta sub picioarele fratelui. Dacă nici aceasta nu o poţi face, zi măcar aşa: „Eu sunt mai păcătos decât toţi oamenii!” Şi, dacă nici aceasta nu poţi s-o faci, atunci pleacă-ţi capul spre pământ, zicând: „Pământ sunt şi în pământ mă voi întoarce”. Şi dacă-ţi vine greu, zi mereu acest dumnezeiesc cuvânt: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului şi mă mântuieşte!
(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 36)
Categoria: Articole
Cautare:
Pleaca-ti capul spre pamant!
Vizualizari: 734
Id: 23344
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.